Porneam din Bucuresti vineri dimineata spre Retezat cu un mix de sentimente: nerabdare, entuziasm dar si teama. Dupa prima cursa montana, Maraton 7500 si primul abandon la kilometrul 75 (intreaga poveste o puteti citi aici), recunosc ca imi era putin teama. Desi Retezat Maraton avea 37 km si o diferenta de nivel pozitiva de aproape 3000m, invatasem ca muntele nu trebuie subestimat deloc. Din contra, trebuie sa urci pe cararile lui cu umilinta, sa te imprietenesti cu el, sa-l respecti si daca ai noroc si te lasa sa termini cursa, vei avea parte de o satisfactie iesita din comun. Maratoanele montane sunt competitii la care se poate intampla orice: de la vremea proasta care ingreuneaza orientarea si inaintarea in teren, pana la accidentari rezultate din lipsa de concentrare si oboseala. Insa nu in ultimul rand, maratoanele montane sunt curse deosebit de frumoase. Grele dar frumoase! Pentru ca ajungi in niste locuri care iti taie pur si simplu respiratia, facandu-te sa iti dai seama cat de mic si neinsemnat esti dar totodata norocos ca ai avut curajul sa ajungi pana acolo.
Editia de anul aceasta a Maratonului Retezat a avut trei probe de trei lungimi diferite:
– cros 14 km cu 1200 m diferenta de nivel pozitiva
– semimaraton 24 km cu 1600 m diferenta de nivel pozitiva
– maraton 37 km cu 2800 m diferenta de nivel pozitiva
Asadar, ca nivel de dificultate … de toate pentru toti si un singur munte: Retezat! 🙂
Dupa un drum de 6 ore cu masina, deloc obositor pentru ca l-am facut alaturi de familie si doi prieteni, Lucian inscris si el la proba de maraton si Madalin, la proba de semimaraton, am ajuns in Rausor, comuna Rau de Mori, locul de desfasurare a competitiei. Atmosfera dinainte de concurs imi place cel mai mult. Agitatie, veselie, oameni cu zambetul pe buze ridicandu-si kiturile de concurs, discutii despre traseu, strategii. Ne-am ridicat si noi kiturile de concurs, ne-am cazat (unii dintre noi la cabane, altii cu cortul) si asteptam cu interes sedinta tehnica, pentru ca cel putin eu, aveam nelamuriri legate de unele portiuni din traseu. Portiunea dintre Lacul Pietrele si Lacul Stanisoara nu avea marcaj turistic nici pe harta muntilor Retezat (cumparata cu o saptamana inainte din Bucuresti). Insa in urma sedintei tehnice toate temerile au disparut deoarece organizatorii ne-au asigurat ca vor fi marcaje suplimentare pe tot traseul si ca nu avem cum sa ne ratacim. Apoi, aveam la noi si harta primita in kitul de concurs. Am plecat spre cabana sa ne odihnim, “rontaind” in minte toate detaliile proaspete ale traseului. Este inutil sa va spun ca am dormit doar vreo 2 ore. Asa patesc inainte de orice concurs si cred ca nu sunt singurul 😀
A doua zi dimineata, la ora 8:30 eram prezent la baza partiei de ski din Rausor, locul de start al Retezat Maraton. Aveam in fata 37 km si 12 ore ca sa il termin (limita de timp scrisa in regulamentul competitiei). Trebuie sa spun de la bun inceput ca nu imi propusesem sa termin intr-un timp anume (desi mi-as fi dorit undeva in jur de 9-10 ore), deoarece era prima oara cand veneam in muntii Retezat, nu facusem ture de recunoastere inainte, asadar nu stiam la ce sa ma astept. Stiam doar ca vreau sa ma bucur de ceea ce avea sa mi se intample in urmatoarele ore, sa ma imprietenesc cu muntele, sa-l respect si sa-l induplec sa ma lase sa termin aceasta cursa fara peripetii si cu zambetul pe buze. Si se pare ca nu eram singurul care gandea asa. Lucian avea aceleasi planuri, asa ca am hotarat sa facem maratonul impreuna. Pentru Lucian era prima cursa pe munte. Eu mai aveam in spate si experienta Maratonului 7500, o lectie de viata pe care am rememorat-o in minte de atatea ori in ultimele doua saptamani incat o stiam pe de rost.
Startul s-a dat de la baza partiei de ski, pe un drum forestier, iar dupa numai 1 kilometru de traseu relativ plat a inceput urcarea catre varful Retezat. Stiam ca nu trebuie sa o luam tare de la inceput pentru ca se va termina benzina cand o sa ne fie lumea mai draga si am incercat sa il temperez si pe Lucian. Am imprimat un ritm confortabil pentru amadoi pe urcare, un ritm care sa ne permita sa urcam constant fara sa facem pauze. Imi veneau in minte cuvintele unei prietene dragi, Oana Badea, care inainte de cursa mi-a spus urmatoarele: “Nu forta! E lung si e mai greu decat tura scurta
de la 7500. Urca in mers dar fara pauze, alearga pe plat sau curba de nivel, nu da prea tare la coborare ca ti se blocheaza muschii, fa o cura de magneziu (Magne B6) saptamana dinaintea competitiei”
. Iti mutumesc tare mult Oana! Am facut intocmai si n-am mai avut problemele de la Maraton 7500 🙂
Traseul de 37 km a trecut prin urmatoarele puncte:
-RAUSOR
-PRELUCELE
-VF. RETEZAT
-TAUL PORTII
-L.BUCURA
-VF. PELEAGA
-SAUA PELEGII
-TAURILE DIN VALEA REA
-SAUA VAII RELE
-L.GALES
-TAUL DINTRE BRAZI
-PIETRELE
-CAB. GENTIANA
-LACUL PIETRELE
-LACUL STANISOARA
-VALEA STANISOAREI
-CULMEA CIURILA
-RAUSOR
Dupa aproximativ doua ore ajungeam pe Vf. Retezat si incepeam coborarea catre Lacul Bucura. O data ajunsi in gol alpin, nu poti sa nu remarci peisajul absolut senzational, crestele golase iar multimea de pietre si lespezi ingramadite unele peste altele iti dadeau senzatia unui puzzle 3D gigant pe ale carui piese calcai “timid” incercand sa nu le strici ordinea “dezordonata” 🙂
La Lacul Bucura aveam si un punct de control cu timp intermediar. Pentru a continua cursa trebuia sa fim acolo pana la ora 15:00. Noi am ajuns la ora 12:30. Pana aici totul era perfect din punct de vedere fizic. Si eu si Lucian ne simteam excelent. Urcam constant si fara pauze si alergam pe coborari (atat cat ne lasa terenul destul de accidentat). Coboratul pe lespezi si saritul din piatra in piatra mie unul mi-a placut la nebunie. Mult mai mult decat o coborare abrupta prin padure, pe un drum forestier. Lasand in spate Lacul Bucura am inceput urcusul spre Vf. Peleaga (2509m) si nu incetam sa ne minunam de peisajele pe care le lasam in spate, iar panorama de pe Vf. Peleaga iti taie pur si simplu respiratia. Am avut noroc si de o vreme excelenta care ne-a facut calatoria si mai placuta: soare, cald si un cer albastru fara pic de nori!
De la Vf Peleaga drumul coboara prin Saua Pelegii si Saua Vaii Rele spre Lacul Gales si continua spre intersectia Cabana Pietrele si Gentiana, punct de alimentare si verificare cu timp intermediar ora 17:00. Noi am ajuns acolo in jurul orei 15:00. Ne-am umplut bidoanele cu apa si am continuat traseul spre Lacul Pietrele. A urmat apoi portiunea aceea de traseu de care ne era frica la inceput pentru ca nu era marcata pe hartile turistice. Insa nuielele de alun inalte de 1.5 m in varful carora fluturau benzi textile fosforescente puse de organizatori din loc in loc ne-au facut misiunea destul de usoara. Nu aveai practic cum sa te ratacesti. Aceleasi marcaje le-am intalnit pe tot traseul la intersectiile cu alte trasee turistice, in zone unde era posibil sa te orientezi gresit si sa intri pe alt drum. O mare bila alba pentru organizatorii competitiei in ceea ce priveste marcarea traseului.
Trecerea pe curba de nivel dinspre Lacul Pietrele spre Lacul Stanisoara a cam scos untul din noi. Probabil ca nu ar fi fost o urcare foarte grea in conditiile in care erai odihnit, insa dupa aproape 8 ore nu mai era asa simplu. Ne-am pastrat insa calmul si am continuat urcusul, stiind ca din acel punct mai aveam aproximativ 9 kilometri pana la final. O singura urcare destul de scurta a culmii Ciurila mai aveam cu aproximativ 5 km inainte de finish si in rest coborare.
Cand am inceput ultimii 5 km de coborare spre Rausor ne-am uitat la ceas care arata 9h:20m si speram din tot sufletul sa ajungem sub 10 ore. Am dat drumul la picioare pe coborare si ma miram cat de bine pot sa ma simt din punct de vedere fizic. Problemele avute la Maraton 7500, in special pe coborari, crampele si blocarea muschilor nu erau acum in meniul zilei! Alergam zambind cu gura pana la urechi, uitand de oboseala si bucurandu-ma ca un copil care stie ca mai are putin si ajunge in tabara, la munte, in vacanta de vara. Eram totodata si foarte antent pe unde calc, deoarece o clipa de neatentie, un picior pus unde nu trebuie iti poate narui visul de a termina cursa cu zambetul pe buze, sau te poate pune chiar in imposibilitatea de a o termina. Cu Lucian care ma urma indeaproape am alergat cei mai lungi 5 km din viata mea. Imi doream sa iesim din padure si sa vad partia de ski si linia de finish. Ceasul arata 9h si 55m cand drumul prin padure a luat sfarsit si am iesit intr-un luminis de unde se putea zari la cateva sute de metri partia de ski. I-am strigat lui Lucian in spate “Hai ca mai avem foarte putin. Vad linia de sosire! Terminam sub 10 ore”. Ultima suta de metri am alergat umar la umar, trecand linia de sosire impreuna in 9h 58m 12s!
Nu-mi venea sa cred! Primul maraton montan dus la capat! Mi-am imbratisat sotia, am primit medalia si mi-am luat o piatra de pe inima! Se pare ca muntele m-a lasat de data asta sa ma bucur de el!
In final, va las cu trakerul GPS si cu cateva poze din minunatul Parc National Retezat!
http://connect.garmin.com/activity/353357990
