Povestea Berlin Marathon incepe in toamna anului trecut, cand urmaream la televizor, cu sufletul la gura, cum Wilson Kipsang stabilea un nou record mondial in proba de maraton, 2h 03m 23s! Cursa in sine, orasul, cei aproape un milion si jumatate de sustinatori, atmosfera fantastica si nu in ultimul rand cei peste 40.000 de alergatori care se luptau cu proprii demoni 42 de kilometri pe strazile Berlinului, m-au facut pe loc sa imi doresc sa fiu acolo, sa iau parte la acest eveniment unic, sa simt emotiile zecilor de mii de participanti si in final sa trec linia de sosire, pe sub poarta Brandenburg, simbolul orasului Berlin.
Asteptam cu nerabdare sa se deschida perioada de inscrieri pentru 2014 si stiam ca va trebui sa ma “misc” foarte repede, pentru ca locurile se epuizau rapid. Apoi am aflat ca datorita cererii foarte mari, organizatorii hotarasera sa introduca pentru editia din 2014, in premiera, un sistem de tragere la sorti. Era foarte simplu: 40.000 de locuri puse la bataie si o perioada de cateva luni, in care lumea se putea inscrie. Apoi se facea tragerea la sorti si daca aveai noroc sa prinzi un loc, urma sa achiti taxa de inscriere si te puteai considera fericit. Daca nu, urma sa primesti un e-mail cu “ne pare rau …”. Acelasi sistem este si la London Marathon si la New York City Marathon, curse la care aplic cu perseverenta de 3 ani, insa fara nici un rezultat. Nu mai are rost sa spun ce dezamagit am fost cand am aflat ca si Berlinul urma sa introduca acest sistem. Si asta pentru ca ma cunosc si niciodata n-am avut noroc la astfel de trageri la sorti. Am in schimb o colectie de toata frumusetea de 6 e-mailuri care incep cu “We are sorry …” (3 de la Londra si 3 de la New York) .
Asadar asteptam cu sufletul la gura rezultatele tragerii la sorti de la Berlin si uite ca am primit si e-mailul cu numarul 7: “Ne pare rau, mai trageti o data!” 😀
Eram dezamagit de rezultat, dar ma asteptam oarecum. V-am zis ca n-am noroc la astfel de trageri. Imi luasem asadar gandul ca voi mai alerga anul acesta la Berlin. Insa cum niciodata nu este bine sa renunti la visurile tale, atunci cand ma asteptam mai putin, vine si salvarea: agentia de turism Explore Travel, primise acreditarea pentru a activa in exclusivitate pentru Romania ca si International Tour Operator. Asta insemna ca agentia de turism primea din partea organizatorilor pachete de cazare, transport si locuri asigurate la maraton, in numar de 25. N-am mai stat pe ganduri si am facut rezervarea, iar ulterior locurile au fost ocupate rapid de prieteni care primisera si ei raspunsuri negative la tombola. Tineti aproape de Explore Travel, pentru ca la anul au obtinut acreditarea si pentru New York! 🙂
Cateva statistici legate de maratonul de la Berlin
– prima editie a avut loc in 1974
– peste 40.000 de participanti iau startul anual in proba de maraton
– intre 1.000.000 si 2.000.000 de sustinatori
– este inclus in circuitul celor mai importante 6 maratoane internationale acreditate IAAF, alaturi de Londra, Boston, Chicago, New York si Tokio
– este considerat maratonul cu cel mai rapid traseu din lume, aici stabilindu-se nu mai putin de 10 recorduri mondiale astfel:
Barbati
=====
2014 Dennis Kipruto Kimetto Kenya 2:02:57
2013 Wilson Kipsang Kiprotich Kenya 2:03:23
2011 Patrick Makau Musyoki Kenya 2:03:38
2008 Haile Gebrselassie Ethiopia 2:03:59
2007 Haile Gebrselassie Ethiopia 2:04:26
2003 Paul Tergat Kenya 2:04:55
1998 Ronaldo da Costa Brazil 2:06:05
Femei
=====
2001 Naoko Takahashi Japan 2:19:46
1999 Tegla Loroupe Kenya 2:20:43
1977 Christa Vahlensieck West Germany 2:34:48
– pe 30 septembrie 1990, a avut loc prima editie in care alergatorii au putut trece pe sub poarta Brandenburg, ce separa inainte de 1989 Germania de Est de Germania de Vest. In prezent, linia de finish se afla la 200m distanta de poarta Brandenburg si deseori poti vedea localnici trecand pe sub poarta cu lacrimi in ochi.
– in 2012, 40.987 de alergatori au trecut linia de sosire in timpul limita de 6 ore.
Pentru mine sa pot alerga Berlin Marathon reprezenta un vis implinit dar in acelasi timp stiam ca traseul permite realizarea unui PB (personal best), astfel incat pot spune ca am asteptat cu nerabdare evenimentul inca de la inceputul anului. Anul acesta la Roma, imi corectasem cel mai bun timp la maraton obtinut anul trecut la Maratonul International Cluj (3h33m) cu aproape 6 minute – 3h:27m si imi doream foarte mult sa stabilesc un nou PB la Berlin. Nu vroiam sa ma duc la Berlin si doar sa alerg maratonul. Vroiam sa “trag” de mine si sa obtin un timp mai bun. Era foarte probabil sa alerg in aceeasi cursa cu unul dintre baietii aceia iute de picior, care alearga cu 23-24km/h si sa asist la doborarea recordului mondial. Ceea ce de fapt s-a si intamplat, kenyanul Denis Kimetto fiind primul din lume care a coborat sub bariera celor 2h03m, stabilind un nou record mondial: 2h:02m:57s!
Cu o seara inainte de a pleca spre Berlin, am aflat ca la Vital Expo, zona de ridicare a kiturilor de concurs si unde principalii “jucatori” de pe piata articolelor sportive isi expun ultimele “nebunii”, urma sa vina si Scott Jurek, faimosul ultramaratonist american. Castigator 7 ani la rand a Western States Endurance Run, o cursa montana de 161km pe vechile poteci ale celebrei Goane dupa Aur din Sierra Nevada, California, castigator de 2 ori a celebrei curse Badwater Ultramarathon (217km prin Death Valley) si detinatorul recordului american in cursa de 24 de ore, cu o distanta de 267km, Scott urma sa participe la maratonul de la Berlin. Iar in zilele dinaintea maratonului, era prezent la standul Brooks pentru a vorbi despre alergare si dieta, el fiind si autorul celebrei carti “Eat and Run” (Mananca si alearga).
Era deci o oportunitate pe care nu vroiam sa o ratez. O sansa de a-mi intalni idolul, de a-i stange mana si a-i cere un autograf. Eat and Run a fost tradusa in limba romana de Preda Publishing si recunosc ca aveam in plan de ceva vreme sa o citesc, insa nu o cumparasem inca. Multumesc Cristina Preda pentru promptitudinea cu care a raspuns rugamintii mele si astfel cu jumatate de ora inainte de a ajunge la aeroport, aveam cu mine cartea. Din pacate pentru noi, transportul de la aeroport la Vital Expo a durat mai mult decat ne asteptam si cand am ajuns la standul Brooks, Scott plecase de o ora. Cei de acolo ne-au zambit si ne-au spus ca daca vrem sa-l intalnim, el va lua startul a doua zi, din blocul F. Eu aveam sa iau startul din fata lui, din blocul E, insa imi era clar ca in marea de oameni era imposibil sa il intalnesc.
Dupa ridicarea kitului de concurs, am mai cascat gura pe acolo, m-am minuat de preturile foarte mari afisate de expozanti si m-am indreptat spre hotel pentru pregatirea echipamentului si a nutritiei pentru cursa de a doua zi.
Dimineata m-am trezit destul de devreme, doar cu vreo 3 ore dormite (asa patesc intotdeauna inainte de un concurs) si am coborat la micul dejun. Pentru a veni in intampinarea alergatorilor, cei de la hotel serveau micul dejun incepand cu ora 5:30. Am ramas surprins sa vad ca de abia aveam loc in sala de mese. Hotelul era plin de alergatori si sustinatorii lor. Se vorbea mult, lumea era cu zambetul pe buze si plina de energie.
Am plecat spre zona de start cu trenul si n-am putut sa nu remarc eficienta transportului in comun. Pe langa metrou si autobuze, au un tren de suprafata care ajunge dintr-o parte in alta a orasului in cel mult 20 de minute. Nu tu stop, nu tu ambuteiaje, iti poti calcula exact timpul in care vrei sa ajungi undeva. Ah si sa nu uit. Piste de biciclete pe sosea, marcate, folosite si respectate de ceilalti participanti la trafic 😀 Intr-un cuvant, civilizatie!
Am coborat din tren in apropierea portii Brandenburg si ma asteptam sa mearga foarte greu accesul in zona blocurilor de start datorita numarului mare de participanti. Insa nu. Era totul atat de bine pus la punct si atat de multi voluntari controlau situatia, incat dupa 10 minute de mers printr-un parc m-am trezit in fata blocului de start E. Desi erau doar 8 grade afara, din clipa in care am intrat in blocul de start nu mi-a mai fost frig. Erau mii de oameni in jurul meu, ca la un mare concert rock si o atmosfera incredibla. Mai erau 15 minute pana la start si am inceput sa rememorez planul de cursa si nutritia
km10 – pastila de magneziu
km15 – gel Isostar Energy Lemon
km25 – pastila de magneziu
km30 – gel Isostar Boost Energy cu antioxidanti
km35 – pastila de magneziu
km38 – Isostar Energy Shot
Apa si isotonic urma sa iau de pe traseu, punctele de hidratare si alimetare fiind destul de dese. In ceea ce priveste planul de cursa, venisem la Berlin chitit sa fac PB. Asta insemna ca orice timp sub 3h27m era bun. Insa ce mi-as fi dorit eu era sa scad sub 3h:20m, iar daca vroiam sa intind coarda si mai mult 3h10m mi-ar fi asigurat calificarea pentru Boston Marathon. La Boston nu poti participa decat obtinand un timp de calificare potrivit grupei de varsta din care faci parte. Criteriile sunt urmatoarele:
BARBATI FEMEI
18-34 3hrs 05min 00sec 3hrs 35min 00sec
35-39 3hrs 10min 00sec 3hrs 40min 00sec
40-44 3hrs 15min 00sec 3hrs 45min 00sec
45-49 3hrs 25min 00sec 3hrs 55min 00sec
50-54 3hrs 30min 00sec 4hrs 00min 00sec
55-59 3hrs 40min 00sec 4hrs 10min 00sec
60-64 3hrs 55min 00sec 4hrs 25min 00sec
65-69 4hrs 10min 00sec 4hrs 40min 00sec
70-74 4hrs 25min 00sec 4hrs 55min 00sec
75-79 4hrs 40min 00sec 5hrs 10min 00sec
Asadar, 3h10m ar fi fost idealul, 3h19m ar fi fost frumos si intre 3h20m si 3h26m era mai aproape de realitate. Am pornit cursa cu gandul de a termina intre 3h10m si 3h19m. Niste calcule simple imi spuneau ca va trebui sa alerg cu un ritm mediu intre 4:30/km si 4:40/km. Nu mai alergasem asa de mult la ritmul acesta niciodata, insa eram hotarat sa incerc. Daca nu la Berlin, pe cel mai rapid traseu de maraton din lume, atunci unde? 🙂
Startul a fost unul spectaculos cu multa energie pozitiva, oameni emotionati si cu lacrimi in ochi, la primul lor maraton si zeci de mii de sustinatori pe margine. Desi imi dadeam seama ca este multa lume in jur, n-am realizat cat de multa decat cand am vazut o poza facuta dintr-un elicopter ce survola zona.
Dupa primii kilometri am realizat ca va trebui sa fac slalom mai toata cursa daca vreau sa mentin ritmul pe care mi l-am propus. Pentru ca, desi bulevardele erau largi, erau momente cand nu faceau fata la marea de alergatori. Primii 10 kilometri nici nu stiu cand au “zburat” in 45 de minute. Nu conteneam sa fiu uimit de cat de multa lume ne incuraja de pe margine. Berlinul era in sarbatoare! O sarbatoare dedicata miscarii si unui stil de viata sanatos, o sarbatoare dedicata pasiunii, vointei si determinarii unor oameni hotarati sa isi invinga limitele. Era tot ce puteau face berlinezii pentru a ne arata respectul ce ni-l poarta. Iesisera in numar mare pe strazi, cu pancarte, cu vuvuzele, cu clopotei sau pur si simplu batand din palme si strigand numele nostru cand treceam prin dreptul lor. De 4 ani alerg la curse interne si internationale, insa ce-am simtit la Berlin n-am simtit nicaieri. Multimea pur si simplu te impingea de la spate, energia lor te purta pe brate iar tu faceai inca un pas si inca un pas.
Kilometrul 20 (1h31m) m-a gasit in forma si in grafic cu timpul pe care mi-l propusesem. Formatiile de muzica de pe traseu te faceau sa uiti de orice durere. Cred ca am numarat pe putin 15 astfel de formatii care ne incantau live, in strada, cu melodii ale lui Ray Charles, Rod Stewart, Queen, Nirvana, rock and roll vechi si jazz. Pe la kilometrul 30, traseul trecea printr-un cartier al Berlinului cu blocuri de 2-3 nivele de o parte si pe alta a strazii. N-aveai cum sa nu remarci o familie care scosese boxele pe balcon, daduse drumul la muzica la maxim si strigau la noi incurajandu-ne. Am trecut pe langa ei multumindu-le si aplaudandu-i (minutul 3:03 in filmuletul de mai jos)
Din pacate pentru mine cam de atunci au inceput niste crampe musculare destul de puternice iar gambele si cvadricepsii semanau din ce in ce mai mult cu doua pietre. Era un semn ca trasesem mai tare decat eram obisnuit insa maratonul nu este despre zona de confort. Maratonul incepe acolo unde se termina zona de confort, cand te lupti cu tine si incerci sa ignori durerea care nu te lasa sa mergi mai departe. Christopher McDougall, in cartea sa “Nascuti pentru a alerga” il citeaza pe Ken Chlouber, creatorul cursei Leadville Trail 100: “Imprieteneste-te cu durerea si n-o sa fi niciodata singur”. Asadar, am strans din dinti si am continuat, desi era din ce in ce mai greu sa mentin un ritm de sub 4:40/km iar picioarele parca nu ma mai ajutau deloc.
La kilometrul 35 simteam ca mai am doar o liniuta la baterie. Planul era sa iau Energy Shotul la kilometrul 38 ca sa fiu sigur ca isi mentine efectul energizant pana la sfarsit. Desi stiam ca voi avea probleme daca il iau prea devreme si ii trece efectul inainte sa termin cursa, am riscat si l-am luat la kilometrul 35, intrucat simteam ca nu voi reusi sa mentin ritmul pana la final. Bineinteles ca de ce mi-a fost frica n-am scapat. Efectul energizant a tinut pana la kilometrul 40 cand am avut o cadere de energie ce m-a facut sa incetinesc destul de mult iar ultimii doi kilometri i-am alergat cu gandul doar la linia de finish. Ceasul imi arata 3h si 10m insa distanta parcursa era cu 1,7km mai mare. Mi-am dat seama atunci, ca oricat ar fi fost eroarea GPS de mare, ea nu putea fi de aproape 2km. Diferenta era data de faptul ca n-am alergat pe trasa ideala, fiind nevoit mai toata cursa sa ocolesc cand pe stanga cand pe dreapta, alergatorii.
Ultima curba si vad in fata poarta Brandenburg. Picioarele nu ma mai ascultau, insa ma obisnuisem cu durerea si le ignoram de ceva vreme. Imi zaresc sotia in marea de oameni de pe margine, ii fac semn ca sunt ok si incerc un sprint pe ultimii 200m. Trec linia de sosire in 3:22:08, alergand distanta de 43,90km. Daca as fi alergat pe trasa ideala cei 42km si 195m timpul ar fi fost 3h15m. Eram obosit, dar fericit ca am participat la aceasta cursa senzationala, pe care o recomand din inima tuturor.
Danke Berlin! Iti multuemsc pentru primire si pentru ca stii sa te bucuri si sa respecti alergatorii!
Mai sunt doua zile pana la Maratonul International Bucuresti si imi doresc sa vad aceeasi atmosfera pe strazi, aceiasi oameni care striga si incurajeaza alergatorii, aceeasi stare de normalitate intr-o capitala a secolului XXI, intr-un cuvant – civilizatie! Va astept in numar cat mai mare duminica sa-i incurajati pe aceia pe care de multe ori ii faceti “nebuni”, dar care sunt niste nebuni frumosi credeti-ma, niste nebuni care sarbatoresc ziua de duminica prin miscare, niste nebuni care nu fac rau nimanui si care merita sa le fiti alaturi. Veti primi aplauzele mele din alergare. Ne vedem duminica!
