Antrenamente si iar antrenamente 4


Marathon des Sables a fost mai intai o idee. Apoi mintea mea a indraznit sa spere transformand ideea in dorinta, care s-a cuibarit adanc si n-a mai vrut sa plece vreo doi ani. Timp in care, am tot intors-o pe toate partile incercand sa-mi dau seama daca e bine, daca pot, sau daca o voi putea sustine financiar, costurile participarii la aceasta cursa apropiindu-se de cele ale achizitionarii unei masini (3400 euro inscriere + 1000 euro echipament). Un lucru insa era clar: nu mai era loc de intors. Vroiam din tot sufletul sa-mi testez limitele la cursa asta nebuna, unde anual peste 1000 de oameni pasesc umili pe dunele desertului Sahara si pret de 7 zile se roaga Cerului sa-i lase sa parcurga in siguranta cei 250 de kilometri spre linia de sosire.

Am avut noroc de oameni deosebiti in jurul meu, prieteni adevarati care au crezut in nebunia mea frumoasa si si-au dorit la fel de mult ca mine sa ajung acolo, astfel rezolvand marea problema a taxelor si echipamentului. Inainte de toate vreau sa va multumesc din suflet tuturor pentru increderea acordata si sa va asigur ca o parte din voi va fi cu mine, acolo, in desert, la peste 50 de grade, impingandu-ma de la spate sa mai fac inca un pas.

Cum poti sa te pregatesti pentru o astfel de cursa cand temperaturile de la noi sunt cu minus sau aproape de 0 grade in aceasta perioada? Ei bine, daca din punct de vedere al climei nu prea pot sa simulez conditiile de acolo, incerc sa fiu pregatit cat mai bine din punct de vedere fizic pentru a face fata provocarii.

Cursa aceasta, cu tot mirajul din jurul ei, este o cursa al naibii de grea, unde limitele fizice sunt impinse la extrem, unde deshidratarea este principalul dusman, la fel ca si terenul pe care se alearga, dar si rucsacul de 10-12kg pe care il ai in spate unde iti cari toate cele necesare supravietuirii unei saptamani in desert: mancare, haine, sac de dormit, kit de supravietuire. Asadar, incerc sa o tratez cu mare seriozitate, pregatirea avand trei directii principale: alergare cu greutate, antrenamente de forta in sala de fitness si un plan de nutritie si suplimente adecvat (vitamine, minerale, antioxidanti) care sa sustina efortul din perioada premergatoare cursei. Pentru ca multi dintre voi m-ati intrebat cum ma antrenez pentru Marathon des Sables, o intru un pic in detaliile legate de planul celor trei luni de pregatire.

Alergare
Sunt trei antrenamente pe saptamana cu distante cuprinse intre 12 si 18 kilometri in timpul saptamanii si o alergare lunga la sfarsitul ei care variaza intre 21 si 35 de kilometri. Noutatea a constat in alergarea cu un rucsac unde greutatea creste treptat (ianuarie 6kg, februarie 8kg, martie 10kg). Cam asa arata programul celor 3 luni.

Alergare MdS

Iar acesta este rucsacul, pregatit pentru prima alergare a lunii februarie: 30km cu 8kg 🙂 Daca va intrebati de ce folosesc discuri de greutati, raspunsul este simplu: acesta nu este rucsacul cu care voi alerga la Marathon des Sables si are volumul destul de mic, 5L. In 5L de volum, nu aveam cu ce sa-l umplu ca sa ajunga la greutatea de 8kg. Rucsacul cu care voi alerga la MdS va sosi cat de curand si are 20L volum si de indata ce soseste voi incepe sa ma antrenez cu el.

Rucsac antrenament

Antrenamente de forta
Avand in vedere particularitatile cursei, intarirea trenului superior pentru a putea sustine greutatea suplimentara din rucsac este o necesitate. Pentru ca degeaba esti pregatit la capitolul alergare, daca in timpul cursei te lasa spatele, umerii, zona lombara. Partenerul Bery Fitness&Spa imi ofera si de aceasta data locatia necesara pregatirii dar si un program presonalizat alcatuit de Razvan Rosulescu, cel caruia ii datorez o mare parte din ceea ce sunt acum din punct de vedere sportiv. Antrenamentele nu sunt grele, dupa cum puteti observa, insa sunt absolut necesare. Asadar celor trei antrenamente de alergare pe saptamana li se adauga trei de fitness.

Fitness MdS
Intrucat intotdeauna imi place sa gandesc in perspectiva si sa nu las lucrurile la voia intamplarii, la doua luni dupa sosirea de la Marathon des Sables voi participa la primul meu concurs de Ironman, la Oradea (3,8km inot – 180km ciclism – 42km alergare), acolo unde anul trecut am participat la proba de Half Ironman. Asadar, nu pot uita in aceasta perioada nici de inot si nici de ciclism si ca urmare le-am facut loc in programul de pregatire, chiar daca nu atat cat mi-as dori, pentru ca prioritatea este acum Marathon des Sables. Insa, doua antrenamente pe saptamana de inot si unul de ciclism consider ca sunt de bun simt si ma tin cat de cat pe linia de plutire si la aceste probe. Asa arata programul combinat pe luna februarie

Antrenamente Februarie

Suplimente
Bineinteles ca un asemenea efort nu poate fi sustinut fara un program de nutritie si suplimente adecvat si aici intra in scena partenerul Calivita care mi-a oferit necesarul de vitamine, minerale, aminoacizi si antioxidanti pentru a iesi cu bine din aceste trei luni de efort sustinut. Dupa o vizita la centrul de nutritie Superfit, doctorul Serban Damian, mi-a alcatuit programul zilnic de administrare si pot spune ca dupa prima luna de antrenament lucrurile arata foarte bine. Am exact energia care imi trebuie la antrenamente, recuperarea se face rapid de la o sesiune la alta, iar combinatia de Strong Bones Plus si Joint Protex Forte face minuni in mentinerea elasticitarii articulatiilor. De asta mi-a fost cel mai frica la inceput: de presiunea exercitata pe articulatii de la alergarea cu greutati. Insa, suplimentele de foarte buna calitate si programul de administrare se pare ca functioneaza foarte bine in cazul meu, reducand oboseala si pastrand forma fizica in parametrii normali in timpul sesiunilor de antrenament.

calivita program

Calivita

Hidratarea, gelurile si batoanele proteice de la Isostar imi fac de asemenea misiunea mai usoara nu doar in antrenamente dar cu siguranta vor face diferenta si in timpul cursei, cand conform statisticilor se poate pierde pana la 1,5L de lichid/ora prin transpiratie. Voi reveni  in perioada urmatoare cu detalii legate de echipamentul necesar pentru un astfel de concurs, dar si mancarea si suplimentele pe care le voi lua cu mine la Marathon des Sables.

Isostar

In curand voi incepe calculele legate de ce anume sa iau cu mine in cursa, ce anume sa nu iau, impartirea pe zile, cate grame are un articol de echipament sau mancare. Pentru ca in ultima instanta imi doresc sa alerg cei 250km cu o greutate cat mai mica. Pe de alta parte va trebui sa o fac in deplina siguranta. Sunt si niste reguli impuse de organizatori: rucsacul nu poate avea mai putin de 6,5kg, limita minima de calorii pe zi este de 2000, deci 14.000 pe saptamana. Obligatoriu sa avem la noi: pompa anti venin, folie de supravietuire, busola, frontala, cutit, transponderul GPS cu ajutorul caruia poti fi gasit daca te ratacesti in desert.

antrenament isostar

Urmeaza doua luni de pregatire destul de intense, insa este perioada care mie imi place cel mai mult. Este perioada in care am timp sa reflectez la complexitatea cursei, sa ma bucur de pregatirea ei si nu in ultimul rand sa ma gandesc la motivatia care ma impinge sa mai fac inca un pas, peste ceea ce ieri credeam ca este o limita. Voi alerga la Marathon des Sables pentru Padurea Copiilor, pentru ca sudul Romaniei sa nu devina desert!


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

4 thoughts on “Antrenamente si iar antrenamente