Ca timpul trece foarte repede asta nu mai e o surpriza pentru nimeni. Ca parca nu reusim sa facem tot ce ne-am propus si parca am mai avea nevoie de cateva ore in plus pe zi – cu totii am avut macar o data senzatia asta. Cu toate astea,atunci cand ai oamenii potriviti langa tine, cand ai sprijinul necesar, cand iti doresti cu adevarat ceva, timpul parca se dilata si realizezi ca nu este atat de complicat sa reusesti ce ti-ai propus.
Anul trecut prin octombrie, cand eram fix in mijlocul proiectului “Andrei Gligor pana in Sahara”, asadar dupa aproximativ 4 luni si 1800 de kilometri alergati in sprijinul asociatiei Inima Copiilor si pentru nou nascutii de la Marie Curie, am primit din partea Sky Wellness o oferta pe care nu o puteam refuza. La vremea respectiva, centrul de fitness si spa Sky Wellness, de abia infiintat, imi oferea un abonament complet, timp de un an urmand sa beneficiez de toate serviciile centrului. Ati putea spune “bine bine, dar pe fondul oboselii acumulate de la atata alergare, sa mergi la centrul de fitness era o solutie inteleapta?”
Inainte sa ma apuc mai serios de alergare am facut 2 ani de fitness aproape zilnic, iar mersul la sala si mancatul sanatos devenisera un stil de viata. Am continuat sa merg la sala o perioada si dupa ce m-am apucat de alergat, insa pe masura de numarul antrenamentelor a crescut, la fel si competitiile la care participam, am lasat incet incet fitnessul pe un plan secundar, indreptandu-mi atentia si energia catre antrenamentele de alergare. Stiam ca nu este bine si ca daca vreau sa previn eventualele accidentari va trebui sa fac macar cateva sedinte pe saptamana de core training la sala, pentru intarirea musculaturii trunchiului, spatelui, insa pur si simpplu nu mai reuseam sa ajung si la sala.
Nu trebuie sa mai spun ca propunerea celor de la Sky Wellness m-a tentat pe loc si deja ma gandeam cum sa fac loc in programul saptamanal celor 3 sedinte de fitness, asta pe langa cei 15 kilometri pe care trebuia sa ii alerg zilnic pentru a reusi sa termin cei 3600 km in timpul promis. A fost destul de greu la inceput, mai cu seama ca octombrie 2012 a fost una din lunile cu cei mai multi kilometri alergati, 541. Insa chiar daca n-am reusit la inceput sa merg de 3 ori pe saptamana am incercat sa ajung de cel putin 2 ori pe saptamana la Sky Wellness.
Dupa aproape 2 ani de pauza primele sedinte au fost un chin. Nu-mi vedea sa cred cat de mult dadusem inapoi de la nivelul la care eram in urma cu cativa ani, inainte sa ma apuc de alergare. Insa avand langa mine o intreaga echipa de antrenori profesionisti si dedicati si avand un program pe care trebuia sa-l urmez, lucrurile au inceput usor usor sa mearga. Curand am inceput sa simt si efectele benefice ale unui astfel de program, in special in antrenamentele de alergare. Intarirea musculaturii membrelor superioare, a trunchiului, a picioarelor a avut ca efect imediat corectarea posturii de alergare si prevenirea intinderilor si accidentarilor la care toti alergatorii sunt supusi. Lucrurile stau destul de simplu si nu trebuie neglijate mai ales de cei care alearga sute de kilometri pe luna. O musculatura a trunchiului bine lucrata preia din greutatea si din socurile la care corpul este supus in timpul alergarii, reducand riscurile de accidentari si sustinand si protejand astfel coloana prin adoptarea unei posturi corecte. Asadar dragi prieteni alergatori, dati atentie si celorlalte grupe musculare si nu neglijati vizitele la sala. Nu avem nevoie doar de picioare puternice ca sa alergam, ci este nevoie de sustinerea intregului organism.
De curand am avut o surpriza foarte placuta, Sky Wellness prelungindu-mi abonamentul si pentru sezonul urmator si as vrea sa le multumesc pe aceasta cale pentru tot ajutorul oferit in anul care a trecut si pentru ca au decis sa fie alturi de mine si la anul. Mi-au prins foarte bine sedintele de antrenament de la sala, momentele de relaxare de la SPA dar si sedintele de masaj si sunt convins ca toate au contribuit la performantele mele din cursele nebune sau mai putin nebune la care m-am inhamat anul acesta.
As vrea sa inchei cu ce-am
inceput: cand ai langa tine oamenii potriviti, cand ai sprijinul necesar, THE SKY IS THE LIMIT! Multumesc Sky Wellness!