In primul rand, la multi ani prieteni! Voi cei care aveti de cativa ani curiozitatea si rabdarea sa cititi acest blog si care nu de putine ori m-ati indrumat si motivat sa-mi duc visurile mai departe. Sa aveti un an nou de poveste, o poveste al carei autor sunteti in fiecare zi si pe care va doresc sa o cititi cu placere la finele anului.
Pentru mine, 2017 reprezinta din punct de vedere sportiv un an in care voi lasa deoparte cantitatea si aici ma refer la numarul de curse la care voi lua startul, in favoarea dificultatii lor si vreau sa cred si a calitatii rezultatelor. Daca finalul anului 2014 ma gasea cu peste 25 de curse finalizate (semimaraton, maraton, ultramaraton, triatlon), se pare ca intre timp am mai imbatranit si poate si maturizat cred eu, destul incat lista obiectivelor pentru urmatorul an sa arate putin diferit. Acum, nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu spun ca nu mi-ar placea sa fac cate o cursa si la doua saptamani cu atat mai mult cu cat incepand cu luna martie oferta din piata este foarte mare iar tentatii sunt la tot pasul. Si sincer ma bucur ca in ultimii ani numarul competitiilor organizate in Romania a crescut. Insa dupa parerea mea, a avea o astfel de abordare an de an, fie si ca sportiv amator, poate atrage dupa sine o uzura destul de mare iar eu imi doresc sa pot alerga si peste 20-30 de ani. Asadar, inca de anul trecut, dupa intoarcerea de la Marathon des Sables, cand aveam in minte cateva detalii despre circuitul de curse CaliVita 7 Deserts, mi-am propus ca in urmatorii trei ani cele 7 competitii care fac parte din circuit sa reprezinte obiectivul principal iar daca voi mai strecura si alte curse intre ele, pe acelea le voi trata pur si simplu ca niste antrenamente. Singura din afara celor 7 care face exceptie, dar la care inca nu stiu daca voi lua startul pentru ca de abia pe data de 12 ianuarie voi afla daca am fost tras la sorti, este UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc).
OBIECTIVE PRINCIPALE 2017
Aprilie – Sahara Race (Namibia) – 250km in 6 etape, competitie desfasurata intr-unul dintre cele mai vechi deserturi din lume, desertul Namib. Aici gasim dune de nisip trecand de 300m inaltime si intinzandu-se pe o suprafata de pana la 32km. Se va alerga in regim de autosuficienta, cu tot echipamentul si mancarea pentru o saptamana, intr-un rucsac in spate. De altfel aceasta este si caracteristica prin care toate cele sapte curse din circuit se aseamana. Cele 6 etape sunt: 37km, 41km, 42km, 42km, 77km, 10km
Iunie – Gobi March (China) – 250km in 6 etape. Cursa se desfasoara in nord vestul provinciei Xinjiang, in desertul Gobi, parte a vechiului drum al matasii. Startul se da la altitudinea de 2400m si temperaturi negative iar cursa se termina la altitudinea de 500m cu dune de nisip si temperaturi de 40°C. Cele 6 etape sunt: 34km, 40km, 43km, 42km, 80km, 12km
August – UTMB – 170km si 10.000m difrenta de nivel pozitiva (cu semnul intrebarii – tineti pumnii sa fiu tras la sorti)
Septembrie – Grand 2 Grand Ultra (USA) – 273km in 6 etape. Startul se da de pe marginea inelului de nord al Marelui Canion si se termina pe varful Grand Staircase (2651m), de unde se poate admira intregul traseu parcurs intr-o saptamana. Se alearga pe un teren variat, un mix de nisip tare, nisip moale, dune, urcari abrubte pe stanci, bolovani, canioane inguste. Cele 6 etape sunt: 49,6km, 43,3km, 84,7km, 41,9km, 41,9km, 12,3km
DRUMUL PANA ACOLO
Datorita celor doua participari la Marathon des Sables pot spune ca am putina experienta in ceea ce priveste gestionarea unei curse de autosuficienta intinsa pe mai multe zile, atat din punct de vedere nutritional cat si al echipamentului folosit si logisticii necesare pentru a duce o astfel de provocare la capat. Lipsa unui plan nutritonal potrivit dar si a unui echipament adecvat te pot scoate rapid pe tusa. Stiinta si tehnologia din zilele noastre ne pot ajuta in ceea ce priveste alegerea unui echipament de alergare cat mai usor dar si a mancarii liofilizate (deshidratate) care ofera un indice caloric mare la o greutate redusa. Totul pentru a avea un rucsac cat mai usor la start, avand in vedere ca alegi cu el in spate o saptamana. Ceea ce nu iti poate da nimeni de-a gata si trebuie sa pui osul la treaba sunt antrenamentele. Sutele de ore petrecute afara sau in sala sutele sau uneori miile de kilometri alergati, aceastea sunt dupa parerea mea baza oricarei reusite. Nu poate sa alerge nimeni in locul tau iar daca vrei sa nu iti bati joc de corpul tau cand participi la astfel de curse, este bine sa iei in serios antrenamentele, sa iti intocmesti un plan si sa tii cu dintii de el, daca se poate 100%.
Cand am luat decizia sa incep proiectul CaliVita 7 Deserts, nu dificultatea curselor m-a speriat ci faptul ca va trebui sa ma antrenez extrem de serios pentru ele, asta si datorita faptului ca imi doresc mai mult decat simple participari, in conditiile in care pe lista participantilor la astfel de curse se afla nume mari din lumea ultramaratonului. Asadar stiam in ce m-am bagat, stiam ca vreau sa dau tot ce am mai bun in cursele astea, si ca urmare mi-am intocmit un plan de antrenament pe care urma sa il respect cat puteam eu de mult. Am trecut acum de jumatatea perioadei (1 august 2016 – 1 ianuarie 2017) si se pot trage deja niste concluzii pe care vreau sa vi le impartasesc si voua: ce a mers bine, ce n-a mers, ce a lipsit dar si ce am invatat in toata aceasta perioada. Am considerat intotdeauna de cuviinta sa impartasesc cu voi pe acest blog detalii legate de antrenamente, curse, nutritie, echipament, experientele prin care trec, din doua motive:
– astfel nu se pierd si le pot reciti ori de cate ori devin nostalgic 🙂
– ma gandesc ca sunt informatii care pot fi utile pentru cineva la un moment dat
Asadar planul de antrenament are doua componente:
1. Alergare
Avand in vedere natura curselor, am pus accentul antrenamntelor pe acumularea de volum (2500km in 8 luni), urmarind cresterea nivelului de anduranta. Cele 5 alergari pe saptamana cu distante cuprinse intre 15 si 30km/zi simuleza perfect conditiile din cursa, atunci cand organismul trebuie sa invete sa se refaca de la o zi la alta pentru ca nu exista nici o zi de pauza intre cele 6 etape. Programul este impartit in calupuri de 4 saptamani si are si un varf de volum cand se alearga cate 20km in fiecare zi, timp de 5 zile pe saptamana, dupa care, pe masura ce se apropie data primei curse volumul scade, dand astfel timp organismului sa se refaca si sa se pregateasca pentru start. In afara de alergarile de volum la care timpul este mai putin important, in program sunt introduse si alergari pe distante mai scurte, de 10-15km insa cu o viteza mai mare, precum si alergari in care se vor simula conditiile de la fata locului. Nu in ceea ce priveste vremea de afara (ca nu se pot face peste noapte 40 de grade celsius in mijlocul iernii), ci in ceea ce priveste echipamentul. Adica folosirea ruscacului de cursa la anumite antrenamente pentru a da timp corpului sa se obisnuiasca cu greutatea si cu postura usor diferita de alergare. Nu recomand insa folosirea rucsacului la fiecare antrenament pentru ca exista pe termen lung riscul unor accidentari
2. Antrenamente de forta in sala de fitness, doua sesiuni pe saptamana pe model circuit menite sa intareasca atat musculatura folosita in alergare cat si musculatura spatelui si in special zona lombara care va suferi un pic datorita alergarii pe teren accidentat cu un rucsac de 9-10kg
Pentru cei interesati de cifre cam asa arata cele 8 luni de antrenamnt.
CE A MERS BINE
– sunt multumit de felul in care a raspuns organismul la alergari pe distante lungi in zile consecutive. Desi a fost putin mai greu in primele doua saptamani, corpul s-a adaptat ulterior la efort
– am observat imbunatatirea timpilor pe distante de 10-20k si asta doar din volumul acumulat pana in prezent, fara antrenamente specifice de viteza
– am inceput sa introduc sesiuni de streching dupa fiecare antrenament, pe care trebuie sa recunosc ca le mai “saream” inainte si care detensioneaza musculatura, articulatiile si tendoanele permitand o refacere mai rapida
– am observat ca imi este mai usor sa accelerez pe a doua jumatate a distantei de antrenament si sa realizez astfel negative split, decat o puteam face inainte.
– mi-am intocmit un plan de nutritie / suplimente pe care il urmez cu religiozitate si care imi ofera atat energia necesara unor antrenamente zilnice sustinute cat si recuperarea post efort Voi reveni cu un articol detaliat despre aceasta parte a planului de antrenament care dupa parerea mea este foarte importanta atunci cand se face efort indelungat.
– am testat aproape tot echipamentul cu care voi face aceste curse, lucru absolut esential, pentru ca in desert voi avea la mine timp de o saptamana doar lucrurile pe care le-am pus in rucsac din prima zi. Daca ceva imi provoaca rosaturi, bataturi, basici, sa fim sanatosi …mergem inainte. Nu ai de unde sa iti inlocuiesti o piesa de echipament cu alta. Cu ce ai plecat de la start in prima zi atat din punct de vedere echipament cat si mancare, cu ele termini cursa.
CE A MERS MAI PUTIN BINE
Odihna
– faptul ca prin natura jobului meru lucrez in ture (o luna de la ora 7:00-16:00, o luna de la 15:00-24:00 si o luna de la 23:00-07:00) ar putea parea la prima vedere raiul pe pamant, pentru ca iti permite sa ai mai mult timp liber ziua, cel putin atunci cand lucrezi pe tura de dupa amiaza sau de noapte. In realitate lucrurile incep sa se complice cand adaugi la acest program si antrenamentele de alergare, cele de sala, treburile casnice zilnice, familie, bebe, etc. De unde credeai ca ai timp liber berechet ajungi de fapt sa te odihnesti extrem de putin. Cand am inceput acest proiect mi-am promis mie in primul rand si apoi familiei ca voi face in asa fel incat antrenamentele sa nu afecteze in vreun fel timpul petrecut cu ei. Astfel incat, sacrificand ore bune de odihna am preferat sa ies la alergat dimineata foarte devreme (4:00-5:00) sau la 8-9, dupa ce terminam tura de noapte. Cu o medie de 5-6 ore dormite pe zi, s-a acumulat destul de multa obosela iar daca este ceva la care trebuie sa mai lucrez este un program de odihna de cel putin 7 ore. Nu stiu de unde o sa scot aceste ore, dar va trebui sa fac asta daca vreau ca pe termen lung sa pot mentine antrenamentele.
Accidentari
– daca era ceva de care sa imi era frica la 1 august cand am inceput antrenamentele pentru CaliVita 7 Deserts, au fost accidentarile. Imi doream sa nu am parte de ele pentru ca stim cu totii ca o pauza neprevazuta de 2-3 saptamani te poate scoate repede din forma si poate strica tot ce ai construit pana atunci. Se pare ca totusi n-am scapat si pe final de an am inceput sa am dureri destul de mari in jurul gleznei exterioare stangi cu o usoara bursita si inflamare a tendoanelor din zona respectiva. Dupa cateva zile de gheata si tot felul de creme si alifii antiinflamatoare, zona s-a desumflat insa durerea era acolo. O simteam la fiecare pas dupa 5km, disparea pe la km10 probabil cand se incalzea musculatura si reaparea la putin timp dupa terminarea antrenamentului. Eram intr-o mare dilema. Nu voiam sa intrerup antrenamentele pentru ca aveam impresia ca dau cu piciorul celor 1500km alergati pana la momentul respectiv iar pe de alta parte imi dadeam seama ca daca se agraveaza si va trebui sa iau o pauza mai lunga, apai chiar ca mi-am batut joc de mine si de efortul meu de pana atunci.
Am hotarat sa iau o pauza de cateva zile timp in care sa investighez serios situatia dar nu inainte de a face doua alergari de 20km cu o pereche de sosete cu suport pentru glezna din gama ortopedica CEP.
Am fost uimit sa constat ca spuma cu memorie aplicata in jurul gleznei faceau ca sosetele de compresie sa absoarba si sa redistribuie socurile resimtite de glezna. Cert este ca in timpul antrenamentelor nu am mai simtit niciun fel de durere. In momentul acela mi-am spus ca acestea vor fi o piesa obligatorie in bagajul pentru cele 7 curse.
Dupa cateva zile de pauza am reinceput antrenamentele si din pacate glezna s-a revoltat din nou. A fost momentul cand am intrat pe mana kinetoterapeutului Virgil Pavel (multumesc pentru recomandare Dragos) si bine am facut. Am ramas surprins inca o data de complexitatea biomecanicii umane si trebuie sa va povestesc si voua pentru ca mie mi s-a parut senzational.
Asadar m-am dus la Virgil, i-am relatat povestea, m-am urcat pe masa de masaj cu fata in jos, mi-a aliniat picioarele si cu o voce senina mi-a spus: “Aaa, pai tu ai piciorul drept mai scurt cu 3,5cm decat stangul!”. 
Am crezut ca glumeste insa mi-a facut chiar si o poza ca sa imi demonstreze. Va amintiti ca durerile mele de glezna erau la piciorul stang nu? Ei bine ce se intamplase de fapt: datorita unei contracturi musculare in zona spatelui pe partea DREAPTA, muschiul contractat a tras de soldul drept in sus, si astfel piciorul drept devenise mai scurt cu 3,5cm decat stangul. Este usor de imaginat ca toata presiunea exercitata pe articulatii in alergare era acum pe partea stanga. Era ca si cum as fi alergat cu un pantof cu toc de 3,5cm la piciorul stang. Asadar glezna era efectul, cauza era insa contractura de pe partea dreapta din zona spatelui. Nu m-as fi gandit niciodata la asta. Cert este ca dapa o sedinta de o ora si jumatate de fizioterapie, masaj sportiv, terapie TECAR (ultrasunete) picioarele mele aratau asa.
E inutil sa spun ca va fi nevoie de cateva sedinte consecutive pentru a rezolva complet contractura insa acum stiu ca sunt pe maini bune. Sa traiesti 1000 de ani Virgil! 🙂
– si ca sa inchei anul “in forta”, m-am pricopsit si cu o viroza respiratorie (bronsita acuta) care m-a luat de pe aleile parcului si m-a tinut in casa o saptamana. Mai am cateva zile de antibiotic si voi reveni pentru ca deja nu mai am stare
CE AM INVATAT IN ACEASTA PERIOADA
– ca recuperarea este esentiala si se compune din 4 pasi simpli dar eficienti daca sunt executati dupa fiecare antrenament si nu “sariti”: strechingul, bautura de recovery luata in fereastra metabolica de 30 de minute de la terminarea efortului, masajul si nutritia adecvata
– ca efortul sustinut zilnic poate duce la supraantrenament si posibile accidentari atunci cand recuperarea nu se face cum trebuie si mai mult decat atat, trebuie sa ii oferim organismului odihna necesara refacerii
– ca un antrenament pierdut este un antrenament pierdut si punct. Nu il mai poti recupera si nici nu e bine sa incerci sa faci asta. Daca din diferite motive nu ai putut sa iti faci astazi antrenamentul de sa zicem 15k nu face maine 30k. Stiu ca e greu de facut asta mai cu seama cand exista un plan si incerci sa te tii de el. Insa ganditi-va ca acei 15km pe care nu ii mai faceti, cu siguranta nu vor face o mare diferenta intr-un plan de antrenament de cateva luni, dar pot duce la accidentari atunci cand incercam sa-i adaugam si pe ei unei zile de antrenament din dorinta de “a nu se pierde”
Cam asa au “aratat” primele luni din drumul pana la Sahara Race, cursa care deschide circuitul CaliVita 7 Deserts. Un vis la care am inceput sa lucrez in urma cu 140 de zile si la care voi lucra cu pasiune timp de 3 ani. Pentru ca pasiunea si alegerile pe care le facem in fiecare zi sunt cele ce ne definesc drumul. Indrazniti sa lucrati la povestea voastra. Sa aveti un 2017 de vis!