Primii 21km alaturi de fetita mea 4


Duminica am luat startul la o cursa de semimaraton foarte speciala pentru mine. Este vorba despre Semimaratonul International Bucuresti, de la care nu am lipsit nicio editie si care de la an la an creste precum cozonacul bine dospit in cuptor πŸ™‚ Anul acesta organizatorii au anuntat prezenta a 14.000 de alergatori la toate probele: semimaraton, semimaraton stafeta, cursa de 10,5km, cursa adolescentilor si cursa populara (3,5km).

Este imbucurator cand vezi ca incet incet romanii se indreapta spre miscare si un stil de viata sanatos dar ceea ce ma bucura si mai tare este sa vad ca parintii isi indreapta copiii catre sport. Imi ceeaza acel sentiment ca generatiile viitoare vor stii cum sa traiasca frumos si sanatos, iar aceste valori nu pot fi dezvoltate in timp decat de catre noi, parintii. Puterea exemplului pe care noi o oferim copiilor nostri va avea efecte benefice atat asupra lor cat si a copiilor lor. Cred in treaba asta fara niciun fel de discutie.

Spuneam mai sus ca acest semimaraton a fost unul foarte special pentru mine. De cand Sara era in burtica mamei am cautat si mi-am dorit sa achizitionez un carucior special pentru alergare, asa cum vazusem la tatici si mamici pe la competitiile din afara tarii. Faptul ca devii parinte nu insemna ca brusc va trebui sa renunti la beneficiile alergarii, ci din contra, folosind un astfel de carut, care in plus este si super confortabil pentru copil (amortizoare, roti cu camera ca la bicicleta, etc) il poti lua cu tine la antrenamente si competitii. Ii oferi sansa astfel sa intre intr-o lume frumoasa, sa creasca si sa descopere de mic beneficiile sportului. De cate ori am alergat in afara tarii si am intalnit parinti alergand semimaratoane sau maratoane alaturi de copiii lor nu m-am putut abtine si i-am aplaudat si felicitat cand treceam pe langa ei, sau cand treceau ei pe langa mine pentru exemplul pe care il dau copiilor lor.

Asadar, cum Sara urma sa implineasca cinci luni la o zi dupa Semimaratonul International Bucuresti, venise vremea pentru prima cursa oficiala tata – fiica si eram emotionat mai tare decat la orice alta cursa pe care am alergat-o pana acum, indiferent cat de grea a fost. In primul rand nu stiam cum va reactiona pentru ca nu mai alergasem asa mult impreuna. Planul era sa terminam undeva sub 2 ore daca totul mergea bine, insa de cand sunt tatic am invatat un lucru extrem de important si anume: nu poti sa faci nici un plan atunci cand vine vorba de copil πŸ˜€ Tot ce puteam sa sper era sa doarma macar jumatate din timp si sa nu-i fie foame. Desi eram pregatit si pentru asa ceva. Aveam in carut tot ce trebuie (toate ustensilele sa pot prepara lapte in caz ca nu mai rezista pana la mami care ne astepta la finish, imi luasem si un wrap in cazul in care se plictisea in carucior, aveam jucarioare, husa de ploaie/vant). Asadar eram blindat πŸ™‚

Alaturi de bunii prieteni Daniel Osmanovici si Madalin Ilie, care erau dotati si ei cu astfel de carucioare, ne-am dat intalnire in Piata Constitutiei si am hotarat ca indiferent in ce sectoare eram alocati dupa numerele de concurs (eu eram in sectorul B, deci destul de in fata) sa ne asezam ultimii pentru a nu incurca pe nimeni care ar fi alergat mai repede decat noi. Am fost suprinsi in mod placut cand am constatat ca langa noi s-a mai alaturat un tatic cu baietelul lui, la fel, in carut.

Ora 9:10, am auzit numaratoarea inversa si startul si am asteptat cateva minute bune pana ce multimea a inceput sa se miste. Nu mai luasem niciodata startul chiar ultimul insa obiectivul meu era sa ma bucur de experienta aceasta si sa trec impreuna cu fetita mea linia de sosire. Daniel si Madalin mai alergasera la Cluj cu copiii si stiau cum este. Pentru mine a fost ceva cu totul nou dar dupa cum aveam sa constat, foarte frumos.

7 minute au trecut de cand s-a dat startul si pana am trecut prin poarta. Ba chiar am lasat multimea sa inainteze cativa zeci de metri, timp in care am facut toti patru o poza. Si am pornit. Fiind ceva vant de dimineata am tras husa peste carut insa dupa cativa kilometri se facuse deja cald asa ca am renuntat la ea. Desi a fost foarte multa lume, reactiile celor din jur, atat participanti cat si cei veniti ca suporteri au fost fantastice si sincer nu ma asteptam la asa ceva. Probabil eram oarecum o prezenta exotica pentru Romania si imi dadeam seama de asta pentru ca puteam vedea uimirea si mirarea pe fetele tuturor urmate imediat de aplauze si incurajari de genul: “cat de tare!”, “Bravo! Felicitari! Sa va traiasaca!”

Chiar daca am plecat din spate si cu toate ca alergam cu carucioarele am inceput incet incet sa depasim, ba chiar am trecut la un moment dat in dreaptaΒ  benzii de plastic care delimita traseul si am alergat pe langa bordura (aproape toata portiunea dintre magazinul Unirea si rondul Alba Iulia), tot pe considerentul de a nu deranja ceilalti participanti si de a putea pastra ritmul de 4:50-5:20 cu care se parea ca eram confortabili. La punctele de hidratare nu m-am oprit deloc deoarece aveam bidonul cu Isostar intr-un buzunar lateral al caruciorului si doua geluri. Asadar a fost o cursa self-supported. Cred ca au inceput sa imi placa tipul asta de curse πŸ˜€

Inca de la plecare, dupa primii zeci de metri am constatat ca am o problema la carut, care tragea un pic stanga si a trebuit sa ma opresc sa reglez roata din fata. Ideea e ca nu mi-a stat neam roata dreapta. Cand tragea stanga, cand tragea dreapta si trebuia cumva sa compensez asta exercitand o presiune mai mare pe manerul cu care il impingeam fie in stanga atunci cand el tragea dreapta, fie invers. Acest lucru m-a cam scos din ritm pentru ca a trebuit sa ma opresc de multe ori si sa fac reglajele necesare la roata. Insa hotarasem ca urma sa ma bucur de aceasta experienta si nimic nu avea sa imi strice buna dispozitie. Apoi il mai auzeam si pe Daniel din spate “Sufera pentru fata ta!” πŸ™‚ Trecusera 10 kilometri si Sara dormea linistita, cu toate zgomotele din jurul ei. Cat mi-as dori sa pot sa mai dorm si eu asa …

In zona stadionului National, iesise si mama sa ne faca galerie curioasa si ea ce face pitica. Cand a vazut-o ca doarme s-a linistit πŸ™‚
Am pornit spre piata Muncii moment in care Madalin a ramas putin mai in urma (carutul lui era mult mai greu ca al nostru, fiind model pentru doi copii). Eram uimit si eu si Daniel ca putem sa mentinem asa un ritmΒ  bun. De cate ori drumul ne-a permis am stat cat mai pe margine si uneori chiar si in afara traseului pentru a nu incurca pe nimeni. Insa au fost si momente in care am strigat din spate “Stangaaa sau dreaptaaaa!”, pentru a semnaliza celor din fata noastra din ce parte venim sa-i depasim (exact cum se procedeaza si in cursele de ciclism). Personal sa imi fie cu iertare daca poate cateodata am tipat un pic mai tare pentru a putea fi auzit si de concurentii care alergau cu muzica data foarte tare. Insa atunci cand acestia erau trasi de maneca de catre concurentii de langa ei care nu alergau cu castile in urechi si ne vedeau, ne aplaudau si ne incurajau. Ba unii ne-au facut chiar si poze πŸ˜€

Ma bucur din suflet ca oamenii au reactionat pozitiv la vederea noastra iar in opinia mea cred ca mesajul pe care am vrut noi sa il transmitem este unul mult mai puternic decat orice inconvenient pe care poate l-a creat prezenta noastra cu carucioarele, pentru unii, intr-o cursa oficiala. Am vazut multi astfel de parinti la curse din afara, alergand alaturi de copiii lor si chiar daca noi suntem deocamdata cazuri izolate, nu pot decat sa sper ca din ce in ce mai multi parinti pasionati de alergare isi vor aduce copii alaturi de ei in lumea minunata a sportului. Si de ce nu, daca vom deveni atat de multi, sa avem si start separat πŸ™‚

Pentru mine si Sara cursa a devenit mai intresanta dupa kilometrul 12, cand ea s-a trezit si stateam sa ma intreb oare cand se va plictisi, cand va vrea sa manance si inevitabil la 5 luni, cand va incepe sa semnaleze toate lucrurile acestea prin plans (singura ei forma de comunicare la varsta asta). Aveam sa constat cu placere ca era fascinata de ce se intampla in jurul ei si ca cel mai probabil era foarte curioasa. Insa dupa coborarea de pe calea Victoriei a inceput sa planga. Era kilometrul 18 si in ritmul acela terminam cursa intre 1h46-1h49. A fost momentul cand i-am spus lui Daniel sa continue mai departe cursa pentru ca eu trebuie sa ma opresc si sa o iau pe Sara in brate. Asa incat am tras pe stanga, la umbra si am schimbat mijlocul de transport din carut in wrap. La pieptul meu s-a linistit instantaneu si mi-am dat seama ca vom termina ultimii 3 kilometri mergand (cu wrapul nu prea se poate alerga).

Evident ca nu m-a mai interesat timpul ci linistea si siguranta copilului. Si astfel am luat-o la pas, cu o mana pe carut si cu una pe wrap. Cand eram pe ultimii 50 de metri m-a ajuns si Madalin si am trecut impreuna linia de sosire in aplauzele tuturor.

Senzatia trecerii liniei de sosire alaturi Sara a fost si va ramane nepretuita. Am luat medalia care mi-a fost oferia si i-am pus-o de gat. Am sarutat-o pe crestet si i-am multumit pentru ca exista!

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

4 thoughts on “Primii 21km alaturi de fetita mea

  • vlad christian

    Si eu va felicit,
    dar ABRC zice si are dreptate, ca IAAF nu permite accesul cu carucior de copil in alergarea competitionala.
    Deci alergarea e invalida, la fel pentru Daniel si Madalin, timpii nu ar trebui sa apara in rezultatele oficiale, iar medalia ar trebui returnata.
    Se pare ca e o greseala a organizatorilor care nu si-au respectat propriul regulament.

    Deci la toamna nu puteti alerga niciunul din nou cu copil, va zic din timp, ma uit ca mie mi s-a refuzat acest drept …
    Si ca sa nu aiba probleme ABRC, trebuie toti sa avem grija sa nu fie nimeni pe traseu asa, pentru ca nici un vehicul in afara de ale organizatorilor nu e permis.
    Sinteti impreuna cu mine in efortul de a avea o Romanie mai corecta si mai curata ?