Maraton Apuseni, o gura de rai! 4


4

“Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai”

Asa se poate descrie cel mai bine experienta traita saptamana trecuta la Maraton Apuseni. Este unul dintre cele mai frumoase maratoane montane la care am participat pana acum si nu ma voi lega acum de organizarea excelenta, voluntarii inimosi, fotografii pasionati si energia speciala degajata de sutele de participanti. As vrea sa subliniez in schimb, cadrul natural cu totul si cu totul deosebit.

Ultima oara cand am fost in muntii Apuseni, a fost in anul 2005, intr-un concediu. Nu stiam atunci de alergarea montana si din cate imi aduc aminte n-am facut foarte multe trasee. A fost pur si simplu un concediu, intr-adevar cum se spune, de odihna, in statiunea Albac, un loc frumos, linistit si departe de agitatia statiunilor de pe Valea Prahovei. Mi-au ramas in minte oamenii faini si-un colt de Romanie pe care nu-l mai vazusem pana atunci, in care timpul curgea parca mai incet iar stresul si agitatia cotidiana dispareau miraculos, un loc de unde m-am intors incarcat de energie si unde imi faceam planuri de a reveni.

Iata-ma 9 ani mai tarziu, indreptandu-ma cu emotie catre Apuseni, asteptand cu nerabdare revederea. Drumul de 7 ore cu masina din Bucuresti s-a dovedit a trece destul de repede. Asa e cand masina este plina de prieteni si discutiile se invart in jurul curselor alergate de fiecare si a planurilor de viitor. Am ajuns in statiunea Muntele Baisorii vineri dupa amiaza si prima grija a fost ridicarea kitului de concurs. Organizatorii ne-au facut o surpriza placuta oferindu-ne participantilor la maraton si semimaraton cate o pereche de jambiere de compresie de la CompresSport imprimate cu logoul evenimentului. A doua zi urma sa vedem pe munte o “mare” de picioare portocalii, probabil deliciul fotografilor 😀

Am intalnit acolo prieteni dragi pe care ii vad de obicei la multe evenimente de alergare, multi batand drumul tocmai din Bucuresti, ca si mine si nefiind la prima participare. Auzisem cuvinte frumoase despre aceasta cursa si despre oamenii de acolo si sincer de abia asteptam ora startului. In noaptea dinaintea cursei am avut parte de somn putin, in ciuda faptului ca imi spuneam in gand ca trebuie sa adorm. Insa asta e deja un lucru obisnuit si am ajuns sa nu-mi mai fac griji daca in dimineata cursei am doar 2-3 ore dormite. Stiu ca nu e bine, dar n-am ce sa fac si pastile de dormit eu nu iau 😀

Asadar, coboram din vila unde eram cazati, un grup destul de maricel de prieteni si dam nas in nas cu Gheorghe Mosion, un om peste care varsta parca nu trece, iar la 82 de ani continua sa fie un exemplu pentru oricine in lumea asta, un exemplu de vointa, perseverenta, de dragoste de viata si natura. Il stiu pe Mosion de cativa ani, am alergat impreuna la multe curse (da! batranelul acesta alearga semimaratoane si maratoane la 82 de ani!) insa de data asta a reusit sa ne surprinda pe toti. Dupa ce a alergat la toate cele 3 editii ale Maratonului Apuseni, in proba de semimaraton, anul acesta se inscrisese la maraton! 42 de kilometri pe munte cu o diferenta de nivel pozitiva de 2300m! Eram de-a dreptul nauciti! Si ca sa ne socheze si mai tare, la intrebarea unui prieten din grup “Mosioane, cate maratoane ai facut anul trecut?”, batranelul raspunde vesel si cu mandrie in glas: “13 maratoane! Aaa … si un supermaraton cu bicicleta din Ungaria in Romania, 200km!”. A spus-o cu o asa naturalete, ca fiind un lucru atat de normal, incat ne-a redus pe toti la tacere iar eu unul nu am avut puterea decat sa-i strang mana si sa-l imbratisez cu drag. Un om care pentru mine este un model, este pur si simplu inspirational. Asadar, batranelul acela cu parul nins, avea sa alerge maratonul pe munte cot la cot cu noi!

01

Profilul cursei, prezentat cu o seara inainte la sedinta tehnica nu era unul deloc prietenos, Maraton Apuseni fiind singurul maraton montan din tara care are atat startul cat si finishul in urcare. In plus, pe traseu mai aveam 2 urcari destul de sustinute, una dintre ele de 3-4km si 600m diferenta de nivel, precum si portiuni mai tehnice cu stanci si coarda. Insa ce ma bucuram era ca vremea se anunta a fi buna. Cel putin nu mai aveam sa “inot” in noroi ca la Brasov Marathon si Ecomarathon.

profil

Ne apropiam de ora 9, ora startului, iar energia sutelor de participanti, gata sa fie dezlantuita, plutea in aer. Am pornit numaratoarea inversa intr-un singur glas si multimea de picioare portocalii s-a pus in miscare, unii mai repede, altii mai incet, altii chiar la pas pentru ca dupa prima curba incepea si prima urcare. Urcare destul de lina, insa suficienta cat sa-ti ia un pic din avantul unui start pe plat.

Traseul urca spre Izvorul Gabrienii prin Saua Plopis, ocolind Vf. Buscat (1676m), urmand apoi sa urce catre Vf. Pietrele Marunte (1731m), punctul de maxima altitudine al cursei. Ne aflam la kilometrul 6 si urmau 5km de coborare si diferenta de nivel de 900m pana la Sagagea, printr-un cadru natural de vis! Aveam impresia ca sunt intr-un taram de basm. Magia locului ma insotea la tot pasul si nu stiam unde sa ma uit mai intai. Peste tot in jurul meu – dealuri imbracate intr-un verde crud, cu poienite pline cu flori galbene si case vechi cu acoperis de paie aruncate ici colo.

02

03

Trebuia sa fiu atent pe unde calc, pentru ca era o coborare in viteza, insa nu puteam sa nu ma uit de jur imprejur si sa ma minunez de frumusetea locului. La un moment dat eram singur pe traseu si am avut o senzatie ciudata. Totul parca incremenise. Nu imi auzeam decat cadenta pasilor si respiratia. In jurul meu era o liniste totala, intrerupta din cand in cand de ciriputul pasarelelor. Alergam in rai!

04

Senzatia de bine mi-a fost  intrerupta cand ceasul cu GPS pe care il aveam la mana m-a anuntat scurt “baterie descarcata” dupa care s-a inchis. Nu intelegeam ce se intampla pentru ca il verificasem cu o seara inainte si era incarcat 90%, iar bateria tine mai mult de 10 ore. Dupa care mi-am dat seama ca il scosesem din priza dar uitasem sa-l si inchid. Asadar statuse toata noaptea deschis iar acum isi daduse obstescul sfarsit dupa numai 11 kilometri. Imi parea rau pentru ca nu mai aveam cum sa imi monitorizez alergarea sa stiu cand trebuie sa trag mai tare, la ce altitudine suntem, cat mai e de urcat din totalul de diferenta de nivel pozitiva, etc. Insa era clar ca nu mai aveam ce face si am hotarat in continuare sa alerg, asa cum simte corpul si sa ma bucur pe cat posibil de cursa si de peisajele senzationale din jurul meu.

05

Am ajuns la kilometrul 22, jumatatea traseului dupa 2h25m (mai intrebam totusi in stanga si in dreapta cat e ceasul – asa orientativ, pentru ca la jumatatea traseului se afla un punct de control cu timp intermediar eliminatoriu de 4h30m). Cine nu ajungea in acest timp la punctul de control, nu putea continua cursa. Stiam ca urmeaza o urcare de 3km si 500m diferenta de nivel, care pe mine m-a “rupt”, “scos din circuit” sau cum vreti sa ii spuneti. Insa usor usor, pas dupa pas, am dovedit-o, amuzat fiind si de pancartele puse de organizatori pe traseu, acolo unde te asteptai mai putin.

06

Sincer mi s-a parut o idee geniala si vreau sa-i felicit pe organizatori, pentru ca erau portiuni de traseu unde pur si simplu ai fi vrut sa te opresti, sa te asezi si sa te odihnesti. Insa cand vedeai indemne de genul “Chuck Norris n-a alergat niciodata un maraton” sau “Te asteapta bere la finish” sau “Grabeste-te! Ceilalti deja mananca tot!” – n-aveai cum sa nu zambesti si sa mergi mai departe, oricat de obosit erai.

07

Dupa mai multe coborari si urcari, ca doar asta inseamna alergarea montana, ma apropiam de portiunea de final care insemna aproximativ 4km cu 300m diferenta de nivel pozitiva. Daca ai fost cuminte si n-ai injurat niciodata pe traseu pana atunci, era momentul s-o faci pentru ca dupa 38 de kilometri de sus-jos, jos-sus, ti-ai fi dorit ca macar drumul spre finish sa coboare in loc sa urce. Am trecut linia de sosire dupa 6h26m, terminand pe locul 85 la general si 33 la categorie, in prima jumatate a clasamentului. O cursa deosebit de frumoasa, mai grea decat celelalte maratoane montane pe care le-am alergat pana acum, insa ma bucur ca a fost asa pentru ca a facut parte din planul de pregatire pentru Marathon 7500 din luna iulie (90km in Bucegi cu 7500m diferenta de nivel).

Dupa ce am primit medalia si mi-am tras putin sufletul am intrebat organizatorii daca au vesti de pe traseu de la Mosion. Avand in vedere ca vazusem pe pielea mea cum a fost traseul, eram un pic ingrijorat pentru el. Am aflat ca ajunsese la punctul de control cu timp eliminatoriu in 4h28m si fiind la limita, organizatorii l-au intrebat daca vrea sa continue iar raspunsul a venit senin: “Da! Eu merg mai departe!”. Mai tarziu, dupa aproximativ 10 ore de la start, Gheorghe Mosion trecea linia de sosire a maratonului Apuseni! Cuvintele sunt de prisos si nu pot decat sa ma inclin cu respect, sa-i doresc sa fie sanatos si sa ne inspire multi ani de acum inainte.

08

Aceasta a fost povestea Maratonului Apuseni, o cursa care mi-a mers la suflet si la care cu siguranta ma voi intoarce!

09

4

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “Maraton Apuseni, o gura de rai!