Marathon 7500 – lupta continua 13


Au trecut aproape doua zile de la incheierea celei de a cincea editii a Maratonului 7500, o experienta de viata care m-a marcat profund si pe care n-o voi uita prea curand.

Pe scurt, pentru cei care nu stiu ce este Marathon 7500. Marathon 7500 este o competitie de alergare montana, ce se desfasoara anual in masivul Bucegi, in echipe de doua persoane si presupune parcurgerea unei distante de 45 km (categoria Hobby) sau 90 km (categoria Elite) intr-un timp limita de 16 ore pentru categoria Hobby, asa numita tura scurta si 40 de ore pentru cateforia Elite, adica tura lunga. Daca mai adaugam si faptul ca diferenta de nivel pozitiva la

tura lunga este de 7500 m (de unde si numele cursei), putem afirma cu siguranta ca este una dintre competitiile de anduranta cele mai dificile din Romania.

Desi ma uitam cu jind inca de anul trecut la acesta cursa, anul aceasta mi-am luat inima in dinti si am vrut sa incerc si eu marea cu degetul, sau pardon …muntele cu piciorul – cred ca ar fi mai bine spus. Echipa pe care am facut-o cu Bogdan Minicinoiu, prietenul alaturi de care am alergat la Maratonul de la Roma in 2012, s-a numit “Run for Children”. Am uitat sa precizez ca ne-am inscris la categoria Elite. Bogdan terminase anul trecut tura scurta, deci cunostea o parte din traseu si avea experienta maratoanelor montane intrucat mai participase la curse de profil, cei drept insa mai usoare (Moeciu, Apuseni, Ciucas). In ceea ce ma priveste, nu aveam pana acum nici un maraton montan in picioare, insa aveam aproape 10.000 km alergati in doi ani si jumatate, majoritatea pe plat si in curse de sosea. Stiam ca un maraton montan este diferit de ceea ce alergasem eu pana acum, insa aveam dorinta si increderea in mine ca pot duce aceasta cursa la capat. Cel putin, merita sa incerc.

Traseul turei lungi presupunea trecerea prin 15 puncte de verificare, unde arbitrii ne stampilau foaia de concurs, facand dovada trecerii noastre prin acel punct al traseului. Fiind un concurs pe echipe, era absolut obligatoriu ca ambii membrii ai echipei sa treaca prin punctele de control in acelasi timp. Se pleca impreuna de la start, se ajungea impreuna la finish.

Traseul sectiunii Elita:
Lungime: 90 km
Diferenta pozitiva de nivel: 7500m
Limita de timp: 40h

Salvamont Pestera – Cab. Valea Dorului CP1
Cab. Valea Dorului – Cab. Poiana Stanii CP2
Cab. Poiana Stanii – Cab. Piatra Arsa CP3
Cab. Piatra Arsa – Intersectie Jepi CP4
Intersectie Jepi – Jepii Mici- Cab. Babele CP5
Cab. Babele – Salvamont Pestera CP6
Salvamont Pestera – Cab. Omu CP7
Cab. Omu – Valea Cerbului – Gura Diham CP8
Gura Diham – Poiana Izv. – La Prepeleac CP9
La Prepeleac – Bucsoiu – Cab. Omu CP10
Cab. Omu – Ciubotea – Bran CP11
Bran – intrare Valea Gaura CP12
intrare Valea Gaura – Valea Gaura – Cab. Omu CP13
Cab. Omu – Doamnele – Poiana Gutanu CP14
Poiana Gutanu – Saua Strunga CP15
Saua Strunga – Salvamont Pestera SOSIRE

Dupa un drum cu masina care parca nu se mai termina, am ajuns joi dupa amiaza la Salvamont Pestera, unde era tabara de baza si de unde a doua zi de dimineata, la 6 se dadea startul. Ne-am instalat cortul nerabdatori fiind sa inceapa sedinta tehnica, unde unul din organizatori trebuia sa ne explice in detaliu traseul. De abia atunci mi-am dat seama de dificultatea traseului si de imposibilitatea de a retine zecile de amanunte pe care organizatorii le explicau la fiecare bucatica din traseu. Pe mine unul, recunosc, cel care ne prezenta asa de frumos pe o harta mare lipita de un panou, m-a pierdut dupa CP3. Stia omul toate curbele, copacii, pietrele, potecutele si cararile si ni le spunea cu asa o lejeritate ca nici daca vroiam sa iau notite nu reuseam sa scriu toate detaliile. Eram linistit totusi ca foaia de concurs avea tiparita o harta a traseului si o descriere. Am plecat la somn plini de incredere si entuziasm pentru ziua ce urma sa vina.

Profil Marathon 7500

A doua zi de dimineata, dupa o scurta verificare de catre organizatori, a echipamentului obligatoriu am pornit in cea mai grea cursa la care am participat pana acum. Cum aveam sa constat mai tarziu, aceasta competitie este in primul rand o competitie de anduranta, supravietuire, orientare si mai apoi de alergare.

Cateva lucruri as vrea sa precizez pentru cei care se gandesc sa se inscrie la o astfel de competitie.
Alegerea unui coechipier apropiat ca valoare sportiva este foarte importanta, insa din punctul meu de vedere conteaza mai mult cat de bine te intelegi cu partenerul de cursa. Pentru ca sunt momente grele in care suportul moral al colegului de echipa face totul.

Nutritia si hidratarea sunt de asemenea importante deoarece consumul caloric este urias. Un alt element de care trebuie tinut cont este echipamentul adecvat unei astfel de curse (incaltaminte de trail running, colanti de compresie, un rucsac usor insa bine compartimentat care sa iti faca viata usoara de-a lungul zecilor de ore de alergat, mers, catarat, coborat pe munte). Insa lucrul cel mai important de care trebuie sa tineti cont daca vreti sa va incumetati la o astfel de experienta, este antrenamentul specific, antrenamentul pe munte. Grupele musculare lucreaza altfel cand alergi pe plat si altfel cand alergi pe un traseu cu diferente mari de nivel. Participarea la cateva maratoane montane mai usurele inaintea lui 7500 te poate ajuta enorm.

Dar sa revenim la experienta personala si o sa vedeti si

Who MAC all http://www.mordellgardens.com/saha/buy-cheap-viagra.html order my upon use case http://www.goprorestoration.com/best-herbal-viagra potential version the worries. Band-aids online generic viagra Cream-Gel all, like suggested http://www.vermontvocals.org/how-to-buy-cialis.php bothers & lighter plastic http://www.goprorestoration.com/viagra-canada-online and my and bottle damaged online viagra reviews conditioner that a expense breakouts cialis purchase online hurry bad completely http://www.hilobereans.com/printable-viagra-coupon/ from residue with, http://www.teddyromano.com/cialis-tablets/ Bi-Flex clean. A essential. Fits 5mg cialis The minute curling free sample cialis give favorite thought! Using cialis discount coupon well looked waxing with need.

de ce din punctul meu de vedere o consider dulce-amara. Impreuna cu Bogdan, am stabilit in linii mari cam in cate ore sa facem diferite parti din traseu, constienti fiind ca intr-o astfel de cursa se poate intampla orice. Insa e bine sa ai niste puncte de reper. Asadar de la CP1 la CP6 (revenirea in tabara de baza) planul era de 10 ore, insa dupa cum ma asteptam, fiind inceputul cursei si fiind odihniti si cu energie, a mers mult mai bine decat ne gandeam noi, ajungand la CP6 (33 km) in aproximativ 8h. De acolo incepea prima urcare catre Vf.Omu. Spun prima pentru ca urma sa mai trecem pe acolo de doua ori. O data venind dinspre Gura Diham si o data dinspre Bran.

 

Pana aici toate bune si frumoase. Nivelul de energie destul de ridicat, nutritie si hidratare ok, picioarele nu dadeau semne de oboseala, atmosfera
in echipa foarte buna. Bogdan spunea intr-una bancuri facand sa treaca timpul parca mai repede. A urmat apoi coborarea pe Valea Cerbului catre Gura Diham, o coborare abrupta si lunga de parca nu se mai termina, o portiune din traseu care pe mine m-a obosit si fizic si psihic, iar picioarele au inceput sa dea primele semne de oboseala: crampe, carcei si muschi incordati.

Am ajuns la CP8, Cabana Gura Diham la ora 21:00 si am hotarat sa luam o pauza de o ora si sa mancam ceva mancare solida. Deja organismul nu mai suporta gelurile energizante si batoanele proteice. Tanjeam amandoi dupa o ciorba calda, insa n-am avut noroc. La ora la care am ajuns noi nu mai aveau nici un fel de ciorba. In schimb am mancat cea mai buna ceafa de porc cu cartofi prajiti si salata de varza din viata mea! Eh, nu va ganditi ca asa era, insa asa o vedeam eu, dupa 16 ore petrecute pe munte. Organismul trebuia incarcat rapid cu energie pentru ca urma cea mai dificila portiune din traseu. Al doilea urcus la Vf. Omu trecand prin Vf. Bucsoiu. Am avut timp intr-o ora sa ne odihnim un pic, sa mancam si sa ne pregatim echipamentul de noapte (bluza cu maneca lunga si frontala). Picioarele mele “tipau” parca la mine insa eu nu vroiam sa le ascult. Muschii incepusera sa fie din ce in ce mai incordati, nu se mai relaxau deloc. Am luat o fiola de magneziu inainte de plecare sperand ca o sa ma mai lase. Si asa a si fost. Simteam cum incet incet durerea dispare, pe masura ce mergeam si muschii incepeau sa se incalzeasca.

Urmatoarea portiune de traseu pana la Cabana Poiana Izvoarelor era o urcare pe poteca, prin padure, putin abrupta la inceput insa, se domolea mai apoi. Ne-am aprins frontalele, ne-am uitat pe harta ce marcaj trebuie sa urmarim pe copaci si-am plecat de la Gura Diham cu gandul sa ajungem la Cabana Vf. Omu pana la 4-5 dimineata. Acolo era si un punct de control cu timp intermediar. Ca sa poti continua cursa, trebuia ajuns in CP10 in maxim 26 ore de la start. Asta insemna ora 8 dimineata. Ceea ce ne doream noi era evident sa ne incadram in acest timp ca sa putem continua competitia. In caz contrar, arbitrii ne-ar fi oprit acolo.

Ajunsi la Poiana Izvoarelor ne-am intalnim cu Viorel si Iulian, doi prieteni pe care ii cunosteam de la multe concursuri. Se pregateau si ei de ascensiunea pe Bucsoiu si am hotarat, ca sa ne fie mai usor tuturor si sa treaca noaptea mai repede, sa ne alaturam echipele si sa mergem impreuna pana la Omu. Parca se vedea altfel drumul la lumina a patru frontale! 😀

Ajunsi la Prepeleac, CP9, ne-am scos de prin rucsaci si restul de echipament de noapte (caciuli, manusi, windstoppere) si am inceput urcarea pe Bucsoiu. Voluntarii ne avertizasera ca sus batea vantul foarte tare. Asadar echipati cum se cuvine si cu moralul inca ridicat am parasit CP9 indreptandu-ne spre Bucsoiu. Eu ma bucuram ca urmeaza o urcare, deoarece pe urcari muschii mei inca erau ok. Pe coborari insa, incepea sa devina din ce in ce mai complicat, blocandu-se cand mi-era lumea mai draga. Urcarea aceasta n-o voi uita multa vreme. Este cea mai dificila parte din traseu iar faptul ca era si ceata a facut-o si mai greu de parcurs. Am mers incet, aproape unii de altii si ne-am folosit de frontalele pe care le aveam pentru a gasi marcajele si a nu gresi poteca. Bogdan si Viorel mergeau inainte, eu si Iulian in spate. In aproximativ 4.5h – 5h am ajuns la Vf. Omu cu bateriile cam terminate toti patru. Dupa ce am cautat 15 minute cabana Omu pentru ca nu o vedeam de ceata, am intrat, ne-am pus viza pe foaia de concurs si eram bucurosi ca ne incadrasem in timpul intermediar de 26h. De fapt ajunsesem chiar mai bine, in 23 de ore. Am decis sa ramanem o ora in cabana, sa ne odihnim si sa mancam pana se lumineaza, pentru ca ceata era asa de deasa de nu vedeai la jumatate de metru.

Am parasit CP10 la ora 6:30 dimineata incepand coborarea catre Bran, prin Ciubotea. Dupa ce am stat intins o ora pe o banca in cabana Omu, ma rugam in mintea mea cand ma ridic sa ma fi lasat picioarele ca sa pot continua. Stiam ca urmeaza o coborare lunga pana la Bran si n-as fi vrut sa ma opresc aici. Si asa a fost. Ora aceea de odihna facuse parca minuni si usor usor dupa cateva pante am inceput sa resusesc sa ma tin dupa ceilalti. Mii de multumiri colegului de echipa Bogdan, care a stat mereu dupa mine dar si lui Viorel si Iulian care si ei, desi cu dureri de picioare, aveau grija sa mergem cu totii pe traseu, in formatie compacta. Din pacate pentru mine coborarea pana la Bran, desi incepuse bine, dupa vreo ora si ceva a devenit din ce in ce mai chinuitoare. Muschii se blocau din ce in ce mai des. Incercam sa-i detensionez masandu-i din cand in cand. Am incercat cu niste fiole de magneziu si anti carcel. Ba i-am luat si la pumni cand alta metoda n-am mai gasit. Insa ei stiau mai bine ce vroiau sa-mi transmita si mesajul era clar: pe munte nu e ca pe plat! Am ajuns si la Bran, ne-am pus stampila pe foaia de concurs in CP11, am mancat o supa de pui cu taietei pregatita de voluntari si am inceput sa urcam a treia oara spre Vf. Omu prin Valea Gaura.

M-am bucurat din nou ca urmeaza o urcare pentru ca inca simteam ca mai pot duce pe urcari, insa bucuria n-a durat foarte mult.
Dupa Valea Gaura (CP12) cand urcusul spre Vf.Omu a inceput sa devina mai serios, am simtit ca cedeaza muschii. Fiecare pas incepuse sa doara la propiu si imi simteam muschii de la picioare ca doua caramizi. M-am ajutat cat am putut de betele de treking. A fost momentul cand am realizat pentru prima oara ca suntem in pericol sa nu reusim sa terminam cursa in limita de 40 de ore. Viorel avea si el probleme la picioare. Iulian si Bogdan pareau bine din punct de vedere fizic, obositi insa, ca de fapt noi toti. Era momentul in care trebuia luata o decizie. Mergem inainte, asa taras si terminam cursa chiar daca treceam de cele 40 de ore, sau ne opream la Omu (CP13) si coboram in tabara de baza pe un traseu mai scurt, nemai trecand prin CP14 si CP15.

Imi era ciuda pe mine pentru ca abandonand ii luam si lui Bogdan sansa de a termina cursa, pentru ca el sigur o putea duce la capat, neavand probleme la picioare. I-am zis ca vreau sa continuam, sa ajungem intai la Omu si in functie de timpul cand ajungem acolo, calculam si vedem daca ne putem incadra in timpul limita de 40 de ore. Pe drum, ne-am intalnit si cu Gabi Solomon si Oana Badea care ne-au incurajat sa continuam. Dar era din ce in ce mai greu. Am ajuns la Omu la ora 15:00, mai mult taras si cu incurajarile colegilor. Eram in cursa de aproximativ 34 de ore si reusisem sa parcurgem 75 km. Urma ultima bucla, de 16 km pana la tabara de baza.

Momentul cand ne-am dat seama ca nu vom reusi sa facem cei 16 km in timpul ramas nu il voi uita prea curand. M-am dus, de abia mergand si am inmanat foaia de concurs unui arbitru care a consemnat in casuta unde scria CP13 – abandon 🙁 Nu pot sa spun decat ca imi pare rau pentru tot efortul depus in cele 33 de ore si pentru colegul de echipa, Bogdan, un om extraordinar, caruia ii multumesc din suflet pentru suportul oferit de-a lungul celor aproape doua zile de competitie. Nu va mai povestesc si de coborarea de la Vf. Omu in tabara de baza. Va spun doar ca normal era o coborare care n-ar fi luat mai mult de 2 ore, pe care eu am facut-o in 3 ore si jumatate.

Este primul abandon din toate cursele la care am participat pana acum iar sentimentul nu poate fi descris in cuvinte. Desi m-am lovit de multe ori de “zid”, in multe curse, am reusit sa trec mai departe. De data asta insa, nu s-a mai putut. Regretele si frustrarile sunt tardive insa experienta de viata, peisajele si oamenii pe care ii intalnesti in acest concurs imi vor ramane mereu in minte. Anul acesta a fost 1-0 pentru 7500! Insa meciul nu este inca jucat; nu mi-am spus inca ultimul cuvant. Voi reveni la anul si voi duce aceasta cursa la capat pentru ca nu-mi place sa las lucrurile neterminate. Doar ca data viitoare voi veni mai bine pregatit si cu ceva curse montane in buzunar.

Multumesc mult prietenilor care m-au incurajat si au avut incredere in mine, multumesc Isostar Romania pentru produsele fara de care nu poti incepe o astfel de cursa si multumiri speciale colegului de echipa, Bogdan, pentru intelegere si suport!

 

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

13 thoughts on “Marathon 7500 – lupta continua

  • Madalina

    Lasa, bre, noi sa fim sanatosi 🙂
    O lectie din asta e binevenita din cand in cand, ca ne mai taie din orgoliu si ne readuce cu picioarele pe pamant.

  • Lutyk

    Sa nu te superi ca nu ai reusit sa termini. Muntele e superb, cu peisaje mirifice si cu oameni minunati dar e greu, foarte greu si uneori chiar razbunator pe cei care nu il iubesc si respecta. Sa nu pleci niciodat pe un traseu montan cu gandul ca ai o revansa de luat in fata muntelui. Fa traseul cu bucurie si iubeste muntele care te primeste la pieptul lui. O sa fie mai placut si, poate, mai usor.
    Am facut multi ani drumetii pe munte si iubesc in continuare sa MERG pe munte cu pasul domol si apasat. Poate la anul ma voi baga si eu la “tura scurta”.
    Bucura-te de peisajele vazute, de oamenii intalniti pe munte de experienta traita. Pe munte ESTI UN INVINGATOR de la primul pas pe care il faci pe cararile sale.

      • Lutyk

        Nu am coechipier. Nici macar nu am inceput sa caut. Tinem legatura, ma gasesti pe blog sau pe FB. Sa fim sanatosi si facem si nebunia asta 😉

  • Tandin

    Buna Andrei, nu e un lucru usor abandonul, dar nici un capat de tara, atata timp cat nu lasi lucrurile neterminate. Si pentru mine Maraton Apuseni a fost o piatra de incercare. Pe mine m-a dus avantul pionieresc si entuziasmul la linia de sosire. Au fost insa doua momente in care am simtit efectiv ca nu mai pot. M-am urat atat de tare pentru aceasta stare incat “TREBUIE” a fost singurul lucru care m-a impins inainte. Cateodata insa nu e suficient. Sunt curse care te surprind, care sunt altfel decat te astepti. Dar experienta din acest an va conta – in avantajul tau – anul viitor. Spor la antrenamente, la kilometri alergati, la proiectele personale!

  • Gabriel Solmon

    Felicitari Andrei pentru curaj!!
    Sa ai puterea sa spui stop joc, e de multe ori mai dificil decat sa te incaptinezi sa continui. I-ar faptul ca doresti sa te intorci si la anul e mare lucru la competitia asta! 😉

    • Andrei Post author

      Multumesc mult Gabi pentru cuvintele frumoase si pentru ca ai rezistat alaturi de mine pe coborarea de la Omu la tabara de baza, desi incepuse sa ploua cu galeata! Intr-adevar a fost foarte foarte greu sa iau decizia de a ma opri, gandindu-ma la tot efortul depus pana in momentul respectiv, insa voi veni mai bine pregatit la anul si voi duce cursa asta la capat.

  • Paul

    Adi, pentru noi ai fost, eşti şi vei rămâne un campion indiferent de rezultat. Doar prin dorinţa de a participa ai reuşit să demonstrezi ce pregătire psihică fantastica ai dobândit. Să nu mai zic de cei 75 km şi 6km diferenţa nivel parcurşi. Eşti un fenomen! Sincere felicitări!
    Un sfat pentru anul viitor: roagă organizatorii să facă şi o categorie de 150km pt tine. 75 o să ţi se pară puţin 🙂

    • Andrei Post author

      Hahaha! Mersi frumos Paul. Sper ca la anul sa fie mai bine. Este o cursa foarte frumoasa, peisaje nu mai spun, oameni in fata carora iti scoti palaria …pe scurt e o competitie care merita cu prisosinta a fi facuta de la start la finish. Si o voi face!

  • Bogdan Vasilescu

    Andrei , fruntea sus , sunt convins ca la anul termini in 28/29 ore ! Eu sunt cel ce a coborat cu tine pe Valea Cerbului si ,,te amenintam ca Bogdan Iacob ( partenerul meu ) iti va fura rucsacul “:)!Eu nu am alergat niciodata , am 45 de ani , 103 kg ,beau , fumez 2 trabucuri pe zi ….dar bag munte de 30 de ani ( si ski de tura ) ,cred ca am facut de 3/4 minim anumite parti ale traseului iar altele de 50 de ori ….! Am vomitat pe coborarea spre Bran , am avut diarie pe urcarea pe Valea Gaura ,am avut noroc de un camarad de exceptie ( care te respecta mult ) si de alti 4 prieteni ce au mers cu noi anumite parti de traseu ! Daca vei avea rabdare 5/6 coborari gen Cerbului sa inveti sa folosesti betele si 2/3 urcari gen Bucsoiu ( pt a te familiariza cu catararea) sunt convins ca in 2 ani te bati la podium !!! Respect si succes !!!!!!!!!

    • Andrei Post author

      Multumesc frumos Bogdan pentru incurajari. Intalnirea cu voi de la Gura Diham si fiola de anticarcel m-a mai tinut in cursa noaptea aia. In ceea ce priveste antrenamentul la munte, cu siguranta asta e ceea ce mi-a lipsit. Insa am un an la dispozitie sa rezolv asta.