Ironman de Romania 4


3

Ce faci cand un singur sport nu ti-e de ajuns? Practici trei!
Cam asa se poate rezuma relatia mea cu triatlonul. Am fost atras de acest sport inca de acum un an, pe vremea cand inca nu stiam sa inot iar ideea de a sta ore in sir in saua bicicletei mi se parea de neineles. Adica de ce ai vrea sa faci asta, cand e mai simplu sa iesi in parc la o alergare scurta si sa te intorci acasa cu un tonus bun si plin de energie.

A fost de ajuns sa citesc “O viata fara limite“, de Chrissie Wellington si “Sunt aici pentru a castiga“, de Chris McCormack ca sa imi dau seama ca vreau sa incerc sa duc la bun sfarsit o cursa de Ironman (3,8km inot – 180km ciclism – 42,2km alergare). Ma atragea din ce in ce mai mult asta, desi nu stiam absolut nimic despre acest sport si nici despre ce inseamna efortul din spatele unei astfel de curse. Insa atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, planifici cum trebuie si muncesti pentru visul tau, este imposibil sa nu devina realitate. De fapt, imposibil nu exista; asa cum am descoperit in ultimii ani in ceea ce ma priveste –  nici limitele nu exista. Si tot timpul cand am crezut ca ceva va fi prea greu pentru mine, am fost surprins sa descopar ca barierele au cazut una dupa alta. Este pur si simplu minunat ce poate realiza mintea umana atunci cand exista motivatia necesara.

Inceputurile mele in triatlon au fost destul de dificile, cum sunt de fapt orice inceputuri. A trebuit sa invat sa inot insa am avut noroc de antrenori buni (Gerda si Ovidiu) si a trebuit sa ma obisnuiesc cu turele lungi de bicicleta. Insa cu pasi mici dar hotarati am reusit anul trecut in iunie sa termin primul meu triatlon, care s-a si nimerit a fi X-man Romania, pe distanta de Half Ironman (1,9km inot – 90km ciclism – 21,1km alergare). Am fost un pic inconstient pentru ca n-am participat inainte la un triatlon pe distanta mai scurta, pentru a ma obisnui si a vedea ce inseamna o astfel de competitie. M-am inscris direct la Half Ironman si am reusit sa termin cursa in putin peste 6 ore. Intreaga poveste a cursei de anul trecut o puteti citi aici.

Pe principiul ce nu te omoara te intareste, visam in continuare la cursa mare, la distanta de Ironman. Descoperisem la Oradea, o familie de “oameni de fier” extraordinara, un concurs excelent organizat si o atmosfera calda, ca intre prieteni. Istvan, organizatorul X-man Romania, parca ghicindu-mi intentiile mi-a facut cadou de ziua mea inscrierea la cursa de anul acesta, pe distanta de Ironman! Acum, cu atat mai mult nu mai puteam da inapoi. Trebuia sa incep sa ma antrenez serios pentru ce avea sa urmeze.

Insa cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si nici ziua din pacate nu are mai mult de 24 de ore, a trebuit sa tot aman antrenamentele de inot si de bicicleta si sa acord mai multa atentie antrenamentelor pentru Marathon des Sables, cursa de 250km prin desertul Marocan pe care am terminat-o in aprilie.

Lunile au trecut, am intrat in iarna, mi-am pus bicicleta pe hometrainer in speranta ca sigur voi face macar 2000km pana in primavara, lucru care bineinteles nu s-a intamplat. Ah, am uitat sa va spun. Daca vroiati sa cititi un articol despre miile de kilometri parcursi cu bicicleta, sutele de ore petrecute in bazin si antrenamentele specifice pentru Ironman, cu sesiuni de brick (inot-bicicleta / bicicleta alergare), un program de pregatire bine structurat si special gandit pentru o astfel de cursa … ei bine n-aveti noroc. Pentru ca, dupa ce am venit de la Marathon des Sables am avut nevoie de 2-3 saptamani sa ma refac complet iar in ultima luna si jumatate pana la concurs am reusit sa ajung la bazin de maxim 12 ori cu cel mult 1000m inotati pe sesiune de antrenament, iar in ceea ce priveste bicicleta … 5-6 sesiuni de 50-70km si o singura tura lunga, de 130km cu 10 zile inainte  de concurs.

Eram destul de indoit de capacitatea mea de a termina cursa avand in vedere inexistenta antrenamentelor. Insa intalnirea pe care am avut-o cu Razvan Chiriac in luna aprilie m-a facut sa imi schimb parerea si sa privesc altfel lucrurile. Razvan m-a impresionat de cum l-am intalnit. Trebuie sa spun de la inceput ca nu ne cunosteam. El imi citise blogul, era la curent cu aventurile mele si profund impresionat de cursa mea din desert. Intr-o zi am primit un mesaj ca ar vrea sa ma cunoasca si sa stam la povesti despre sport si proiecte sociale. Am aflat astfel ca se apucase de alergare de putin timp, la inceput fiind motivat de lupta cu kilogramele in plus, iar mai apoi isi propusese sa alerge 2015 km in anul 2015 si sa stranga fonduri pentru a cumpara mancare si a o gati (personal) oamenilor saraci din Oradea. Din acel moment am ramas prieteni si Razvan a devenit umbra mea la Oradea. M-a ajutat cu cazarea, a mers cu mine peste tot unde am avut nevoie, iar in ziua cursei s-a inscris ca voluntar si a fost de un real ajutor la partea de alergare. Iti multumesc mult omule pentru ca nu te-ai indoit o clipa ca voi putea duce cursa la capat. Despre proiectele lui Razvan puteti citi aici

Ajuns la Oradea am pornit spre Hanul Pescarilor pentru formalitatile de inscriere si ridicarea kitului de concurs. Toata scena parea desprinsa dintr-o reuniune de familie. Oamenii zambeau, glumeau, ne cunosteam aproape toti. Din punctul asta de vedere este foarte fain ce a reusit Istvan sa faca din aceasta competitie. Oamenii vin acolo an de an sa se lupte cu proprii demoni dar in acelasi timp sa ia “cina in familie” 🙂

La sedinta tehnica eram numai ochi si urechi, plasat strategic in primul rand. Stiam regulile si traseul, pentru ca era acelasi de anul trecut, doar ca de data aceasta inmultit cu 2 ca si distanta. Cu toate acestea imi facea pur si simplu placere sa stau sa-l ascult pe Istvan cum povesteste despre cursa, inconjurat de atatia prieteni. La un moment dat, simt o palma cum ma bate pe umar, ma intorc si nu-mi vine sa cred pe cine vad. Janos, colegul ungur cu care am impartit si bune si rele in cort la Marathon des Sables pret de o saptamana, venise din Budapesta sa ma incurajeze!!  Va dati seama ce fata am facut, mai cu seama ca nu am stiut absolut nimic. De cand ne-am intors din desert ii trimisesem cateva e-mailuri, poze, insa nu raspunsese la niciunul. Apoi am crezut ca notasem adresa gresit. Cand colo, mi-a spus ca special nu mi-a raspuns la e-mailuri pentru ca ii era frica sa nu se dea de gol si sa strice surpriza. M-am convins inca o data. La MdS, intalnesti oameni deosebiti si se leaga prietenii pe viata.

Am plecat de la Hanul Pescarilor cu o stare foarte buna si m-am indreptat spre hotelul din Baile Felix unde eram cazat, cu gandul la ziua lunga ce urma sa vina. In saptamanile dinaintea concursului am folosit aceeasi “reteta” de vitamine si minerale de la Calivita recomandate de dr. Serban Damian pentru MdS:
Mega B Complex 1cp,
Super Mega CoQ10 1cp
Resveratrol  1cp
Panax Ginseng  2cp
Argininine Plus  1cp
Strong Bones  2cp
ProbioBalance  2cp
Joint Protex  1cp

Ajuns la hotel am trecut din nou in revista echipamentul dar si nutritia pe care urma sa o iau in timpul cursei. Aici a fost foarte simplu. Am mers din nou pe reteta Isostar care mi-a furnizat energia necesara in timpul curselor din ultimii doi ani.
Pentru proba de ciclism:
Isostar Long Distance Energy Isotonic Drink, in bidonul aero de pe bicicleta
– 3 geluri Isostar Endurance BCAA
– 2 geluri ultralichide pe care le-am folosit spre finalul celor 180km de ciclism cand aveam nevoie de boost-ul de energie furnizata de cafeina dar si de consistenta lor lichida. Dupa 9-10 ore de efort sustinut, sunt situatii in care organismul (cel putin la mine) nu mai accepta gelurile clasice, foarte dulci si cu o consistenta mai groasa. De aceea, cele lichide au mers de minune atat la finalul probei de bicicleta cat si in timpul maratonului.
– si pentru ca la un moment dat simti nevoia si de mancare solida mi-am facut de acasa doua mini sandwich-uri cu unt de arahide, nutella si felii de banane pe care le-am mancat in timpul probei de ciclism.
– pentru proba de maraton am mai folosit 2 geluri lichide si un gel Endurance cu BCAA.

In dimineata cursei m-am trezit destul de devreme pentru a lua micul dejunc cu cel putin trei ore inainte de start, respectiv la ora 4:00. La 6:00 am ajuns din nou la Hanul Pescarilor pentru a face ultimele verificari bicicletei, echiparea si incalzirea pentru proba de inot.

Apa avea 21-22 de grade, deci conform regulilor triatlonului aveam voie sa folosim costumele de neopren. Cu 15 minute inainte de start eram deja in transa. Nu mai vedeam si nu mai auzeam nimic in jur. La fel ca si anul trecut imi era frica de inot, proba la care mai am extrem de multe de invatat. Timpul limita pentru iesirea din apa era de 2h30m, insa dupa 2 ore se dadea startul si concurentilor inscrisi la proba de Half Ironman. Imi doream sa termin cei 3,8km de inot inainte de startul celor de la Half.

Bineinteles ca Razvan si Janos erau prezenti la start sa ma incurajeze. Numaratoarea inversa m-a prins cu emotii cat carul si inca potrivindu-mi ochelarii. Aveam de facut 8 ture in jurul unor balize asezate in forma unui dreptunghi. Ca si anul trecut am luat startul din spate si lateral dreapta pentru a evita pumnii si picioarele celorlati. Am inceput sa inot lung si constant asa cum invatasem la antrenamente insa la un moment dat aveam senzatia ca nu se mai termina. Nu inotasem o distanta mai mare de 1000m in antrenamente si oboseala incepea sa-si spuna cuvantul. La un moment dat, ochelarii s-au aburit iar soarele care se oglindea pe luciul apei imi facea imposibila orientarea pe una din laturile traseului. Nu stiu daca ceasul meu cu GPS a luat-o razna sau eu am inotat in zig-zag, sau poate si una si alta insa am iesit din apa in 1h55m cu o distanta inotata de 5,51km in loc de 3,8! M-am bucurat in schimb ca nu am fost ultimul si ca mai erau biciclete in tranzitie.

Dupa o tranzitie relativ scurta, atat cat mi-a luat sa dau costumul de neopren jos si sa imi pun casca, ochelarii si pantofii de ciclism, am parasit curtea Hanului Pescarilor fericit ca am iesit viu din apa. Din acel moment, am stiut ca oricat de greu imi va fi in continuare, voi strange din dinti si voi termina acea cursa. Urmau 180 de kilometri pe drumurile judetene de langa Oradea, un traseu destul de tehnic, cu multe catarari si diferenta de nivel de 1400m (si aici ceasul meu arata diferit la final, si anume 1915m). Am tras cat am putut, avand viteze de melc pe urcari si pana la 65km/h pe coborari. Dupa 7 ore si 33 de minute de la startul probei de bicileta am ajuns in Parcul I.C. Bratianu din Oradea unde i-am multumit in gand bicicletei ca m-a adus pana acolo fara probleme (pene, lant rupt sau altele) si m-am echipat pentru proba de alergare.

Am zarit privirea sotiei care era destul de ingrijorata ca nu stia ce se intamplase cu mine de nu mai ajungeam. Am asigurat-o ca sunt bine si-am pornit in ultima proba a cursei. Mai aveam un maraton pana la titlul de Ironman. Gandul asta mi-a dat aripi si primii kilometri i-am facut la un ritm destul de bun avand in vedere ce indurasera picioarele pret de 180km pe acele catarari care parca nu se mai terminau. Toate bune si frumoase pana pe la kilometrul 10 cand brusc am inceput sa am probleme stomacale si sincer sa fiu nu stiu de ce pentru ca nu prea aveam de la ce. Lucrurile s-au agravat si am fost nevoit sa opresc de vreo cateva ori la toaleta publica din parc. Noroc ca traseul era de fapt o bucla de 1,2km pe care trebuia sa o parcurgem de 38 de ori. Asadar eram aproape atat de punctul de hidratare cat si de toaleta. Am continuat sa alerg in ciuda deshidratarii si a unei stari generale extrem de proaste pana cand ajung in dreptul Ileanei Schwarz, si ea concurenta la proba de Ironman si ii povestesc ce am patit. Cand mi-a zis ca are la ea un imodium mi s-a luminat fata! I-am multumit frumos si am continuat sa alerg in speranta ca o sa-si faca efectul cat mai repede.

Dupa 14 ore si 26 de minute de la start, am trecut linia de sosire in aplauzele prietenilor, voluntarilor si organizatorilor iar cel care mi-a pus medalia la gat a fost chiar Razvan, care a fost alaturi de mine de cand am sosit si pana am plecat din Oradea. Janos era si el prezent la sosire cu o sticla de sampanie. Nici acum nu-mi vine sa cred ca omul asta a venit din Budapesta sa ma sustina si a stat 14 ore pana ce am ajuns la finish. Eram Ironman!! Parca nici acum nu-mi vine sa cred. Ceea ce cu un an in urma a inceput ca un vis frumos, acum devenise realiate.

 

M-am oprit pentru cateva secunde, l-am imbratisat pe Istvan si i-am multumit pentru cel mai frumos cadou de ziua mea. Mi-am luat in brate sotia, am sarutat-o si i-am multumit pentru intelegere si pentru ca fara sustinerea ei nu as fi reusit sa fac nimic din ceea ce inseamna viata mea din ultimii 4 ani.

Cu atat mai mult cu cat pentru mine a fi Ironman este doar inceputul. Adevarata provocare urmeaza: Irondad! 🙂

Nu pot sa inchei fara sa le multumesc partenerilor mei care mi-au fost si-mi sunt alaturi in toate nebuniile mele:
Isostar, Calivita, CompresSport, Bery Fitness&spa, Runners Club Shop, precum si fotografilor prezenti pe traseu pentru amintitile frumoase pe care ni le-au oferit.

3

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “Ironman de Romania