1000 Balkan – ziua 6 1


Ziua 6 – sau cum poti s-o dai in bara in lipsa echipamentului potrivit.

Dragilor, am lasat un pic amalgamul de trairi sa se aseze inainte sa va povestesc pataniile zilei de astazi. Pot sa spun ca am trecut de la extaz la deznadejde, m-am simtit pierdut, fara putere sa continui, frustrat pe ce mi s-a intamplat, insa bucuros ca am reusit sa duc si etapa de astazi la capat.

Am plecat din Bucuresti cu doua perechi de incaltari Asics (Noosa Fast2 si SuperJ 33) gandindu-ma ca le voi schimba intre ele de-a lungul celor 7 zile si 415km de alergare. Erau modelele care aveau cei mai putini kilometri la bord si m-am gandit ca totul o sa fie ok, chiar daca au talpa destul de subtire si fara o prea buna amortizare a socurilor. Sunt pantofi de alergare de viteza sau cel putin pot fi folositi la curse scurte, de pana in semimaraton (ma rog, eu am alergat si maraton cu ei). Mai aveam acasa modelul Asics DS Trainer 17, cu talpa mai groasa si care ofera o buna absorbtie a socurilor, insa aceia ii tin doar pentru plimbare, intrucat dupa 4000km  alergati cu ei, nu cred ca gelul din interiorul talpii mai ofera protectia necesara.

Asadar, ca sa nu intru si mai mult in detalii tehnice, ieri am facut etapa de 58km cu SuperJ33 si astazi am inceput ziua cu Noosa Fast2. Toate bune si frumoase, pana la kilometrul 27 cand am inceput sa simt intepaturi in bolta plantara a talpii stangi. Mai intai doar o jena, apoi din ce in ce mai accentuat. Asfaltul pe care alergam si talpa destul de subtire mi-au creat mai mult decat o senzatie de disconfort la piciorul stang. Mai mult decat atat, traseul de astazi a fost deal-vale-deal-vale, deci o presiune destul de mare pe articulatii in special la coborare, presiune care nu era absorbita de nimic.

La kilometrul 37 durerile din ce in ce mai mari si am hotarat sa schimb Noosa Fast2 cu SuperJ 33. Chiar daca au talpa poate nu la fel de subtire, geometria lor este diferita si  in plus ma simtisem bine cu ei in prima zi. Partea proasta este ca raul fusese deja facut. Cand am dat jos soseta, aveam o ditamai inflamatia in arcul boltei plantare. Am aplicat niste gel rece Ice Power mi-am pus celelalte incaltari si am plecat mai departe.

Kilometrul 42 m-a gasit cu lacrimi in ochi (la propriu), incercand sa ma motivez sa continui, atunci cand durerile devenisera aproape insuportabile. Dintr-o masina de suport a aparut Andrei Chirtoc care m-a incurajat si mi-a lipit pe tricou un sticker pe care scria Galantom. I-am zambit (sau mai curand cred ca a fost o grimasa) si am continuat sa ma “tarasc” 7km, imbinand alergarea usoara cu mersul, incercand sa relaxez cat mai mult musculatura picioarelor care nu ma mai asculta si care devenise complet rigida.

 


La kilometrul 49 m-am oprit la un punct de alimentare unde era si Andrei, kinetoterapeutul, care m-a intins imediat pe un izopren, pe marginea drumului si a inceput sa maseze locul cu pricina, aplicand presiune in diferite puncte. De abia m-am ridicat de pe izopren, deoarece intre timp, oprindu-ma brusc, cvadricepsii si gambele s-au blocat de tot si am avut nevoie de 1km ca sa pot merge normal (nu vorbim de alergare). Apoi am inceput sa alerg usor iar la kilometrul 51 brusc n-am mai simtit nici o presiune pe musculatura picioarelor si mi-am dat seama ca pot alerga normal. Durerea din talpa nu disparuse, insa devenise suportabila …sau incepusem eu sa ma obisnuiesc cu ea.

Acela a fost momentul cand am inceput sa alerg mai bine decat incepusem de dimineata. Exact cand dadusem drumul la picioare si ma simteam bine, vad in fata mea un deal de 1km care m-a demoralizat un pic, insa am fost placut surprins sa-l alerg cu 5:40/km, viteza cu care n-alergasem toata ziua. Baietii de la suport au fost senzationali venind din 500 in 500m langa mine si intrebandu-ma daca vreau ceva. M-am hotarat sa nu ma mai opresc pana la final si sa-mi iau hidratarea si alimentarea din mers. Altfel riscam sa ma racesc si sa se blocheze musculatura din nou.

10506703_887101687976477_1304477409711798841_o

Si am tinut-o asa inca 10km, unde ma asteptau toti concurentii si organizatorii, improvizand o linie de finish si strigand de ii auzeam de la cateva sute de metrii “Hai Andrei!!!” Am terminat si etapa aceasta cu bine insa eram foarte aproape sa renunt, si nu mi s-a mai intamplat asta pana acum.

Chiar daca a fost o etapa cu final fericit, nu pot sa nu realizez ce am de invatat de aici: atentie la echipament! Te poate ridica dar te si poate cobori intr-o cursa. Poti sa o termini cu zambetul pe buze sau cu lacrimi in ochi. Astazi am experimentat ambele variante!

Noapte buna dragilor si revin cu vesti dupa etapa de maine, care va fi cea mai lunga 68km. Sper sa reziste picioarele mele si SuperJ33 sa faca treaba buna pentru ca Noosa Fast2 sunt deja in bagaj.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

One thought on “1000 Balkan – ziua 6