In acest week-end am luat parte la un eveniment cu totul si cu totul deosebit, din multe puncte de vedere.
As vrea mai intai sa va imaginati urmatorul scenariu. E dimineata, ceasul suna si este timpul sa te ridici din pat si sa-ti incepi ziua asa cum o faci de obicei. Soarele iti bate in geam si se anunta o dimineata perfecta pentru a-ti dezmorti picioarele si a incepe ziua cu putina miscare inainte de a pleca spre birou. Din pacate, pentru o parte dintre noi, acest scenariu tine de domeniul trecutului. In fiecare an, in lume, intre 250.000 si 500.000 de oameni sufera traumatisme ale maduvei spinarii si de cele mai mutle ori raman imobilizati in scaune cu rotile. Dar multi dintre acestia sunt un exemplu pentru noi toti, pentru ca gasesc puterea de zambi, a trece peste si de cele mai multe ori reusesc sa faca lucruri uimitoare chiar si pentru noi, cei care n-am trecut prin ce au trecut ei.
Pentru a veni in sprijinul lor s-a infiintat fundatia Wings for Life (Aripi pentru Viata) care de 9 ani face cercetari in domeniul gasirii unui remediu privind traumatismele maduvei spinarii. Pentru ei, s-a organizat in premiera un eveniment de alergare special, la care a fost invitata si Romania sa participe si la care am fost mandru si onorat ca am putut lua parte.
Pe 4 mai 2014, 35.397 de oameni din 34 de tari, de pe 6 continente si 13 fusuri orare diferite, au luat startul in acelasi timp, intr-o cursa de alergare unica, atat prin concept, cat si prin dimeniunea evenimentului si cauza caritabila. Cu totii am alergat pentru cei care nu pot sa o mai faca, deoarece sumele stranse din taxele de participare au fost directionate integral catre fundatia Wings for Life. Cursa a fost intr-adevar una neobisnuita pentru ca in fata noastra nu ne astepta o linie de finish la o distanta prestabilita (10k,21km,42km) ci linia de finish ne urmarea din spate! 😀 Ideea mi s-a parut geniala iar intreaga desfasurare de forte la nivel global a fost una fenomenala, neputand decat sa imi scot palaria in fata organizatorilor care au gandit si au pus la punct in cele mai mici amanunte un astfel de eveniment.
Asadar, la ora 10:00 UTC (ora 13:00 ora Romaniei), cei 35.397 de alergatori din cele 34 de tari au luat startul simultan pe trasee stabilite si agreate de organizatorii din fiecare tara. La 30 de minute de la ora startului, in urma alergatorilor pornea o masina denumita “Catching Car”, care mergea pentru o ora cu o viteza constanta de 15km/h urmand sa creasca viteza treptat la 16km/h apoi 17km/h, 20km/h si apoi la 35km/h pana cand si ultimul alergator era depasit. Pentru fiecare alergator ajuns din urma cursa era incheiata si i se inregistrau kilometri parcursi. Cel care reusea sa alerge cel mai mult, inainte sa fie prins de masina, era declarat castigator in tara respectiva. Frumusetea conceptului acestei curse consta insa, in faptul ca rezultatele din cele 34 de tari erau sincronizate in timp real, astfel incat chiar daca ramaneai singur in competitia din tara ta (inca nu te prinsese masina de finish), concurai cu altii alergatori din celelalte tari. N-aveai de unde sa stii cati au mai ramas in competitie, asadar principala ta grija era sa alergi cat mai mult si cat mai repede, inainte sa treca masina pe langa tine 😀
In Romania, 660 de alergatori s-au aliniat la start in parcarea Cora Pantelimon, traseul stabilit de catre organizatori fiind fostul drum spre mare (Branesti-Fundulea -Lehliu-Fetesti). Chiar daca alergasem cu o saptamana in urma la Brasov Marathon iar peste o saptamana urma sa alerg la Eco Marathon, nu vroiam sa ratez un asemenea eveniment, cu atat mai mult cu cat partea caritabila era cea care m-a motivat cel mai tare sa particip. De fiecare data cand alerg la o competitie internationala ma impresioneaza foarte mult cei care termina maratonul, imobilizati fiind in scaune cu rotile si vroiam sa stiu ca prin efortul meu, pun si eu umarul la gasirea unui remediu pentru cei mai putin norocosi.
Plecasem de acasa cu gandul sa alerg 30km, fara sa fortez prea tare, ca sa am timp sa ma recuperez pana pe 10 mai, pentru Eco Marathon. Asta insemna, dupa graficele postate pe site de organizatori un ritm mediu de 4:52/km. Ritmul ar fi trebuit sa fie confortabil, intrucat cu o luna in urma alergasem maratonul de la Roma la acest ritm, facand un personal best de 3h27m.
Echipamentul ales pentru cursa asta a fost unul de ultim moment, insa cu totul si cu totul inspirat, avand in vedere ca exact la orele la care s-a desfasurat, ploaia s-a oprit ca prin minune. Asta dupa ce toata noaptea a turnat cu galeata si ma intrebam la modul cel mai sincer daca sa imi iau o foita de ploaie sau nu. Insa la ora startului era racoare, fara precipitatii … o vreme perfecta pentru alergare. Am optat pentru colantii si jambierele de compresie CompresSport de care nu m-am mai despartit de la prima noastra intalnire – Sahara Marathon si in care ma simt excelent, maieu Asics si manecute de compresie (era totusi cam racoare), sosete de compresie CompresSport si incaltari Asics Gel Noosa Fast2. Era prima oara cand urma sa alerg o distanta asa mare cu acest model, singurul antrenament cu ei fiind doua alergari de 10km. Insa eram curios cum ma simt si la distante lungi . Anul acesta mi-am propus sa folosesc incaltaminte cu un drop mai mic (diferenta dintre calcai si varf) decat modelele cu care am alergat pana acum si care aveau un drop de 9-10mm. Asta, pentru ca vreau sa trec incet incet catre stilul minimalist, care sa ma oblige sa alerg corect, pe pingea si sa nu mai folosesc atat de mult calcaiul ca punct de sprijin. Noosa Fast2 au un drop de 6mm si o greutate de doar 250gr, asadar foarte usori si perfecti pentru planurile mele de anul acesta 🙂
Melodia celor de la House of Pain – “Jump around” dezmortea atmosfera inaintea startului si toata lumea era entuziasmata si nerabdatoare sa plece intr-o cursa cu totul si cu totul diferita. 3…2…1 START! Bineinteles ca am plecat la un ritm de 4:30-4:40/km pentru ca asa fac mereu. Ma ia valul la inceput si primii kilometri nu prea reusesc sa ma tin de planul de acasa. Insa compania era placuta, oamenii veseli si nici n-am simtit cand am ajuns la kilometrul 10. Hidratarea a fost din fuga, nu inainte de a lua un gel de la Isostar. Traseul n-a fost nici pe departe unul plat, fiind presarat cu multe pante si rampe, insa destul de prietenoase, nimic de speriat. Ceea ce m-a descurajat putin a fost vantul, care a batut numai din fata, aproape tot timpul. Mai putin pe o portiune scurta de la intrarea in Branesti unde de o parte si de alta a soselei erau niste palcuri de copaci care tineau vantul departe de noi.
Am ramas foarte placut impresionat de oamenii din satele prin care am trecut, care erau toti iesiti pe marginea drumului si ne incurajau la modul cel mai sincer, iar copiii strigau si tineau mainile intinse sa ii salutam cand treceam pe langa ei. Foarte foarte frumos! Asta in conditiile in care am participat la curse in Romania unde eram injurati de pe margine ca din cauza noastra s-a inchis traficul pe nu stiu care strada.
La iesirea din Branesti, mergand spre Fundulea, au aparut si faimoasele campuri cu rapita si parca si vedeam alergatori opriti pentru un selfie la marginea drumului! :)) Nu stiu de ce, dar am ramas marcat de mania pozelor din lanul cu rapita care au circulat pe Facebook-ul zilele astea 😀 Intre timp iesise si soarele, insa vantul nu ne lasa nici o clipa. Am trecut prin dreptul punctului de hidratare de la kilometrul 20 unde voluntarii inimosi ne imbiau cu bunatati care mai de care: banane, portocale, glucoza, covrigei, apa, isotonic. Mi-am luat al doilea gel, am baut ceva isotonic si putina apa si am continuat insa reducand un pic turatia motoarelor. Ma simteam in forma, insa nu am vrut sa fortez prea tare, pentru ca vroiam sa fiu in forma pentru maratonul de pe dealurile din zona Moeciu de peste o saptamana. La kilometrul 25 m-am uitat la ceas si mi-am dat seama ca masina de finish ma va prinde inainte de kilometrul 30. Aveam un ritm mediu de 4:55/km, iar pentru a ajunge la kilometrul 30 inaintea masinii trebuia sa am un ritm de 4:52/km. Am continuat insa sa alerg si sa ma bucur de cursa, cu gandul la cei care nu pot sa o faca.
La kilometrul 28 unul din voluntarii de pe bicicleta m-a anuntat ca masina de finish se apropie si ca este la cateva sute de metri in spate. Am sprintat cateva zeci de secunde, dupa care cursa mea s-a incheiat. Masina de finish ma depasise si se indrepta cu viteza de 16km/h pentru a “matura” si ceilalti concurenti din fata mea. La cateva minute, am fost cules de un microbuz si adus din nou in parcarea Cora, linia de start si locul unde se faceau poze, se imparteau medaliile si se urmarea cursa pe ecranele instalate in zona cortului organizatorilor.
M-am bucurat sa vad ca cei 28,41km alergati de mine m-au situat pe pozitia 39 din cei 660 de participanti in Romania (in primii 5,90%) si pe pozitia 2085 din cei 35.397 alergatori la nivel global (in primii 5,89%). La categoria masculin lucrurile stau in felul urmator: pozitia 35 in Romania si 1916 global.
In Romania, cursa a fost castigata la masculin de Eugen Sorop cu 58,86 km si la feminin de Liliana Danci cu 39,03km. Castigatorii la nivel global au fost etiopianul Lemawork Ketema cu 78,58km, care a alergat in Austria, iar la feminin s-a impus Elise Molvik, din Norvegia, dupa aproape 55 de km alergati.
