Fasciita plantara si compresiile CEP 7


De cele mai multe ori nu suntem constienti de anumite structuri si elemente anatomice ale corpului decat atunci cand ajung sa ne deranjeze, de obicei prin durere. Este si si cazul fasciei plantare, o banda fibroasa localizata intre calcai si degetele piciorului, care sustine structura boltii acestuia, absorbind socurile mecanice. Cand aceasta este suprasolicitata, apar local inflamatii, iar ulterior crapaturi si in final leziuni degenerative, toate acestea exprimandu-se prin dureri la nivelul calcaiului.

 

 

Din pacate, alaturi de periostita, fasciita plantara este destul de des intalnita la sportivi, datorita solicitarii la care este supus piciorul iar prima masura pe care ne-o recomanda doctorul este reducerea activitatii sportive, ba chiar repaus total o perioada, in functie de gravitate.  Alaturi de repaus, medicii mai recomanda tratamente prin exercitii fizice (streching) si in functie de cat de serioasa este afectiunea, administrarea unor medicamente anti-inflamatorii sau se poate ajunge chiar la interventie chirurgicala in cazurile mai grave.

Oricum ar fi, pentru alergatori (amatori sau profesionisti) fasciita plantara este un adevarat cosmar pentru ca de obicei acesta afectiune te poate “pune pe bara” mai multe saptamani si iti poate da peste cap planul de antrenament sau chiar participarea la anumite curse.

Din fericire, CEP lansează un nou produs în gama Orto care pare sa vina in sprijinul sportivilor si nu numai, care sufera de aceasta afectiune –  compresiile suport pentru Fascia Plantară

CEP este ramura sportivă a producătorului german Medi, lider mondial în domeniul compresiei medicale, cu o experiență de peste 60 de ani în domeniu. Experienta din domeniul compresiei medicale s-a transmis si in cadrul diviziei sportive CEP, gama orto, venind in ajutorul atletilor care au suferit diverse accidentari sau care se confrunta cu dureri la nivelul picioarelor.

Succesul pe care l-au avut cu genunchierele, gleznierele și șosetele suport pentru călcâi și tendonul lui Achile, i-a determinat pe cei de la CEP să introducă un nou produs, în baza cererii venite din piață: compresiile suport pentru fascia plantară.  Și nu ar trebui sa ne mire acest lucru, având în vedere că între 4% și 7% din populație suferă cel puțin o dată de dureri în zona călcâiului, iar în 80% din cazuri problema este cauzată de fascita plantară.

Compresiile CEP pentru fascia plantară sunt subțiri și pot fi purtate pe sub șosete, în orice încălțăminte, nu creează dependență și spune producatorul, grăbesc recuperarea, avand urmatoarele caracteristici:

• Detensionează și susțin arcul piciorului cu ajutorul țesăturii de compresie Medi
• Țesătura specifică masează zona fasciei plantare și îmbunătățește circulația sanguină
• Se mulează perfect și oferă confort pentru utilizarea zilnică, antrenamente și sport

Gama Orto Cep este fabricată în Germania și fiecare produs este inspectat manual de mai multe ori în procesul de producție, pentru o calitate de top garantată. Produsele CEP sunt importate in Romania de QuantumSport si pot fi achizitionate online aici


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

7 thoughts on “Fasciita plantara si compresiile CEP

  • Razvan

    Salut,
    Ai folosit cumva aceste compresii? Am fasceita plantara si sunt interesat de un echipament de acest fel pentru a ma ajuta in mersul la munte, dar as vrea un feedback de la cineva care a folosit.
    Merci,
    Razvan

    • Andrei Post author

      Salut Razvan,

      M-am chinuit si eu o vreme cu o fascita plantara si compresiile CEP au ajutat rezolvarea problemei, insa trebuie sa tii cont si de faptul ca ai nevoie si de pauza de la antrenamente.

      • Razvan

        Multumesc pentru raspuns. Deocamdata am facut fizioterapie (laser si ultrasunete, fara rezultat), pun benzi zilnic si voi face si terapie cu shockwave (ESWT) – la mine durerea persista de luni de zile. De alergat nici nu a mai fost vorba :(.
        Te anunt aici daca terapia cu unde se soc da vreun rezultat. Voi lua si compresiile. Nu mai stiu ce sa incerc.
        Voie buna!

        • Tunde

          Buna. Ai reusit sa ii dai de cap fasciitei,prietenul meu se confrunta cu aceiasi problema de aproape doi ani si nu mai stim ce sa facem, a facut shockwave, acupunctura, masaj, injectie si nimic. Ai folosit compresiile astea,functioneaza in cazul bolilor cronice?

        • Rman

          Bună ziua,
          Ati scăpat de dureri? Am probleme de 2 luni, am făcut 9 ședințe crio ultrasunete și 4 unde soc, urmează a 5 a. Nu simt nicio îmbunătățire. Ma înnebunește durerea resimțită la fiecare p o as

  • Rman

    Bună ziua,
    Ati scăpat de dureri? Am probleme de 2 luni, am făcut 9 ședințe crio ultrasunete și 4 unde soc, urmează a 5 a. Nu simt nicio îmbunătățire. Ma înnebunește durerea resimțită la fiecare p o as

    • Florentina

      Mă confrunt de vreo 2 ani cu durerea asta am făcut și Injecții cu steroid și cortizon și nimic ,nu pot sa scap vreu sa știu dacă funcționează CEP plantar?