Drumul catre Ironman incepe cu “picioare-pluta!” :) 10

Povesteam intr-un post anterior cum anul 2013 a venit cu doua premiere in viata mea de sportiv amator: trecerea de la alergarea pe asfalt la alergarea montana, prilej cu care am descoperit frumusetea maratoanelor si ultramaratoanelor montane precum si sentimentul de libertate absoluta ce ti-l ofera o tura lunga cu bicicleta. Am gustat astfel din placerea competitiilor de MTB (la Prima Evadare), pentru ca mai apoi sa particip la etapa de la Ploiesti a Road Grand Prix, o serie de concursuri de sosea.

In mintea mea incepuse incet incet sa incolteasca o idee. Era doar o samanta mica si pricajita care avea nevoie de apa ca sa creasca. Si da! Exact apa era ingredientul lipsa, pentru ca pe samanta scria mare si cu litere de tipar IRONMAN. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul, nu este vorba despre personajul de desene animate si nici despre super eroul din filme, ci este vorba despre o competitie sportiva care include trei probe: 3,8km inot – 180km bicicleta – 42km alergare, toate, una dupa cealalta, fara pauza si cu timp limita de

16-17h.

Despre istoria Ironman in cateva cuvinte se pot spune urmatoarele. In timpul unei petreceri de decernare a premiilor Clubului de Inot Wikiki, John Collins, un ofiter in marina Statelor Unite stationat in Hawaii impreuna cu sotia sa Judy, au inceput sa se “joace” cu ideea de a combina cele mai dificile tipuri de competitii de pe insula intr-o singura cursa. Astfel au hotarat sa lanseze o provocare prin care sa vada care sunt cei mai duri/rezistenti atleti: inotatorii, biciclistii sau alergatorii. Pe 18 februarie 1978, 15 competitori, inclusiv Collins, au luat startul in ceea ce avea sa devina prima competitie IRONMAN din istorie.

Am tot stat si m-am gandit daca sunt sigur ca vreau sa fac asta. Este o cursa dura, care necesita multa munca, un fizic antrenat si un psihic puternic. Mi-am adus aminte ca acum 4 ani gandeam acelasi lucru si despre maraton. Intre timp pot spune ca am capatat oaresce experienta, avand in picioare peste 10.500 km alergati in antrenamente si competitii, asadar, imi spuneam mie – “se poate! daca vrei cu adevarat ceva, trebuie doar sa faci primul pas. Si sa te asiguri ca urmeaza si al doilea …si al treilea :)”. Si cu cat ma gandeam mai mult, cu atat, in loc sa ma sperii, imi placea mai tare ideea. Pe langa alergare, am inceput sa fac antrenamente din ce in ce mai dese cu bicicleta, insa dupa cum spuneam la inceput lipsea ceva: apa! inotul!

Trebuie sa recunosc ca de foarte

multi ani imi doresc sa invat sa inot asa cum trebuie si nu stilul “de balta” pe care il practicam pana acum.

Prima mea experienta cu apa a fost una mai putin fericita pe cand aveam 6-7 ani la bazinul Lia Manoliu, pe atunci “23 August”. Am avut ghinionul sa ma “lovesc” de metoda mai putin pedagogica a unui antrenor care la prima sedinta m-a luat de o aripa de pe mal si m-a aruncat in mijlocul bazinului. Nu mi-a mai trebuit inot vreo 8 ani. Apoi am inceput sa invat singur, uitandu-ma la unul si la altul. Nu pot spune insa ca aveam vreo tehnica si probabil din cauza asta si oboseam destul de repede.

Mi-era insa foarte clar ca pentru a putea inota 3.8km dupa care sa mai fiu in stare sa parcurg si celelalte doua probe ale unui concurs IRONMAN aveam nevoie sa invat sa inot, in adevaratul sens al cuvantului, cu tot ce presupune asta: respiratie, tehnica bratelor si picioarelor, etc. Intr-un cuvant, sa o iau de la zero. Si dupa cum nimic nu este intamplator pe lumea asta, exact la Bery Fitness&Spa, unde acum 4 ani kinetoterapeutul si antrenorul de fitness Razvan Rosulescu imi repara genunchiul operat de menisc, am inceput sa invat sa inot. Antrenoarea de triatlon si aerobic, Gerda, a fost mai mult decat bucuroasa sa ma ajute, mai ales ca ne cunoastem de pe vremea cand eram in programul de recuperare al lui Razvan.

Am inceput sa indragesc apa din nou chiar dupa prima sedinta, ceea ce spune multe despre ce inseamna sa ai un profesor bun, care sa aibe rabdare, sa iti arate, sa iti explice ce nu faci bine si care mai presus de toate pune pasiune in tot ceea ce face. Nu cred ca trebuie sa mai spun cat de uimit am fost cand am aflat ca Gerda a participat in 2012 la Bosfor Marathon, in Istanbul, unde a terminat cei 7km de inot cu timpul de 59m:27s! Nu pot decat sa ma inclin cu respect si sa incerc sa prind cat mai mult din tainele acestui sport. Sunt inca la inceput, de abia a cincea sedinta, inca sunt la stadiul de mers cu pluta, insa sunt mai mult decat convins ca sub atenta supraveghere a Gerdei voi face progrese destul de rapide, astfel incat anul acesta sa pot termina proba olimpica a triatlonului de la Mamaia (1,5km inot – 36km bicicleta – 10km alergare) si drumul spre IRONMAN sa continue in 2015.

Si pentru ca nici un inceput nu este rusinos, ci din contra, este UN INCEPUT (primul pas) va las sa va amuzati cu un filmulet facut la sesiunea de astazi de inot. Asta ca sa-mi aduc aminte de unde am plecat 🙂