35 ani – 35 km 2

Se spune ca intelepciunea vine odata cu varsta, ca pe masura ce mai adunam o fila in cartea vietii ar trebui sa fim maturi, mai putin “nebunatici” fata de anii adolescentei, sa cantarim mai bine totul si sa luam deciziile cele mai bune. Insa eu tind sa cred ca mai degraba intelepciunea se capata prin experienta. Si prin capacitatea oamenilor de a invata din experienta lor si a celor din jur! Si hai sa fim seriosi acum. Cati dintre noi, desi trecuti bine de 30-35 de ani, n-am simtit la un moment dat nevoia sa facem o mica “nebunie”? Sa nu ne mai gandim de 1000 de ori daca e bine sau nu, ci pur si simplu sa ne urmam launtricul impuls si sa ne simtim din nou ca la 15 ani?

Cam despre asta este vorba si in acest articol. Despre gandul putin – dar foarte putin – nebunesc de a alerga 35 km in ziua in care implineam 35 de ani. Gandul mi-a incoltit cu o seara inainte, iar initial a fost genul de idee care vine si pleaca. Am avut-o pentru o fractiune de secunda in minte dupa care a disparut si s-a facut nevazuta. Insa “raul” fusese deja facut. Acum nu mai puteam scapa de ea si aveam deja un plan. Urma ca a doua zi sa ma prezint frumos, la ora 7 dimineata, in parcul IOR, pe ale carui alei am alergat in ultimul an si jumatate aproape 6000 km si care cred ca incet incet incepe sa devina a doua casa 😀

Apoi m-am gandit ce-ar fi daca n-as alerga singur? Am invitat cativa prieteni pasionati si ei de alergare, fiind constient oarecum de momentul nepotrivit al invitatiei, deoarece era mijlocul saptamanii si nu toti isi luasera liber de la serviciu, cum facusem eu. Cu toate acestea, am fost foarte placut surprins cand au raspuns pozitiv invitatiei mele presedintele Ro Club Maraton, dr. Serban Damian, Madalina, Flavia si Bogdan, prieteni din Ro Club Maraton, prieteni alaturi de care am alergat in competitii.

A venit si ziua cea mare. M-am imbracat frumos, mi-am prins de maieu pieptarul pe care scrie “Inima Copiilor” si pe care mi-am propus sa o iau cu mine la toate antrenamentele de acum incolo. Am bifat repede in minte un mic checklist si am plecat in parc: buna dispozitie – checked; bucuria de a alerga – checked; motivatia (Inima Copiilor si copii de la Marie Curie) – checked. Acolo m-am intalnit cu prietenii care venisera sa imi ureze la multi ani si sa alerge alaturi de mine, chiar daca nu intreaga distanta. Trebuie sa le multumesc tuturor pentru ca au fost alaturi de mine, si au alergat fiecare cat a putut (Madalina fiind chiar accidentata). Multumesc si celor de la Inima Copiilor, Enonei si lui Alex, care au venit sa imi ureze la multi ani si sa-mi faca poze. Nici nu mi-am dat seama cand au trecut 3 ore si

parca imi parea rau ca se termina. Mai aveam 7 km pana la distanta maratonului, insa am hotarat sa ma opresc la 35km, pentru ca asta era si ideea: 35 ani – 35 km! Sa indraznesc sa ma gandesc cum imi voi sarbatori ziua de nastere la 85 de ani? Neah! Deocamdata ma bucur de ceea ce am, de prezent, de faptul ca am alaturi de mine o familie care ma sustine si prieteni deosebiti pe care stiu ca pot conta.

Incercam la final, sa imi aduc aminte ce-am facut de ziua mea acum 2, 3, 4 ani si in afara de cele obisnuite, nu era nimic special, ceva care sa iasa in evidenta, ceva de care sa imi aduc aminte instant. Insa ziua de astazi cu siguranta o voi tine minte mult timp de acum incolo! Si probabil ca o data cu ideea asta mai putin obisnuita ca pentru fiecare an sa alerg 1 km, am stabilit deja fara sa vreau si niste asteptari, atat de la prieteni cat mai ales de la mine. Sa fim cu totii sanatosi, ca sa va pot invita la anul la 36 km! 🙂