Am plecat din Calafat la 7:30 trecand in Bulgaria pe noul pod peste Dunare, Calafat-Vidin. Imbracat tot cu cele 3 perechi de pantaloni cu bazon. Mi-am dat seama ca tin tare mult la ele, ca s-a creat intre noi o relatie speciala si am jurat ca vom fi prieteni si-n ziua a patra, ultima zi de bicicleta 🙂
Deocamdata aveam in fata etapa a treia, pe un traseu de 156km (160km pana in fata hotelului), intre Calafat si Vratsa. Si mai mult decat atat, ne asteptau urcarile. Cam 1400m diferenta de nivel. Te gandesti ca desfasurata pe un traseu asa lung, n-ar fi trebuit sa puna mari probleme. Insa din pacate tot drumul, dar absolut tot drumul a fost cand deal cand vale. La inceput imi propusesem sa numar urcarile insa dupa 30 n-am mai tinut minte. Noroc cu coborarile care parca iti mai aduceau zambetul pe buze, cand vedeai ca ajungi la 60-65km/h 🙂
O diferenta uriasa a reprezentat-o calitatea asfaltului. De fapt, de cand am trecut granita si pana la Vratsa tot drumul a fost ca-n palma. Exceptand mici portiuni unde se lucra si era decopertat. Dar total nesemnificativ, in comparatie cu cei peste 350 de km pedalati in Romania in care ni s-au rearanjat toate organele interne de la vibratii. Deh, se pare ca la prietenii nostrii bulgari se poate, la noi inca nu.
Primii 5km au fost relativ plati cu mici portiuni de urcare, insa nimic infricosator. Apoi a inceput nebunia. Urcari de 1-2km, care parca nu se mai terminau, inclinatii de-a dreptul nebunesti, nervi si injuraturi (la propria persoana, nu va speriati 😀 ). La un moment dat incepusem sa vorbesc cu picioarele si sa le rog sa mai urcam si dealul asta. Macar asta! Fundul tabacit dupa 3 zile si aproape 500km nici nu-l mai simteam in comparatie cu picioarele care tipau in agonie la fiecare urcare.
Photo: www.cristinabobe.com
Am avut si un moment mai putin placut pe la mijlocul zilei cand m-am deranjat la stomac si sincer nu stiu de la ce pentru ca nu am mancat nimic netestat in antrenamente. Cert este ca m-am deshidratat rapid si pana la finalul zilei, oricat de multe lichide am baut, n-am reusit sa mai readuc nivelul energiei, nici macar in zona de avarie. De la km 100 am mers cu bateriile aproape descarcate, impingand in pedale si urland la fiecare deal. Mai aveam geluri Isostar la mine, care pana acum mi-au prins foarte bine, in toate zilele, insa acum imi era frica sa iau din cauza problemelor stomacale. Asadar urmatorii 70km am mers doar cu apa, iar delurile incepusera sa mi se para munti.
Photo: www.cristinabobe.com
Dupa vreo 7 si 30 de minute am ajuns la destinatie, in Vratsa incurajat de voluntari si de Stanimira Georgieva care pe ultimii 10km a mers cu masina in spatele meu astfel incat sa nu am grija masinilor care ar fi trecut pe langa mine. Multumesc din suflet Tania si tuturor voluntarilor! 1000 Balkan este o mare familie si intotdeauna gasesti pe cineva care sa te ajute cand ti-e greu.
Concluzia zilei 3? Greu , greu, greu! Insa satisfactia ca am ajuns pana aici este imensa. Maine ne indreptam spre munti si vom avea o etapa mai scurta, de aproximativ 120km, insa cu o diferenta de nivel 1600m, dar cu peisaje superbe, din cate am inteles.
Ne auzim maine din Sofia! Va multumesc, atat in numele meu cat si in numele ViitorPlus, pentru incurajarile si suportul vostru si pentru ca vreti ca Padurea Copiilor sa creasca mare 🙂