Sfarsitul de saptamana ce tocmai a trecut m-a gasit la Timisoara, orasul meu de suflet, pe care nu il mai vazusem de 25 de ani. Imi aduc aminte copil fiind ca am vizitat orasul de pe Bega si ca mi-a placut tare mult, insa de atunci n-am mai mai reusit sa ajung. Realizez acum cand scriu aceste randuri ca datorita sportului am ajuns in ultimii 6 ani sa vad locuri deosebite de unde am plecat incarcat cu energie pozitiva si cu amintiri frumoase. In definitiv acestea sunt experientele care ar trebui sa ne ramana in suflet, de care ne vom aduce aminte peste ani si pe care le vom povesti copiilor si nepotilor.
Asadar, cu o luna inainte de inceperea celei mai mari nebunii la care m-am inhamat pana acum din punct de vedere sportiv si anume cele 7 curse extreme din cadrul circuitului CaliVita 7 Deserts, aveam sa poposesc la Timisoara pentru a alerga in proba de semimaraton a competitiei SportGuru Timisoara 21K.
Evenimentul excelent organizat de SportGuru si-a propus de la prima editie sa aseze din nou Timisoara in randul oraselor importante in ceea ce priveste sportul de masa, avand ca slogan “Azi toata tara e la Timisoara”. Si intr-adevar m-am intalnit acolo cu o multime de oameni cunoscuti, prieteni cu care de obicei ma intalnesc la concursurile din Romania si nu numai.
Asadar am ajuns la Timisoara cu o zi inainte de concurs si de abia asteptam sa iau orasul la picior si sa vad daca imi mai aduc aminte ceva de acum 25 de ani. Evident ca n-a fost cazul (deh, am imbatranit), insa am avut alaturi de mine prieteni care s-au asigurat ca nu plec de acolo fara a face un “inventar” al tuturor cladirilor importante din Timisoara. Astfel am descoperit un oras incarcat de istorie, boem, cu un aer care aduce cu cel al oraselor de pe Dunare (Budapesta, Viena) si o infrastructura considerabila pentru biciclete (cand vom avea oare si in Bucuresti asa ceva?).
Am plecat de acasa fara sa am un obiectiv anume in ceea ce priveste cursa. Este adevarat ca era un gand care imi tot dadea tarcoale de ceva vreme si anume sa reusesc sa trec sub bariera psihologica de 1h30m (cel mai bun timp al meu pe distanta de semimaraton fiind de 1h31m), insa pana in dimineata cursei nu m-am gandit foarte serios la treaba asta. Din punctul meu de vedere cursa urma sa fie un alt antrenament pentru Sahara Race (Namibia) ce urma sa inceapa intr-o luna. Era insa acest gand care se cuibarise acolo si care nu-mi dadea pace deloc: cum ar fi daca … daca as incerca macar.
La start ma intalnesc cu Marian, cu care am alergat la Marathon des Sables in 2015 si care imi spune ca el vrea sa incerce sub 1h25m, respectiv sa tina un ritm de 4min/km toata cursa. Si mai mult decat atat, urma sa fie un grup de 3-4 alergatori care voiau acelasi lucru. Si atunci mi-am zis: de ce nu? Ce am de pierdut daca incerc? Pana la urma asta este unul din avantajele unui alergator amator: ca isi poate schimba obiectivele din mers, fara sa fie constrans de echipa, antrenor, etc. Iar atunci cand tu esti propriul tau antrenor, e si mai bine. Nu trebuie sa iti dai socoteala decat tie 🙂
Fara antrenamente specifice de viteza (intervale, tempo-uri) si doar cu un volum de 2400km alergati in ultimele 7 luni eram hotarat sa incerc sa tin un ritm de 4-4:10/km, ceea ce mi-ar fi permis sa termin undeva intre 1h24m si 1h28m. Temperatura in dimineata cursei era buna din punctul meu de vedere (5-7 grade) pentru ca oricum te incalzesti dupa primul kilometru, insa vantul urma sa dea batai de cap tuturor concurentilor.
S-a plecat foarte tare de la inceput si de unde ziceam ca stam oarecum grupati (cei care ne propusesem sa alergam cu 4min/km), dupa cateva sute de metri eram fiecare pe cont propriu. Trebuie sa mentionez de la bun inceput ca Timisoara 21k a aliniat la start multe nume mari din zona de semifond si fond, sportivi legitimati cu palmaresuri impresionante dar si amatori ambitiosi sa-si doboare propriile recorduri personale. Uitandu-ma acum pe clasamentul general tind sa cred ca majoritatea alergatorilor au tras sa-si imbunatateasca timpii la Timisoara.
Asadar, cand numaratoarea inversa s-a incheiat, am plecat cu totii ca din pusca si dupa jumatate de kilometru cand privesc ceasul aveam 3:20/km, mult prea tare pentru mine. M-am linistit gandindu-ma ca oricum asa fac la fiecare cursa. Adrenalina de la start isi spunea cuvantul. Insa era cazul sa ma calmez pentru ca probabil ca nu as fi putut tine acel ritm mai mult de cativa kilometri. Asa ca am coborat in zona de 4-4:10/km sperand ca voi putea mentine ritmul pana la final. Dupa ce am iesit din piata Unirii am dat piept cu primele portiuni cu vant frontal si recunosc ca m-am socat un pic. Deruland acum filmul imi dau seama ca cel putin 70% din cursa am avut parte de un vant puternic din fata. Injuraturile alergatorilor la adresa vantului erau la ordinea zilei nu de putine ori amuzandu-ma cand mai auzeam cateva capodopere pline de creativitate. Insa nu pot sa nu recunosc ca de vreo doua ori mi-au scapat si mie cateva vorbe de duh printre dinti. Era atat de enervant vantul incat nu aveai cum sa nu te iei de el putin 🙂
Traseul a avut doua bucle de 10.5km cu plecare si sosire in Piata Unirii. Pe prima jumatate a cursei am mers constant incercand sa nu depasesc 4:10/km si am fost surprins sa constat ca pot tine acest ritm. Respiratia si pulsul erau bune, nu simteam nici o durere, crampa sau vreun fel de disconfort. Am incheiat prima bucla in 43:11 iar asta m-a motivat sa alerg mai departe in acelasi ritm, vantul nemailuandu-ma pe nepregatite acum (stiam deja pe ce portiuni bate cu putere din fata). A fost momentul cand am luat un gel cu electroliti de la SiS, care nefiind concentrat are avantajul ca se poate lua fara apa, asimilandu-se rapid de catre organism. Pe tot traseul nu m-am oprit deloc la punctele de hidratare. Nu stiu daca a fost bine sau rau insa nu am simtit nevoia de a bea lichide.
Orasul parea amortit in acea dimineata. Daca nu erau voluntarii de la punctele de hidratare sau concurentii din zona de schimb stafeta, aveai senzatia ca alergi printr-un oras pustiu. Nu am vazut deloc lume pe traseu la incurajare si mergand cu un taximetrist cu o seara inainte care nu stia ca a doua zi este o cursa de alergare, mi-am dat seama ca poate evenimentul nu a fost destul de vizibil, nu a avut parte de o promovare suficienta inainte. Pe de o parte e normal sa se intample asa, pentru ca este prima editie. De la anul sunt convins insa ca Timisoara 21k isi va face loc in calendarul evenimentelor de sulfet ale timisorenilor 🙂
Mai aveam 3km pana la final si facand rapid niste calcule mi-am dat seama ca e posibil sa termin sub 1h27m, insa nivelul energiei incepuse sa scada putin. Era momentul pentru al doilea gel de la SiS de data asta varianta cu cofeina, ca sa ma tina in priza pana la sosire. Nu stiu daca de la gel, de la vantul care incepuse sa bata pe acea portiune din spate sau pur si simplu de la bucuria pe care o simteam stiind ca o sa scot un timp bun, cert este ca am parcurs kilometrul 19 in 3m:34s! Cand am intrat pe straduta ce ducea in Piata Unirii, am inceput sa sprintez si sa ma bucur de fiecare pas alergat in viteza spre linia de sosire, incheind si a doua bucla tot in 43:11, la fel ca si prima jumatate a cursei. Atat de constant n-am alergat in nicio cursa pana acum. M-am uitat la ceas si nu imi venea sa cred: 1h:26m:23s! Pe locul 36 la general si 15 la categoria de varsta 30-49 de ani.
Am salutat prieteni dragi care veniseara sa ma astepte la linia de sosire, iar Dianei Amza, organizatoarei competitiei 24h, i-am promis ca de indata ce voi termina proiectul CaliVita 7 Deserts, in 2019, voi veni la Timisoara unde voi alerga la proba de 24 de ore.
Pana atunci insa, voi reveni cu drag la Timisoara la acest concurs care mi-a adus satisfactia unui record personal pe distanta de semimaraton si care cred eu ca poate fi imbunatatit. Suntem de speriat noi alergatorii, nu? Nici nu am terminat bine o cursa sau am scos un timp bun si ne si gandim la urmatoarea sau la un timp si mai bun. Cred insa ca nu este nimcic ciudat in asta si tine de capacitatea noastra a oamenilor de a evolua, de a lucra continuu la cea mai buna versiune a noastra.
Echipament folosit
– pantaloni scurti de alergare CEP
– sosete de compresie CEP
– compresie de gamba CEP
– incaltari Hoka Odissey2
– ceas Garmin Fenix2
Nutritie inainte de cursa
– CaliVita MagneZiB6
– CaliVita Strong Bones
– CaliVita Joint Protex Forte
– CaliVita Polinesian Noni
– CaliVita Resveratrol Plus
– SiS Go Isotonic Gel
Nutritie in timpul cursei
– SiS Go Energy + Caffeine Gel
– SiS Go Energy + Electrolyte Gel
Nutritie dupa cursa
– ALLSTARS HYPER AMINO BCAA
– ALLST ISO-TECH 94
Pingback: Viteza sau anduranta? Sau poate un pic din amandoua? – Andrei Gligor