Scari, noroaie si voie buna! :)

Peisajul competitional romanesc s-a imbogatit in acest week-end cu doua concursuri frumoase, inedite, bine organizate si bineinteles de la care nu puteam lipsi 🙂 Sambata, 30 martie, a avut loc prima competitie de alergare pe scari organizata in Romania, Tower Center Up Run. Cel mai cunoscut eveniment de up-running din lume este Empire State Building Run-up din New York, eveniment care reuseste sa adune an de an sute de participanti din intreaga lume. Cursa presupune urcarea celor 86 de etaje (1576 trepte). Prima editie a avut loc in anul 1978 iar recordul de viteza este de 9 minute si 33 de secunde. Urmand modelul american, cu diferenta ca noi inca nu avem cladiri asa de inalte, organizatorii au reusit sa puna la punct un eveniment de alergare cu totul inedit, unde au luat startul aproape 500 de alergatori. Totul s-a desfasurat intr-o cladire cu 22 de etaje (514 trepte) si pot sa spun ca au fost cele mai intense 4 minute de alergare din toate cursele la care am participat pana acum. Este un tip de efort cu totul diferit, deloc de luat in gluma. Desi in antrenamentele mele de alergare din ultima vreme am inclus si alergari pe scarile din parcuri (Carol, IOR) acelea nu s-au apropiat nici de departe de experienta Tower Center Run Up. Este un tip de alergare la care respiratia si efortul trebuie dozate aproape stiintific, ca sa reusesti sa termini cursa pe picioare. Desi ma gandisem la un mod de abordare (si anume 3 etaje alergare din 2 in 2 trepte, 1 etaj – treapta cu treapta), bineinteles ca in euforia startului n-am mai tinut cont de strategie. Am alergat pana la etajul 14 din doua in doua trepte, chiar am depasit 3 persoane, dupa care pur si simplu am simtit ca ma lasa picioarele si ca nu mai am aer. Pentru o clipa am avut tendinta de a ma opri si a continua sa urc normal pe scari. Insa in acel moment am simtit cum se blocheaza musculatura si stiam ca va trebui sa continui sa alerg pentru a impiedica blocajul. Asa incat am continuat sa alerg treapta cu treapta, incercand sa-mi controlez atat cat se mai putea respiratia. Pulsul o luase si el razna, ajungand pe la 180 bpm. Insa chiar atunci cand incepuse sa fie mai dificil, am vazut semnul pe care scria etaj 22 si stiam ca finisul e aproape. Am reusit sa termin cursa in 4:19. Cel mai bun timp

a fost 2:41 iar ultimul timp in jur de 10 minute. A fost o experienta solicitanta insa foarte frumoasa. Pe langa faptul ca este unul dintre cele mai dure sporturi, up-running-ul este in esenta o explozie de viteza si rezistenta, fiind un excelent antrenament pentru pasionatii de alergare. Iti dezvolta si intarireste masa musculara si iti mareste rezistenta la efort, mult mai eficient decat o alergare normala. Acum stiu ca va trebui sa includ in antrenamentele saptamanale mai multe minute de alergare pe scari 🙂 Una peste alta, a fost o experienta pe care as repeta-o oricand!

  Daca ziua de sambata am alergat pe verticala, duminica mi-a adus un semimaraton de trail, in padure la Cernica. ForestRun, asa cum l-au denumit organizatorii se doreste a fi o suita de evenimente sportive organizate in natura, in principiu in padurile din jurul Bucurestiului. Este o initiativa bine venita pentru a mai schimba monotonia alergarilor de sosea dar si pentru ca, dupa parerea mea, nimic nu se compara cu o alergare in mijlocul naturii. Desi iarna fusese destul de incapatanata si parca nu mai vroia sa ne paraseasca in ultimele zile, pentru ziua de duminica, se anuntau 20 de grade si soare. Asta insa nu avea sa faca sa dispara, baltile si noroiul de pe potecile padurii Cernica. Dar in definitiv, asta este si frumusetea curselor de trail. Teren accidentat, obstacole, putina apa si putin noroi. Daca mai e si buna dispozitie, atunci sunt toate ingredientele unei alergari placute. Si slava domnului ca buna dispozitie a fost din plin. Am alergat alaturi de multi prieteni din Ro Club Maraton si Nike Running Club, oameni alaturi de care ma simt ca facand parte dintr-o mare familie. E o lume foarte frumoasa, aceasta in care am intrat acum 2 ani, de cand m-am apucat de alergat. O lume cu oameni minunati, cu povesti de viata deosebite. E o lume de care eu personal m-am indragostit si in care ma simt ca pestele in apa 🙂 Traseul pregatit de organizatori a avut de toate: pante, rampe, zone cu santuri si balti, noroi mult, ba chiar

si o bariera care nu s-a putut ridica si care a facut deliciul multora dintre participanti care se simteau deja cred la o competitie de 400 m garduri. Plecasem cu ideea de a incerca sa tin un ritm constant de 5 min / km. Primii 10 km am reusit sa mentin un ritm mediu de 4:40 min/km, iar in a doua jumatate a cursei ritmul a oscilat intre 4:22/km si 5:40/km. Una peste alta am ajuns la linia de finish in 1h 47m avand un pace mediu de 5.03 min/km, ceea ce nu a fost deloc rau pentru mine, avand in vedere este a doua cursa de trail alergata, dupa cea din decembrie anul trecut (Baneasa Trail Race).

  Pe scurt ForestRun promite foarte mult si sunt convins ca la editiile viitoare vom avea la start si mai multa lume. Merita cu varf si indesat, credeti-ma! PS: si pentru ca multi participanti venisera pana la Cernica cu biciletele iar eu inghiteam in sec admirandu-le frumusetile pe doua roti, la finalul cursei am avut prilejul sa “calaresc” un MTB Cube pret de vreun kilometru. Super senzatie ! (multumesc sotului Anei).