Triathlon Challenge Mamaia 2


4

La inceputul acestui an imi fixasem doua obiective ambitioase, avand in vedere ca nu stiam sa inot:

– terminarea unui Ironman 70.3 (1900m inot – 90km ciclism – 21km alergare), obiectiv indeplinit cu succces in luna iunie la Oradea (povestea aici) si
– terminarea triatlonului pe distanta olimpica de la Mamaia (1500m inot – 40km ciclism – 10km alergare).

Plan destul de ambitios avand in vedere ca nivelul de inot la inceputul anului era pe o scala de la 1 la 10, hai sa nu spun 1, dar mai mult de 2 nu cred, iar kilometrii pedalati anul trecut nu erau nici ei foarte multi, avand in vedere ca am inceput sa pedalez pe o bicicleta de sosea de abia incepand cu luna iunie 2013.

Povestea Triathlon Challenge Mamaia de anul acesta pentru mine s-ar putea rezuma foarte bine in urmatoarea propozitie: “Unde nu-i cap, vai de picioare!”. La propriu! Dar sa o luam cu inceputul pentru a nu strica din farmecul tragi-comediei.

Am ajuns la Mamaia inca de luni si profitand de cateva zile de concediu, am incercat cateva sesiuni de inot, intrucat proba din concurs trebuia sa se desfasoare, pentru prima data in cele 6 editii, in mare. Luni si marti vremea a fost excelenta si am facut 3 antrenamente (doua de 1000m si unul de 500m) ambele cu un timp decent. De miercuri insa, vremea a inceput sa se strice: cer inorat, vant puternic, valuri mari. Chiar si asa, joi mi-am pus costumul de neopren si desi salvamarii ridicasera steagul rosu, am mai facut cateva sute de metri, incercand sa ma obisnuiesc cu valurile care erau din ce in ce mai “jucause”. Aveai senzatia ca inoti intr-o masina de spalat care trecuse la programul de stoarcere la 1000rpm.

 

 

 

 

 

Vremea se inrautatea insa de la ora la ora, astfel incat, vineri organizatorii au decis sa mute proba de inot din mare in lacul Sutghiol, unde se desfasurase si de-a lungul editiilor anterioare. Ma rog, mai putin acum doi ani, cand a trebuit anulata, datorita temperaturii scazute din lac si a curentilor puternici.

Anul acesta a fost pentru prima data cand Triathlon Challenge Mamaia a fost inclus in Cupa Europeana, astfel incat am avut parte de doua zile pline de spectacol si adrenalina. Sambata au avut loc cursele destinate amatorilor pe urmatoarele distante:

1. supersprint (400 metri înot, 12 km ciclism şi 2,5 km alergare) – numai buna pentru cei care sunt la primul lor triatlon
2. sprint si stafetă sprint (750 metri înot, 20 km ciclim şi 5 km alergare)
3. probă olimpică si stafetă olimpică (1.500 metri înot, 40 km ciclism şi 10 km alergare)

Iar duminica, am avut onoarea sa-i vedem pe profesionisti la treaba. Sportivi si sportive din peste 25 de tari au venit la Mamaia, s-au intrecut in proba olimpica a triatlonului si au creat super spectacol lasandu-ne o amintire placuta celor care ii priveam cu admiratie de pe margine. Organizarea a fost excelenta, exact ca la competitiile de gen din afara, o adevarata desfasurare de forte, o logistica impresionanta si detalii puse la punct pana la cel mai mic amanunt. Nu pot decat sa felicit echipa Smart Atletic pentru ca ne-au oferit un eveniment de nota 10 si pentru ca acest concurs a ajuns sa fie cel mai mare triatlon din Europa de Est si Balcani. Este adevarat ca in ultimii ani triatlonul a avut o crestere exponentiala si asta se datoreaza pe de o parte si noua, amatorilor. Insa pe de alta parte, un mare merit il au si organizatorii unor astfel de competitii, care de la an la an ridica tot mai sus stacheta in ceea ce priveste calitatea evenimentelor organizate.

Asadar, sambata dimineata, ziua concursului. Dupa ce am lasat bicicleta in zona de tranzitie si am facut ultimele verificari m-am indreptat spre zona unde se desfasura proba de inot, urmarindu-i pe concurentii care luasera deja startul in probele mai scurte. Cei de la olimpic individual, unde participam si eu, urmam sa luam startul la ora 12:00.
Avem deci destul timp la dispozitie pentru incalzire si o scurta sedinta tehnica, cu antrenoarea mea de inot, Gerda, care a participat si ea la aceeasi proba, intr-o stafeta.

Sedinta tehnica inainte de proba de inot

INOTUL

Fratilor trebuie sa va spun de la bun inceput ca a fost cea mai urata experienta de inot de pana acum. Stiu ca nu am multe concursuri de acest gen la activ, comparatie putand sa fac doar cu Ironman Oradea, insa proba de inot de la Mamaia m-a obosit fizic si psihic. Dupa ce am intrat in lac in zona de prestart si am facut cativa zeci de metri de incalzire, asteptam cu nerabdare, alaturi de peste 200 de concurenti, startul. Stiam ca intotdeauna startul la proba de inot a unui triatlon seamana mai mult sau mai putin cu un macel, fiecare dand din coate si picioare pentru o plasare cat mai buna si pentru a urmari trasa ideala. Insa in ceea ce ma priveste, macelul a durat pana aproape de finalul probei. Am plecat oarecum din spate, tocmai vrand sa evit pe cat posibil inclestarea de maini si picioare de la start.

Pe parcursul probei insa, am avut deosebita “placere” sa fiu tras de snurul fermoarului neoprenului, care s-a desfacut pana la jumatate, intrandu-mi apa in costum, sa fiu “deposedat” de casca de inot si sa fiu cat pe ce sa pierd cipul care era prins la glezna cu un arici ce se pare ca n-a rezistat fortei unui inotator din spate care vroia sa se agate de mine cu orice pret. Asadar a trebuit sa ma opresc de nenumarate ori sa rezolv problemele privind echipamentul, incercand sa-mi pastrez calmul si sa inot mai departe. Dupa circa 1000m n-am mai rezistat, intrucat era a treia oara cand un concurent se agata de mine. M-am oprit si l-am invitat sa se “prinda si mai bine de picioarele mele” promitandu-i ca dau eu din brate. Macar sa stim o treaba!  S-a scuzat, spunandu-mi ca nu si-a dat seama insa deja eram un car de nervi. Acum imi pare rau ca mi-am iesit din fire si il rog sa ma scuze daca citeste aceste randuri (nu stiu cine a fost persoana respectiva). Oricum, am iesit din apa cu un timp dezastros (49min) si compet ametit si debusolat.

CICLISMUL

Am alergat cat am putut de repede spre zona de tranzitie unde aveam deja bicicleta pregatita. In alergare mi-am desfacut costumul de neopren pana la jumatate si ajungand in fata bicicletei am constatat ca trebuie sa dau jos cipul de la glezna ca sa pot scoate neoprenul. Ceea ce am si facut. Insa in graba, m-am incaltat cu pantofii de ciclism, mi-am pus casca, ochelarii am luat bicicleta din rastel, alergand prin tranzitie si am pornit in proba de ciclism fara cip! Aici puteti vedea si proba (fotografie facuta de Radu Cristi). Daca mi-ai fi spus Radule ca plec fara cip…

Uite cipul nu e cipul!

Si-am incalecat pe-o sa,
Fara cip! Ce-mi trebuia?

Traseul de ciclism avea 7 bucle a cate 5,7km cu plecare din zona hotelului Rex in directia Constanta. La intoarcerea din bucla, era destul de greu de pastrat o viteza constanta intrucat vantul batea foarte tare dinspre Navodari inspre Mamaia si nu de putine ori mi-a scuturat zdravan bicicleta. In schimb, recuperam din viteza la dus, avand vant din spate. Si uite asa, am pedalat 2 din cele 7 tururi, cand intr-un final mi-am dat seama ca nu am cipul. Nu-mi venea sa cred! M-am uitat de vreo 3 ori cand la piciorul stang cand la piciorul drept. Ma indreptam spre zona hotelului Rex, de unde incepea traseul de bicicleta si numai gandul ca nu voi fi lasat sa termin acest concurs ma chinuia groaznic. Dupa pataniile de la inot, dupa cat de ametit am iesit din apa si obosit fizic si psihic asta era tot ce imi lipsea. Ajuns in fata zonei de tranzitie le spun organizatorilor ca e posibil sa-mi fi uitat cipul pe jos, langa rastelul de biciclete si primesc confirmarea ca ma pot duce sa-l recuperez si sa iau proba de ciclism de la zero. Era tot ce vroiam in acel moment. Nu ma mai interesau timpii si faptul ca pierdusem aproape 30 de minute cu cele doua tururi plus recuperarea cipului. Imi doream doar sa termin acest concurs.

Aveam o promisiune de indeplinit fata de un bun prieten, Calin, care dupa ce se pregatise tot anul pentru acest concurs, in urma cu o saptamana, a fost accidentat destul de grav de o masina in timp ce se deplasa cu bicicleta la servici. I-am promis ca voi face aceasta cursa cu gandul la el si mare mi-a fost bucuria cand l-am vazut pe marginea traseului de bicicleta strigand “Hai Andreeeei! Dai bataie! Lasa, ca recuperezi la alergare!”. Venise din Bucuresti special sa fie alaturi de mine si sa ma incurajeze. M-a impresionat gestul lui, drept pentru care am strans din dinti, m-am ridicat in sa si am inceput sa imping in pedale, incepand din nou numaratoarea turelor de bicicleta.

Cel mai greu moment a fost cand am intrat in turul 5 stiind ca de fapt atunci ar fi trebuit sa termin proba, daca n-ar fi fost cele 2 tururi pedalate inainte, fara cip. Majoritatea concurentilor terminasera deja proba de ciclism si erau la cea de alergare. Am continuat sa strang din dinti si sa trag cat pot de tare pentru a mai recupera cat de cat din timpul pierdut. Stiam ca ce faceam atunci se putea intoarce impotriva mea la alergare, intrucat fortand prea mult la proba de bicicleta era foarte posibil ca picioarele sa nu ma mai asculte la urmatoarea proba. Eram insa dispus sa risc, bazandu-ma si pe faptul ca alergarea era proba mea favorita din cele 3. Am terminat proba de ciclism dupa 1h si 24m, timp in care m-am luptat mai mult la nivel psihic decat fizic, desi zonele cu vant din fata imi adusesera rezervoarele  de energie spre minim.

ALERGAREA
Mi-am lasat bicicleta in rastel, mi-am schimbat incaltarile, am luat in fuga un energy shot de la Isostar si am parasit zona de tranzitie, indreptandu-ma spre traseul de alergare.

Aveam de alergat 4 bucle a cate 2,5km. Dupa cat am tras de mine in proba de ciclism eram chiar curios daca primii kilometri o sa ii pot alerga la un ritm decent. Am fost surprins sa vad ca picioarele ascultau la comenzi, iar primii 3 km au mers destul de bine, la un ritm de 4:20-4:30 / km. Apoi au aparut ceva crampe musculare si am fost nevoit sa reduc ritmul la 5:00/km, insa chiar si asa am constatat ca depaseam destul de multi concurenti iar asta mi-a dat incredere ca nu voi termina cursa ultimul, chiar si cu handicapul de 30 de minute datorate lipsei cipului.

3 ore 35 de minute arata ceasul cand am ajuns la linia de finish, dupa ce am inotat 1900m (traseul a fost ceva mai lung de 1500m plus toate depasirile), am pedalat 50km si am alergat 10. A fost cu peripetii, n-a fost sub 3 ore cum imi doream, insa aveam la gat o medalie frumoasa, muncita si cu care ma mandresc.

Finish!

Avand in vedere ca singurele concursuri de triatlon la care am participat au fost X-man Oradea in proba de Half Ironman si acesta de la Mamaia, imi dau seama ca mai am multe de invatat. Iar momentele mai putin placute de la Tri Challenge le voi trece la capitolul experienta si ma voi bucura ca am luat parte la un asemenea eveniment. Restul sunt detalii, ore in plus in bazin, zeci de tranzitii de repetat, ore in plus petrecute in saua bicicletei, iar la urmatorul triatlon cu siguranta va fi mai bine 🙂

4

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 thoughts on “Triathlon Challenge Mamaia