Viteza sau anduranta? Sau poate un pic din amandoua?


4

Trebuie sa spun de la bun inceput ca de cand m-am apucat de alergare, acum 6 ani, am fost atras de cursele pe distanta lunga, iar pe masura ce timpul a trecut, dificultatea lor a crescut, fie ca a fost vorba de cresterea distantei, a diversificarii terenului pe care am alergat sau a logisticii ce o presupune pregatirea si gestionarea unor astfel de curse.

Insa la fel de bine trebuie sa fiu cinstit si sa recunosc ca mereu am incercat sa-mi imbunatatesc timpii pe anumite distante. Ca nu tot timpul mi-a iesit, asta este alta poveste si tine in mare parte de tipul de antrenament abordat si de obiectivele de la vremea respectiva. Insa cred ca orice alergator isi doreste timpi mai buni. Este cumva o confirmare a faptului ca antrenamentele dau roade, ca ceea ce faci este bine si in definitiv este vorba despre a fi mai bun azi decat ai fost ieri, iar asta este valabil atat in sport cat si in viata in general.

Sfarsitul de saptamana care tocmai s-a incheiat m-a gasit prezent cu toata familia la UNIQA 10k & Family Run care alaturi de Bucharest Half Marathon din luna mai si de Bucharest International Marathon din luna octombrie intregeste suita de competitii organizate de Bucharest Running Club, evenimente care isi doresc sa insufle romanului placerea pentru sport si un stil de viata sanatos.

Cu probe pentru toate gusturile si nivelele de pregatire, adunand la start chiar si pe bebelusii in scutece care se puteau intrece intr-o proba speciala de tarat / mers in patru labe pe distanta de 4,2m UNIQA 10K & Family Run se anunta un eveniment de neratat.

Proaspat intors de la Timisoara 21k unde reusisem sa imi imbunatatesc timpul pe distanta de semimaraton cu peste 5 minute, coborand la 1h26m23s (povestea cursei aici), ma gandeam in sinea mea cum ar fi daca as incerca sa fac acelasi lucru si pe distanta de 10k si sa cobor sub 40 de minute.

Acum sa ne intelegem. Strict pentru cursele extreme la care voi participa incepand cu Sahara Race (Namibia) de la sfarsitul lunii aprilie, alergarea la asemenea viteze nu aduce cu sine cine stie ce beneficii pentru ca nu voi putea niciodata sa alerg asa repede pe nisip / teren accidentat la 35-45 si cu un rucsac de 10kg in spate. Asadar antrenamentele pentru asemenea “nebunii” se bazeaza de cele mai multe ori pe acumularea unui volum cat mai mare de kilometri care sa iti permita sa poti duce o astfel de cursa timp de o saptamana. Acestea sunt asa numitele antrenamente cantitative. Se pot introduce in program si antrenamente de tip tempo sau intervale, asa numitele antrenamente calitative, insa acestea nu au rolul decat sa mai “sparga” putin rutina alergarilor lungi, de volum. In final, tot acele sute sau mii de kilometri te vor ajuta sa treci linia de sosire cand vorbim de astfel de curse.

In ceea ce ma priveste, in ultimele 8 luni am avut o medie de 300km alergati pe luna, asadar s-au adunat peste 2400km. Nu stiu daca e mult, daca e putin, insa cred eu a fost suficient pentru timpul pe care am putut sa il aloc pregatirii avand in vedere ca asta nu este jobul meu iar alergarea este un hobby.

Dar sa revenim la cursa de 10km din week-end. Asadar, fara niciun antrenament de viteza in ultimul an, m-am aliniat la start cu gandul de a vedea cum se simt 10km alergati la sub 4 min / km. Planul era sa incerc sa mentin un ritm de 3:45 – 3:50/km astfel incat sa am o marja de eroare in cazul in care distanta nu va fi fix de 10km.


A inceput numaratoarea inversa si Valeria van Groningen a dat startul in aplauzele concurentilor. Am plecat ca din pusca depasind si pe stanga si pe dreapta astfel incat sa am calea libera pentru a-mi putea tine ritmul propus. Orice deviere de la trasa ideala se transforma la final in cateva sute de metri in plus sau chiar kilometri la cursele mai lungi iar asta inseamna secunde sau chiar minute bune. Dupa cateva sute de metri am realizat ca alergam cu 3:25/km si imi era destul de clar ca nu voi putea mentine ritmul acela pana la final. Asadar am apasat putin frana pana la 3:45 incercand in acelasi timp sa ma relaxez si sa imi reglez respiratia care o luase razna.

Planul era sa nu ma opresc la niciun punct de hidratare. 10km nu e totusi o distanta pe care sa nu o poti alerga fara sa te hidratezi. Aveam la mine insa un gel SiS Go Energy cu electroliti pe care l-am si luat la jumatatea cursei si care si-a facut treaba foarte bine, tinandu-ma in priza pana la final. Nefiind foarte concentrat are avantajul ca poate fi luat fara apa si deci nu mai pierzi timp la punctele de hidratare.

La kilometrul 7 eram in grafic, desi aveam cu 250-300m mai putin fata de marcajele puse de organizatori pe marginea traseului. Si in mintea mea au inceput sa se invarta mai multe scenarii: fie ceasul Garmin arata bine si atunci traseul era mai lung de 10km, fie traseul avea fix 10km iar diferenta provenea din depasitile mele si intoarcerile mai largi. Oricum ar fi fost era clar ca trebuia sa alerg mai repede decat imi propusesem daca voiam sa fiu sigur ca termin cursa in mai putin de 40 de minute.

Asadar pe principiul “better safe than sorry” sau in traducere mioritica “ori la bal ori la spital” am marit ritmul si chiar am inceput sa depasesc la un moment dat. De pe sensul opus vedeam etiopienii care alergau de parca nu atingeau asfaltul. Pe langa ei, eu paream o broasca testoasa care se incalzea la soare. Fantastici oamenii astia. Este o reala placere sa ii vezi la treaba si oricat de concentrat sunt intr-o cursa nu pot sa nu ii aplaud cand ii vad venind din sens opus. Am facut-o si acum si am apasat pedala de acceleratie si mai tare motivat fiind de cei care aveau ulterior sa castige cursa.

Foto credit: Florena Vlagea
Mi-am auzit numele de cateva ori pe traseu insa eram atat de “in lumea mea” si concentrat la fiecare pas incat ii rog pe cei care m-au incurajat sa ma ierte ca nu m-am intors dar le spun un mare multumesc acum. Era kilometrul 9 si am stiut ca daca nu se intampla ceva, n-aveam cum sa nu termin cursa in mai putin de 40 de minute. Desi calculele aratau asta, am simtit nevoia sa accelerez alergand ultimul kilometru in 3:25 si terminand cu timpul de 38m55s, pe distanta de 10,26km. Stiam eu ca am alergat mai mult 🙂

Locul 33 la general din 1330 de participanti si 11 la categoria de varsta 36-50.

Dupa ce mi-am recapatat suflul am putut sa ma bucur cum trebuie de reusita. Se pare ca antrenamentele sustinute din ultimele 8 luni si-au spus cuvantul si am reusit ca la distanta de doua saptamani sa-mi imbunatatesc semnificativ timpii la semimaraton si 10K, desi nu acestea au fost obiectivele antrenamentelor.

Nu pot sa nu mentionez aici pantofii de alergare absolut geniali de la Hoka One One, modelul Tracer. Desi i-am luat cu doua zile inainte de cursa si nu apucasem sa alerg cu ei nici macar un kilometru m-am gandit ca nu se poate intampla nimic rau daca nu i-am testat inainte, dat fiind faptul ca urma sa alerg doar 10km. Revenind la Tracer, modelul acesta parca este construit pentru viteza si desi are talpa mai subtire decat suntem obisnuiti sa vedem la incaltarile HOKA, reusesc cumva sa pastreze aceeasi amortizare excelenta iar materialele din care sunt facuti le confera respirabilitate si o greutate foarte redusa.

Ziua urma sa se incheie cu lacrimi in ochi pentru mine, lacrimi de bucurie cand mi-am vazut fetita de 1 an si 3 luni, Sara, care a invatat sa mearga cu numai 2 saptamani in urma ca trece linia de sosire la proba de 3km dedicata familiilor. Acum sa nu credeti ca a mers singura 3 kilometri. Aproape toata cursa a stat in carut. Insa cu 50 de metri inainte de sosire n-a mai vrut in carucior si atunci tinand-o eu de o manuta si sotia de cealalta ne indreptam spre finish. Insa cu 25 de metri inainte, ne-a impins mainile si s-a desprins de noi trecand singura linia de sosire. S-a speriat putin insa cand a vrut sa i se puna medalia la gat si s-a cerut in brate. Insa am fost tare mandrii de ea.

O sa imi fie tare dor de voi in desert, dragele mele!


Foto credit: Radu Neagu

 

4

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *