Cum a fost la Road Grand Prix 2

Vreme frumoasa, organizare excelenta, concurenti entuziasti si public numeros si generos in aplauze. Cam asa s-ar descrie pe scurt Road Grand Prix desfasurat duminica la Ploiesti. Competitia a reunit la start atat ciclisti profesionisti (unii veniti chiar dupa Turul Romaniei) cat si ciclisti amatori, dornici de a-si pune la treaba bicicletele si a-si testa limitele intr-un concurs de sosea.

Road Grand Prix se doreste a fi o serie de concursuri desfasurata pe etape, in diferite orase. Anul acesta etapele au fost la Cluj, Iasi si doua la Ploiesti, insa de la anul, Alex Ciocan, organizatorul competitiei, promite o etapa si in Bucuresti.

Am plecat la Ploiesti duminica dimineata fara sa stiu prea multe la ce sa ma astept de la un astfel de concurs. Era prima mea participare intr-o

cursa de sosea. N-aveam prea mare experienta, nu facusem antrenamente specifice, ci doar cateva ture mai lungi, insa imi doream sa vad cum este intr-o astfel de competitie. Si de ce sa va mint, Turul Frantei, care este in plina desfasurare in acest moment si ale carui etape le urmaresc cu sufletul la gura, a avut si el partea lui de influenta in luarea deciziei de participare 🙂

Traseul propus de organizator nu era deloc unul tehnic si consta dintr-o bucla de aproximativ 1.5km, cu doua intoarceri, una mai larga si alta in ac de par, pe care participantii la categoria de varsta 19+ trebuiau sa o parcuga de 22 de ori. Asadar aproximativ 33 km pe un teren plat, se anunta o cursa rapida, pe placul spinterilor.

Neavand experienta mersului in pluton pana acum, am evitat sa ma bag in fata la start pentru a nu-i incurca pe cei care chiar stiau cu ce se mananca astfel de curse dar si pentru a evita o eventuala accidentare. Asa incat am luat startul din spate si am incercat cat am putut sa ma tin dupa ei, evident nereusind 😀 Plecasem de acasa cu gandul de a incerca sa tin un ritm mediu de 30km/h. Alte pretentii nici nu as fi putut avea, avand in vedere lipsa unor antrenamente specifice dar si a miilor de kilometri pe care unii participanti ii “aveau in picioare”.

Din punctul meu de vedere cursa a avut o singura parte mai dificila pentru cei incepatori ca mine, si anume intoarcerea in ac de par. Acolo se pierdea destul de mult din viteza, iar la iesirea din curba trebuia sa stii ce rapoarte sa folosesti ca sa intri din nou in ritm si sa recuperezi viteza. Aici antrenamentul sprinterilor si a celor care aveau ani de experienta si-a spus cuvantul. Vantul care batea destul de tare din fata la iesirea din curba, a fost un alt element care facea revenirea la ritmul initial destul de dificila. Eu am incercat sa-mi vad de cursa mea si sa mentin o medie de peste 30km/h, bucurandu-ma de ce mi se intampla si de atmosfera facuta de publicul de pe margine, iesit in numar mare pe Bulevardul Castanilor din Ploiesti sa ne incurajeze.

Una din regulile etapei din Ploiesti a fost ca in momentul in care primul concurent trece linia de sosire, cursa sa se incheie si pentru restul concurentilor, chiar daca nu au reusit sa parcurga integral cele 22 de ture. Astfel incat, dupa 20 de ture, 59 de minute si 30 km parcursi a trebuit sa ma opresc deoarece primul concurent trecuse linia de sosire.

Concluzia? O experienta foarte frumoasa pentru mine, un concurs excelent organizat si multe multe de invatat, mai ales in ceea ce priveste mersul in pluton, de care deocamdata imi este inca teama. Insa, usor usor o voi dovedi si pe asta. Chiar daca a fost o etapa scurta dar intensa, pret de aproximativ o ora m-am simtit ca in Turul Frantei! 🙂