Aceasta urma sa fie ziua in care ajungeam din nou in Romania dupa atatea zile pe drum. Traseul (59km) era destul de prietenos pentru cine putea sa alerge, respectiv destul de multa coborare. In dimineata startului glezna de la piciorul drept revenise la normal, dupa tratamentul cu antiinflamatoare, geluri reci, creme, gheata. Si pentru o clipa am crezut ca am scapat de calvarul de a nu putea alerga. Aveam sa ma insel amarnic. Dupa nici 100m durerea a revenit brusc si in plus s-au mai adaugat si niste intepaturi destul de puternice la nivelul genunchilor. A fost momentul in care mi-am spus: “va fi din nou o zi lunga”. M-am resemnat cu situatia si am inceput sa merg. Durerea inca era acolo, insa deja ne imprietenisem de ceva vreme, insa mergand era parca mai usor de suportat. De alergat, nici nu se punea problema.
De un singur lucru imi parea rau. Ca nu voi putea fi cu grupul atunci cand vom trece podul de la Giurgiu-Ruse si se va face poza de grup, chiar in punctul care desparte Bulgaria de Romania. Insa echipa de suport deja se gandise si la aspectul acesta. Deoarece grupul din fata mergea destul de constant, s-a putut aloca o masina de suport special pentru mine. Cand toti ceilalti s-au oprit in pauza de panz, chiar inainte cu 500m de vama, eu eram in urma lor cu 15km. Am folosit atunci masina de suport pentru a ma alatura grupului si a face deja celebra poza pe pod, apoi ei au plecat mai departe spre Daia iar eu m-am intors cu Ionut cu masina ca sa reiau de unde ramasesem.
Acei 15 kilometri au fost foarte grei. Aveam impresia ca nu se mai termina si ca nu mai ajung la granita. Asta poate si datorita faptului ca i-am parcurs cu masina in 15 min, iar eu, cu mersul meu schiopatat, am avut nevoie de 3 ore! Trecerea granitei insa mi-a mai ridicat putin moralul. De acolo mai erau 17-18 km pana in comuna Daia. Se lasase intunericul si am avut nevoie de vesta reflectorizanta si frontala. Ionut si Andrei Chirtoc mergeau cu masina de suport in spatele meu, pe avarii si din cand in cand ma mai intrebau daca am nevoie de ceva. Apoi au condus cu randul, in timp ce fiecare dintre ei mergeau alaturi de mine incercand sa ma inveseleasca. Eram deja de mai bine de 10 ore pe drum si incepusem sa ma satur, sa nu mai vreau! Fiecare pas pus pe asfalt imi trimitea inapoi o durere pe care deja n-o mai suportam. Pe Andrei si pe Ionut deja nu ii mai auzeam. Eram intr-un fel de transa. Intrasem pe pilot automat, bagasem capul intre umeri, privirea in jos si pur si simplu puneam un pas in fata celuilalt. Imi mai ridicam din cand in cand privirea sa ma mai agat de cate un reper de pe sosea, reper care sa ma faca sa vreau sa ajung pana acolo. Apoi ma uitam dupa urmatorul. Ceasul arata kilometrul 57. Intrasem in comuna Daia, insa punctul de finish era la iesire. Ultimii 2 kilometri aproape ca plangeam. Eram de 12 ore pe drum si nu vroiam altceva decat sa se termine. Baietii din echipa de suport m-au ajutat enorm si le datorez in mare parte terminarea penultimei etape din 1000 Balkan Charity Challenge. Ne-am intors cu masina in Ruse, unde aveam cazarea in acea seara. Era ora 21:00 si toti ceilalti mancasera si se odihneau.
Stan a venit la mine sa vada cum ma simt si m-a felicitat pentru reusita. Mi-a spus ca daca vreau sa termin si ultima etapa va trebui sa fac in asa fel incat sa fiu la ora 18:00 la linia de finish, in Bucuresti. Daca vreau sa plec mai devreme decat ceilalti, imi va asigura o masina de suport. Iar Ionut a fost mai mult decat bucuros sa fie alaturi de mine si in ultima zi. Avand in vedere ca startul se dadea la ora 8 dimineata in comuna Daia, facand niste calcule am realizat ca startul meu va trebui sa fie intre 5-5:30 ca sa pot ajunge la finish pana la ora 17:00. Era deci decizia mea daca vreau sa merg mai departe, acceptand conditiile aceastea. Bineinteles ca am spus da! Voi ce-ati fi facut in locul meu, in conditiile in care mai erau 60km pana la finish si in conditiile in care in ultimele doua zile am mers 100km fara sa pot alerga nici macar 2 pasi? Plec la culcare cu speranta ca maine picioarele ma vor duce spre Bucuresti iar mintea va rezista inca o data unei torturi de 10-12 ore.