Fire&Ice Ultra – povestea continua


4

Bine v-am regasit dragilor. Scriu aceste randuri si nu imi vine sa cred cat de repede trece timpul. In luna septembrie a anului trecut terminam Grand to Grand Ultra (povestea aici), cei 273km de alergare din desertul Arizona in Statele Unite, a treia cursa din circuitul CaliVita 7 Deserts, si ma gandeam la vremea respectiva ca mai am aproape un an pana la urmatoarea cursa importanta si anume Fire&Ice Ultra, in Islanda. Nu stiu cum trece timpul la voi insa au mai ramas doar doua saptamani pana la plecare si acum realizez cat de repede a zburat, pur si simplu. E o perioada care mie imi place mult pentru ca presupune agitatie, organizare, planificare, bagaje, echipament, nutritie, logistica transport, pe scurt senzatia aceea ca urmeaza ceva important, pentru care te-ai pregatit aproape un an si parca nu mai ai rabdare.

Drumul pana aici n-a fost lipsit insa de peripetii.

Dupa cateva luni de volum (decembrie – februarie), perioada in care antrenemantele au fost lungi si plictisitoare (aproximativ 1100km), a trebuit sa iau o pauza de aproape o luna si jumatate datorita unei inflamatii in toata articulatia gleznei piciorului drept. La exterior piciorul arata perfect normal, la interior se acumulase o cantitate destul de mare de lichid facand practic imposibil chiar si mersul. Era o durere ciudata, foarte puternica dar nelocalizata pe o anumita zona, resimtindu-se atat catre tendonul lui Ahile coborand spre partea inferioara a gleznei pana spre bolta plantara. Dupa tot soiul de investigatii (ecogragfie de tesut moale, RMN) am rasuflat usurat, nefiind nimic rupt sau fisurat. Insa a trebuit sa pun alergarea in cui pentru o luna si jumatate, iar Virgil, kinetoterapeutul care are grija de mine, m-a “reparat” si de data aceasta, cu proceduri de fizioterapie, T-Care, ultrasunet si masaj terapeutic. De unde nu puteam nici sa calc cu piciorul drept, dupa o luna si jumatate am reinceput antrenamentele fara nicio durere, testul suprem fiind Apuseni Maraton, unde m-am inscris cu gandul de a vedea cum se comporta piciorul pe teren accidentat. Am terminat cei 74 de kilometri destul de obosit fizic (deh, pauza de o luna si jumatate si-a spuns cuvantul) insa super bucuros de faptul ca piciorul era bine. Asta mi-a dat incredere ca pot sa imi continui antrenamentele si ca in Islanda voi fi bine.

Islanda, frumusete bruta

Mohammad Ahansal, celebrul alergator marocan, castigator de 5 ori a renumitei curse Marathon des Sables, a declarat la finalul Fire&Ice ca pentru el aceasta a fost mai dificila decat Marathon des Sables.

In ceea ce ma priveste am alergat de doua ori Marathon des Sables si stiu cat de dificila este acea cursa, drept pentru care am luat foarte in serios cuvintele lui Momo (asa cum il alinta prietenii) si am acordat o atentie deosebita detaliilor din pregatire.

Fire& Ice Ultra este o cursa in care se regasesc multe din suprafetele pe care se alearga la evenimente similare din lume, iar dificultatea ei survine tocmai din aceasta varietate de teren si a climei destul de neprietenoase: vant puternic, ploaie, temperaturi scazute atat in timpul zilei dar mai ales noaptea. Atunci cand alergi 40-50-70km dintr-o singura “bucata” (curse de o zi) si ai nenorocul sa prinzi o zi cu ploaie si frig, te consolezi cu gandul ca la finalul zilei, dupa ce termini cursa, te duci acasa, la hotel sau pensiune, faci un dus cald, mananci si apoi te ocupi de refacere si te odihnesti. Cand insa sunt sanse de 90% ca in fiecare zi, timp de o saptamana cat dureaza cursa sa te ploua, sa bata vantul si sa fie frig, la finalul fiecarei zile sigurul refugiu fiind un cort pe care il imparti cu alte 8 persoane, fara posibilitatea unui dus cald, iar a doua zi o iei de la capat cu lucrurile cel mai probabil ude, parca nu mai e asa de dragut. Tocmai asta face din Fire & Ice o cursa in care cu siguranta pregatirea fizica este imporatanta, dar si mai importanta este cat de bine stau lucrurile sus, la mansarda.

Startul cursei se va da pe 27 august iar ceea ce ne pregatesc oganizatorii in materie de traseu, trebuie sa recunosc ca “suna” foarte bine

ziua 1: 36,6km portiuni de desert nou din cenusa vulcanica, creat in urma eruptiilor, dealuri, lacuri, portiuni cu lava in racire (sper ca vom alerga pe langa ele si nu printre ele)  😀

ziua 2: 42,6km poteci, dealuri, campuri de lava, The Queen (faimosul munte devenit simbol al Islandei)

ziua 3: 42,8km traversarea unui rau glaciar, campuri de lava, Mica Sahara, Valea Ascunsa, urmand ca tabara de baza sa fie asezata in centrul unui vulcan inactiv.

ziua 4: 70,1km cea mai puternica cascada din emisfera nordica, cenusa vulcanica, nisip si teren stancos

ziua 5: 38.9km turnuri de lava, campuri cu iarba, dealuri cu portinui de teren din care ies aburi datorita temperaturilor ridicate din sol.
ziua 6: 19 km peisaj care sa iti aduca aminte ca esti in patria celor mai multi vulcani activi, traseul fiind pe inelul (marginea) unui vulcan masiv.

Fanii trilogiei Lord Of The Rings (cred ca l-am vazut de cel putin 5 ori si am citit si cartile) isi aduc aminte probabil de Mordor, taramul lui Sauron. Citind descrierea traseului de mai sus, vazand pozele si filmuletele din editiile anterioare ma si vad un fel de Frodo incepandu-si calatoria din The Shire, Middle Earth spre Mordor. De fiecare data cand alerg la astfel de cursa, cand imi dau posibilitatea de a fi eu cu mine timp de o saptamana intr-o zona izolata a lumii, calatoria conteaza mai mult decat orice, deoarece imi da posibilitatea sa descopar lucruri bune sau mai putin bune despre mine. Desi cu fiecare etapa ma indrept catre linia de sosire, alerg de fapt catre mine. De asta iubesc tipul acesta de curse. Este o saptamana in care esti desfacut in zeci de straturi, ca foile unei cepe si testat din toate punctele de vedere. Iar daca ai norocul ca dupa 250km sa ajungi intreg la linia de sosire, victoria este atat a picioarelor dar in aceeasi masura sau poate chiar mai mult, a mintii. Mind over matter exprima foarte bine filozofia unor astfel de curse.

Filmul de mai jos va introduce un pic in ceea ce urmeaza sa experimentez peste doua saptamani si la fel ca inainte de fiecare cursa as vrea sa va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi in nebunia mea de a strabate in alergare deserturile lumii. Nici nu va dati seama cat de mult conteaza in acea saptamana, cand esti rupt de orice forma de civilizatie si confort, sa stii ca ai acasa oameni care te sustin. Este o ancora mentala de care ma “agat” de multe ori cand trec prin momente dificile si de fiecare data a functionat. Asadar, dragilor, va multumesc in avans pentru toate gandurile bune indreptate catre mine in perioada aceasta.

Si as mai vrea sa multumesc partenerilor fara de care acest proiect nu s-ar fi intamplat si care au fost langa mine ori de cate ori am avut nevoie:

CaliVita Romania
Xnutrition Romania
QuantumSport
CEP Romania
Garmin Romania
Trisport
StemSure
RunningMag
Pavel Virgil

4

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.