Half Ironman, un vis implint! 1

Pe principiul cand un singur sport nu este de ajuns, fa trei, va voi povesti in continuare cum am devenit la sfarsitul saptamanii trecute “om de semi fier”!

INCEPUTUL Povestea incepe anul trecut prin iunie cand in familia noastra a aprut Tina (bicicleta Merida Ride Lite 94-30) de care m-am indragostit imediat si cu care am stabilit inca de la inceput ca vom avea o relatie frumoasa si de lunga durata. Am inceput sa pedalez din ce in ce mai mult iar in iarna am avut bucuria sa primesc cadou de la Bike Expert prin intermediul emisiunii Pretuieste Viata, un hometrainer care sa ma ajute sa-mi continui antrenamentele de bicicleta pe perioada sezonului rece. (mai multe detalii aici). Cochetam de mult timp cu ideea participarii la un triatlon, sport care este dulce si aromat ca si cafeaua 3 in 1 si combina evident trei discipline: inot, ciclism si alergare. Bicicleta aveam, de alergat puteam spune ca 11.000 de kilometri in 3 ani era suficient cat sa consider ca am o baza, mai lipsea inotul. Si cand spun ca lipsea, chiar lipsea cu desavarsire. Asa ca in luna ianuarie, am inceput la Bery Fitness&Spa, sub indrumarea Gerdei, lectiile de inot si usor usor au inceput sa apara si progresele. Obiectivul pe care mi-l fixasem la inceputul anului si care trebuie sa marturisesc imi dadea tarcoale inca de anul trecut, era terminarea unui triatlon pe distanta lunga. Aveam la dispozitie doua variante: Half Ironman (1,9km inot – 90km ciclism – 21km alergare) sau Ironman (3,8km inot – 180km ciclism – 42km alergare). Ratiunea totusi si-a spus cuvantul si pentru ca imi place sa fac totul cu pasi mici dar siguri, am hotarat ca anul acesta sa iau startul intr-o cursa de Half Ironman, urmand ca la anul sa fac intreaga distanta de Ironman. Obiectivul fiind stabilit, trebuia sa gasesc doar locatia si cel mai potrivit mi s-a parut campionatul international de triatlon pe distanta lunga de la Oradea, cunoscut si sub numele de X-Man Romania. De la inceputul anului mi-am concentrat atentia mai mult pe antrenamentele de inot, intrucat la bicicleta si alergare stateam destul de bine, insa nu puteam neglija nici comptitiile la care deja eram inscris si care n-au fost putine deloc: Semimaraton Gerar, Sahara Marathon, Maratona di Roma, Brasov Maraton, Wings for Life, Semimaraton Petrom, EcoMarathon, Maraton Apuseni, Hercules Maraton. As putea spune ca antrenamentele de alergare au fost practic competitiile in sine la care am participat, intrucat frecventa lor a fost aproape saptamanala. Restul timpului, in ceea ce priveste antrenamentul, il imparteam intre sesiuni de inot, vizite la sala de fitness si cand mai ramanea ceva, o scoteam la plimbare pe Tina 🙂 Asadar ma indreptam cu pasi repezi spre 21 iunie, primul meu triatlon, si o multime de intrebari mi se invarteau in cap: “o fi bine? am luat decizia corecta? n-ar fi trebuit inainte sa fac macar un triatlon pe distanta mai scurta?”. Pentru ca slava domnului exista competitii cu distante pentru toate dorintele si nivelele de pregatire. – triatlonul sprint: inot 750m, ciclism 20km, alergare 5km; – triatlonul olimpic: inot 1500m, ciclism 40km, alergare 10km; – triatlonul half-ironman: inot 1900m, ciclism 90km, alergare 21km; – triatlonul ironman: inot 3800m, ciclism 180km, alergare 42,2km. Aveam incredere in mine insa, ca voi reusi sa duc cursa la capat, chiar daca la inot (proba de care mi-era cel mai frica) nu ajunsesem inca la nivelul de a inota 500m craul legat. Strategia era sa alternez craul cu bras in cursa. In saptamana concursului am facut prima sesiune de inot in apa deschisa, la Snagov si Gerda, antrenoarea mea de inot, a avut atunci un rol foarte important in a-mi inlatura panica ce se crease cand m-am vazut in mijlocul lacului, intr-o apa in care nu vedeam absolut nimic si fara posibilitatea de a ma tine de margine sau de culoar (ca la bazin) atunci cand oboseam. Tin minte ca aveam pulsul in gat si nu reuseam sa ma calmez. Apoi mi-am adus aminte ca eu stiu de fapt sa inot si mai aveam si costumul de neopren care imi conferea flotabilitate. Insa chiar si asa, prima experienta de inot in apa deschisa (cu 3 zile inainte de concurs) a fost destul de ciudata. Incepeam iar sa am temeri legate de proba de inot de la Oradea. Dupa ce am terminat sesiunea de la Snagov, Gerda m-a bagat in sedinta si a reusit in cateva minute sa-mi inlature temerile, discutand inca o data strategia pe care urma sa o adopt in cursa. Se pare ca Gerda nu este numai o excelenta antrenoare de inot, ci si un bun psiholog, intrucat am plecat de la Snagov optimist. Au urmat apoi pregatirile: incarcarea cu carbohidrati (Isostar Malto Carbo Loading), am avut grija sa ma hidratez bine in toata saptamana premergatoare cursei, pregatirea echipamentului de alergare si verificarea bicicletei. Aveam deja liste peste liste si incepusem sa bifez ce pun in bagaje, asigurandu-ma ca nu uit nimic acasa. Cam asa arata o parte din bagajul pentru Half Ironman. DRUMUL SPRE ORADEA Asadar, vineri dimineata, alaturi de sotie si de Tina (care statea cuminte pe bancheta din spate) am pornit spre Oradea. Un drum obositor, in care nu de putine ori am avut un limbaj colorat cand venea vorba de neterminarea autostrazii Transilvania, pentru ca era atat de frustrant sa mergi 20-30km pe autostrada, dupa care sa se termine brusc si sa fi directionat din nou prin sate si comune. Ma gandeam cum ar fi fost sa ajung la Oradea in 4-5 ore. Probabil vor mai trece cativa ani buni pana drumul Bucuresti – Oradea sa fie odihnitor si relaxant. Deocamdata a trebuit sa fiu multumit ca ajunsesem , cu bine, in 9 ore. Ne-am cazat repede si am plecat spre Hanul Pescarilor la cativa kilometri de Oradea, in zona Lacului Saldabagiu de Munte, unde era si cartierul general: zona de ridicare kituri, zona de tranzitie T1 unde trebuiau lasate bicicletele, locul unde urma sa se tina sedinta tehnica si cel mai important pentru mine, lacul unde urma sa inot a doua zi 😀 Incepuse si agitatia specifica fiecarui concurs, dar pentru mine era ceva nou. Oameni cunoscuti si oameni pe care ii vedeam pentru prima data, biciclete de mii de euro atarnate in rastel, in zona de tranzitie, pregatirea saculetilor cu echipament pentru tranzitia T1 (inot-bicicleta) si T2 (bicicleta-alergare) care trebuiau predati organizatorilor, insa mai presus de toate, o atmosfera vesela si plina de energie. Ii priveam cu admiratie pe cei care a doua zi urmau sa faca intreaga distanta Ironman si ma gandeam pe de alta parte si la cursa mea, la finalul careia, daca totul mergea bine, urma sa fiu un Om de SemiFier 😀 La sedinta tehnica, am fost atent la ce povestea Istvan (organizatorul) la fel cum este un copil mic cand il vede prima oara pe Mos Craciun. Incercam sa tin minte toate amanuntele, penalizarile primite de concurenti atunci cand nu respectau regulamentul, detaliile traseului. Mintea mea era ca un burete si eram atent sa nu imi scape nimic. Triatlonistii cu experienta probabil se vor amuza acum, dar pentru mine a fost prima sedinta tehnica a unui triatlon. Dupa terminarea sedintei tehnice, am aruncat un ochi spre lacul unde urma sa se desfasoare proba de inot si am plecat spre hotel, verificand daca toate erau la locul lor in zona de tranzitie T1 (bicicleta, echipament bicicleta, echipament alergare). ZIUA CONCURSULUI Dimineata a inceput la ora 6:00, deoarece pana la 7:30 mai era deschisa tranzitia T1 si deci puteam sa mai am acces la bicicleta si sacii de echipament. Asa ca la ora 7 eram deja la Hanul Pescarilor prinzand si startul celor de la Ironman. Noi urma sa luam startul 2 ore mai tarziu asa ca am avut timp sa mai verific inca o data presiunea in rotile Tinei si sa fac un pic inventarul echipamentului si nutritiei atat pentru proba de bicicleta cat si de alergare (le voi detalia ulterior). Se apropia ora startului si aproape ca intrasem intr-un fel de transa. Nu mai auzeam nimic in jur, vorbeam destul de putin si nu ma gandeam decat la cei 1,9 km de inot, distanta pe care nu o inotasem niciodata pana atunci. Prietenul meu, Calin Marian, instructor de fitness la Bery Fitness&Spa, care venise sa faca si el primul Half Ironman, incerca sa ma mai scoata din starea in care eram, cu cate o gluma, la fel si sotia. Insa cu 15 minute inainte de start eu eram in lumea mea. Calin era mult mai relaxat, deoarece el participase la cateva triatloane pe distante mai mici. Eu aratam insa, de parca mi se inecasera toate corabiile. In poza urmatoare nu e zambetul meu. PROBA DE INOT (1900m – 56m:36s) A venit si timpul ca organizatorii sa ne permita intrarea in lac pentru incalzire. Deja cei de la proba de Ironman terminasera toti si vazandu-i pe ultimii cum aratau cand au iesit din apa, unii mai fresh, altii destul de obositi (ca sa nu zic terminati), mi-am spus in sinea mea ca voi fi in stare sa inot si eu jumatate din cat au inotat ei. Trebuie sa pot si o voi face! Apa avea in jur de 20 de grade si ni s-a permis conform regulamentului sa purtam costume de neopren. Pentru mine, ca incepator, era un avantaj clar. Asadar, mi-am sarutat sotia, si am intrat in apa la incalzire. Intrucat vazusem cum arata un start la inot in competitii de triatlon si anume, calare unii peste altii si pentru ca mi s-a parut de bun simt ca si incepator sa nu ii incurc pe cei cu experienta, am decis sa ma trag lateral dreapta si sa inot in ritmul meu. Aveam de parcurs 5 ture de cate 380m. 3…2…1 START! Si a inceput macelul! 😀 Pret de 5-10 secunde am ramas pe loc lasand pe cei o suta si ceva de concurenti sa ia cativa metri distanta si apoi am inceput sa inot in ritmul meu. Am fost surprins sa vad ca incet incet incepeam sa depasesc concurenti. Prima tura am facut-o in aproximativ 10 minute si deja ma gandeam ca voi scoate sub o ora, ceea ce pentru mine era un timp excelent, avand in vedere ca initial mi-era frica ca nu voi termina proba in timpul limita de 1h30m. Acum fie vorba intre noi, o ora pentru 2km este un timp mediocru insa avand in vedere ca nu puteam inota toata distanta numai craul si trebuia sa alternez si cu bras si nu mai inotasem niciodata 1,9km in antrenamente … parca nu mai parea un timp atat de rau. Trebuia doar sa-mi pastrez calmul si sa incerc sa ma relaxez, sa ma intind pe apa, sa imi aduc aminte tot ce ma invatase Gerda referitor la tehnica de respiratie in ape deschise, la pozitia bratelor si sa incerc sa ma ponderez in ceea ce privea datul prea tare din picioare (un obicei prost de care

trebuie sa scap cat de curand). Trebuia sa ies cu picioarele odihnite din apa, pentru ca urmau 90km de pedalat si 21 de alergat. M-am concentrat asadar pe brate si pe respiratie. Am alternat respiratia la trei brate cu cea la doua brate si am tinut ritmul oarecum constant intre 10-12 min pe tura. Dupa 56 de minute am iesit din apa mai fresh decat credeam si am inceput sa alerg spre zona de tranzitie unde ma astepta Tina. Am fost bucuros sa vad ca mai erau vreo 10-15 biciclete in tranzitie, ceea ce insemna ca nu iesisem ultimul din apa. Echipament folosit la inot: -costum neopren Orca TRN Thermo Full Sleeve Wetsuit -ochelari Speedo Speedsocket Mirror PROBA DE CICLISM (90km – 3h33m, cu tot cu timpul din tranzitii) Tranzitia la bicicleta am facut-o destul de repede, intrucat pe sub costumul de neopren aveam echipamentul de ciclism, pe care l-am folosit apoi si la alergare: pantalonii de triatlon si bluza de triatlon CompresSport precum si jambierele de compresie editie limitata Kona. Mi-am pus casca (obligatoriu inainte de a ridica bicicleta din rastel, altfel primesti penalizare), papucii de ciclism, centura cu numarul si doua banane, in buzunarele speciale de pe spatele tricoului. Am iesit din tranzitie brat la brat cu Tina pe care o rugam in secret sa nu ma lase la greu si sa nu-mi faca o surpriza neplacuta (pana, sau chiar mai rau). In bidonul aero de hidratare aveam un amestec de Isostar Long Distance Energy si Isostar Bicarbonat pentru prevenirea acumularii acidului lactic si deci a crampelor musculare. Mai aveam cu mine in proba de bicicleta 2 geluri dulci Isostar Energy Lemon si doua geluri sarate, Sodium Energy Booster. Impreuna cu cele doua banane si cu un baton Isostar High Energy, aveam un intreg pranz de luat pe bicicleta. Am iesit din zona de tranzitie in drumul judetean ce trece prin fata Hanului Pescarilor si primul kilometru a fost o urcare. Asa, pentru incalzirea picioarelor, in caz ca le tinusem prea relaxate la inot 😀 Cei care facusera recunoasterea traseului de bicicleta m-au atentionat ca este un traseu destul de tehnic cu urcari abrupte, coborari in viteza pe stradute inguste, curbe stranse si foarte mult vant. Aveam de pedalat 3 bucle de cate 28km plus inca 6 kilometri pana la intrarea in Oradea, in parcul Bratianu, unde aveam sa ma despart de Tina si sa incep proba de alergare. Am luat asadar in piept prima urcare. Ma simteam foarte bine insa mi-am dat curand seama, respectiv dupa prima bucla ca traseul este unul intr-adevar tehnic si ca va trebui sa am grija cat fortez pe urcari pentru a-mi mai lasa energie si la alergare. Uneori ma ridicam in sa pe urcari si incercam sa stau cat mai aplecat in aerobaruri pe coborari pentru a recupera din timp. Viteza maxima atinsa pe coborare a fost undeva la 60km/h iar cea mai mica viteza pe o urcare a fost in jur de 15km/h. Chiar ma gandeam ca la viteza aia ma bine ma dadeam jos si alergam pe langa bicicleta 🙂 Vantul incepuse sa bata destul de tare si batea din toate directiile numai din spate nu. Am avut parte de vant frontal, vant lateral dreapta, stanga. Nu m-am oprit deloc la punctele de hidratare intrucat imi era sufcient ce aveam pe bicicleta. Gelurile si bananele au avut un rol foarte important intrucat pe urcarile de pe ultima bucla simteam ca se termina bateria si picioarele parca nu mai trageau (desi nu aveam crampe musculare). Cea mai grea portiune mi s-a parut cea din drumul de revenire spre Oradea, dupa terminarea celor 3 bucle de 28km. Denumita si cireasa de pe tort de organizatori, sau ca sa-l citez pe Istvan “ciresul de pe tort”. Si bine a zis, pentru ca nu era o singura cireasa, respectiv o singura catarare, ci 3 intinse pe vreo 3 kilometri. Cand credeai ca ai scapat de una, urma o portiune scurta de plat dupa care te lovea a doua catarare si apoi a treia. Am strans din dinti, m-am ridicat din sa, am impins in pedale si am tras cat am putut, stiind ca urma o coborare abrupta pana in parcul Bratianu. Am ajuns in zona de tranzitie T2 dupa 3h33m de pedalat unde mi-am revazut sotia care m-a intrebat din fuga daca sunt ok. I-am facut semn ca sunt bine si m-am grabit sa o parchez pe Tina in rastel si sa ies din tranzitie cat mai repede. PROBA DE ALERGARE (21km – 1h:53m) Am dat jos papucii de ciclism, i-am luat pe cei de alergare Asics Noosa Fast 2 si am zbughit-o din tranzitie. Inca un semimaraton si era gata! Traseul de alergare presupunea parcurgerea a 19 ture de 1,1km prin parcul Bratianu. Ma simteam excelent iar primii doi kilometri i-am alergat cu 4:30-4:40/km. Incredibil cat de usori sunt Asics Noosa Fast 2 si cat de comozi. Dupa efortul facut la bicicleta acum mi se parea ca plutesc si parca n-as fi avut nimic in picioare. Atunci mi-am dat seama cat de important este sa alergi la triatlon cu un model de incaltari facut special pentru triatlon: fara cusaturi in interior care sa te jeneze si foarte bine aerisiti pentru evacuarea apei si prevenirea aparitiei basicilor. Asadar alergarea mergea ca pe roate insa am scazut putin ritmul la 5:00-5:10/km iar mai apoi in jur de 5:25/km. N-am vrut sa fortez si sa incep sa merg in loc sa alerg din cauza crampelor musculare. Am abordat cursa la un ritm confortabil care sa-mi permita sa termin concursul cu zambetul pe buze. Primul Half Ironman va fi intotdeauna primul si pentru mine a fost important sa ma bucur de experienta ca sa fiu sigur ca vreau sa revin. Ultimul kilometru a fost cel mai emotionant pe care l-am parcurs vreodata la un concurs. Plangeam si radeam in acelasi timp. Linia de sosire se apropia si eu ma bucuram ca un copil, pur si implu de calatoria in sine. Imi treceau prin minte toate momentele, toate orele de antrenament care ma adusesera pana acolo, toata munca si sacrificiile care faceau ca acel moment sa fie atat de dulce. Am trecut linia de sosire in 1h53m (cu 20 de minute peste cel mai bun timp al meu pe distanta de semimaraton) si nu-mi venea sa cred ca reusisem. Timp total 6h24m cu tot cu tranzitii. Am ridicat deasupra capului banderola de finisher am sarutat medalia care deja atarna la gatul meu si mi-am luat in brate sotia, multumindu-i pentru toata sustinerea pe care am avut-o din partea ei. Marcela Alexandrescu, autoarea desenului imprimat atat pe benzile de finisheri cat si pe tricouri mi-a facut o mare surpriza aducandu-mi un desen facut dupa o poza de la antrenamentul din lacul Snagov, un desen care imi va aminti intotdeauna ca visurile pot deveni realitate daca iti doresti cu adevarat si daca pui efort si pasiune in tot ceea ce faci. Un alt capitol din viata mea de sportiv amator s-a scris saptamana trecuta la Oradea si va marturisesc sincer ca este primul capitol dintr-o carte cu multe pagini. O carte, de rasfoit impreuna cu nepotii la gura sobei, in serile reci de iarna, o carte despre dorinta, determinare, vointa, antrenamente, dar mai presus de toate despre placerea de a descoperi cu uimire noi lucruri despre mine, noi si noi limite pe care numai depasindu-le realizezi cu adevarat care iti este potentialul. Nu pot sa inchei povestea primului meu Half Ironman fara a multumi tuturor celor care m-au sustinut si ma sustin in continuare si cred in visurile mele: sotia mea Cristina, Gerda Maria (antrenoare inot), Razvan Rosulescu (antrenor fitness & kinetoterapeut), Bery Fitness&Spa, Asics Romania, CompresSport Romania, Isostar Romania si partenerului media, ziarul Puterea.