SkyRun 2014, editie de poveste 2


4

Pe masura ce se apropie sfarsitul anului, calendarul competitiilor de alergare si nu numai, devine din ce in ce mai sarac, lasand  parca sportivii sa se odihneasca dupa un sezon plin.

Cu toate acestea un eveniment iese in evidenta la fiecare sfarsit de octombrie. Este vorba despre SkyRun, cursa de alergare pe verticala in cea mai inalta cladire din Bucuresti, Sky Tower. Ajunsa la a doua  editie, competitia s-a bucurat si anul acesta de o participare numeroasa, aproximativ 600 de sportivi amatori sau profesionisti luandu-se la intrecere pe cele 680 de trepte ale cladirii, fiecare incercand sa ajunga cat mai repede la etajul 34. La fel ca si anul trecut, evenimentul a fost organizat la superlativ de SmartAtletic, care dupa parerea mea reprezinta un etalon al organizarii de evenimente sportive in Romania. Este strict parerea mea personala, in care insa cred cu tarie.

Si anul acesta, taxa de participare a fost donata integral dotarii noului spital pe care Hospice Casa Sperantei l-a dat in folosinta in sectorul 2 din Bucuresti, spital in care vor fi ingrijiti anual aproximativ 2000 de pacienti cu boli in stadii terminale. Este un sentiment minunat sa stii ca prin efortul tau mic poti aduce alinare pe chipurile celor incercati de suferinta.

Asadar pentru cine nu este familiarizat cu acest tip de concurs si isi pune intrebarea “ce-o mai fi si asta, alergare pe scari“, vreau sa precizez ca astfel de competitii se desfasoara cu regularitate in toata lumea, existand si un circuit de campionat mondial. Si poate cea mai titrata cursa este cea din New York, Empire State Building Run-Up, unde concurentii au de urcat 86 de etaje (1576 de trepte).

Despre cursa mea de anul acesta pot spune ca a fost scurta si foarte intensa. Este un tip de efort pentru care cred ca nu poti fi pregatit niciodata, decat cu antrenament serios. E adevarat ca pedalatul si cursele montane iti pot oferi avantajul unei musculaturi a picioarelor bine dezvoltata care sa faca fata provocarii fizice. Insa pentru ce nu esti cu adevarat pregatit la un astfel de efort intens intr-un spatiu inchis, este lipsa aerului. Daca urci scarile intr-un ritm sustinut, iar pulsul iti este aproape de maxim, la un moment dat, ai senzatia ca oricat ai incerca sa inspiri pe nas, pe gura si chiar si pe urechi daca ai putea, tot nu iti intra suficient aer in plamani. Aceasta este senzatia pe care am avut-o si anul trecut incepand cu etajul 20,  si anul acesta. Picioarele puteau, plamanii tipau dupa aer.

Ca si timp, am terminat in 4m21s, cu 28 de secunde mai bine fata de anul trecut, venind pe locul 28 la general din aproape 600 de concurenti si pe locul 8 la categoria de varsta 35-60 de ani, din 79 de concurenti. Se pare ca maratoanele montane de anul acesta au avut rolul lor in imbunatatirea timpului. Si nu intamplator, Florin Munteanu, castigatorul de anul trecut cu 2:55 si care anul acesta a mai taiat cateva secunde din record reusind sa termine in 2:51, este unul dintre cei mai buni alergatori montani din Romania. Felicitari Florin pentru performanta! Imi e si greu sa ma gandesc ce inseamna sa urci 34 de etaje in 2:51!

Noutatea editiei de anul acesta a SkyRun, a fost incercarea de doborare a recordului mondial la alergare pe scari timp de 24h, de catre ultramaratonistul si bunul prieten, Gabriel Solomon. Da, oameni buni! Gabi a alergat timp de 24h pe acelasi traseu cu noi, doar ca fata de noi care am facut o singura urcare, el a reusit in 24 de ore sa urce de 121 de ori!  Cateva cifre care spun totul despre ambitie, depasirea limitelor, curaj, perseverenta, daruire si putina nebunie (dar o nebunie frumoasa):
– 24 de ore
– 4114 etaje
– 82.280 de trepte
– 14.399m altitudine (Everest si Mont Blanc pusi unul peste altul)!

Felicitari din tot sufletul Gabi si cunoscandu-te stiu ca nu te vei opri aici. Deocamdata este un record national, asta deoarece n-a mai avut nimeni curajul, sau hai s-o spunem pe aia dreapta, nu a mai fost nimeni atat de “nebun” sa faca asa ceva in Romania 🙂  Cine doreste, poate sa incerce. Cifra de depasit este 14,399m ascensiune in 24 de ore, pe scari!

Eu unul, ma simt norocos cu un asemenea prieten, care imi demonstreaza in fiecare an, prin cate o nebunie din asta (anul trecut a alergat 24 de ore pe banda – 211km, acum 2 ani a traversat Romania in alergare) ca limitele sunt intotdeauna acolo unde le fixam noi.

Facand parte si din echipa de suport a lui Gabi, la ultima lui urcare am vrut sa-l insotesc, alaturi de prieteni si sotie. A fost un finish plin de emotie pentru mine, pentru ca incercam sa cuprind cu mintea ce a insemnat tot acel efort pentru el, timp de 24 de ore. Stiam cum a fost pentru mine o singura urcare si imi era greu fie si numai sa ma gandesc la 121 de urcari. La ultimul etaj am inceput sa strigam cu totii “Gabi Gabi Gabi!” si vocea imi tremura usor. Impresionant, emotionant, motivant!

SkyrRun 2014 este si va ramane un eveniment de povestit nepotilor la gura sobei, in serile reci de iarna!

4

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 thoughts on “SkyRun 2014, editie de poveste