1000 Balkan – ziua 8 2

“Imprieteneste-te cu durerea si nu vei fi niciodata singur”

Astazi vreau sa va vorbesc mai putin despre mine si mai mult despre ceea ce inseamna spiritul acestui eveniment, unic. Si nu o pot face mai bine decat prin a intra direct in atmosfera etapei a opta, cu un traseu de 55km si destul de denivelat. Dar deja ne-am obisnuit cum este relieful Bulgariei, asa ca dealurile nu ne mai surprind pe niciunul dintre noi.

Startul s-a dat la ora 7:30 din Pleven, din fata hotelului si bineinteles, am parasit orasul escortati de masinile politiei. Si fara sa ii cheme nimeni, fara sa intrebe de autorizatii, ci pur si simplu din proprie initiativa. Realizeaza ce efort presupune asta si ne respecta pentru curajul de a face ceea ce facem. Si asta este valabil pentru toti participantii la trafic, fie ca trec pe langa noi conducand tiruri, autoturisme, camioane. Nu am auzit nici un claxon de cand am intrat in Bulgaria, in a treia zi de bicicleta. Nici unul! De fapt mint. Oamenii claxoneaza, dar nu deranjati de noi care alergam sau pedalam pe marginea drumului. Claxoneaza si ne fac cu mana in semn de respect. Jos palaria in fata vecinilor bulgari, pentru cum stiu sa reactioneze in astfel de situatii!

Revenind la cursa in sine, trebuie sa spun de la bun inceput ca a fost mai grea decat cea de ieri, chiar daca a avut cu 10km mai putin. Cele doua accidentari, una la piciorul stang si una la piciorul drept m-au adus de multe ori in punctul de a spune “Gata! Asta a fost! Nu mai vreau!” Si aici intervine spiritul acestui eveniment despre care va vorbeam la inceput si oamenii minunati care fac ca el sa existe: organizatorii, voluntarii si participantii. Este o echipa atat de bine inchegata, incat sentimentul unui participant este ca face parte dintr-o mare familie si ca se poate baza pe suportul voluntarilor de cate ori are nevoie.

Personal, nu am cuvinte sa le multumesc tuturor pentru cat de mult m-au ajutat de la inceputul evenimentului: cu nutritie si hidratare cand am avut nevoie, cu masaj si kineto atunci cand muschii tipau in agonie sa le mai dau repaos, cu bandaje si benzi kinesio cand lucrurile au devenit mai serioase si intinderile de ligamente si tendoane isi faceau de cap, etc.

O mare parte a terminarii etapei de astazi i-o datorez lui Pieter Wessel, 57 de ani, participant si el ca si mine la categoria Super Human (cei care fac intreaga distanta Bucuresti – Sofia – Bucuresti, 1050km). Pieter a stat tot timpul langa mine si m-a incurajat sa trec peste dureri si sa mergem incet inainte, chiar daca el ar fi putut alerga cu restul participantilor, la 2km in fata. M-a vazut la un moment dat ca imi este greu si mi-a spus: “Stau cu tine pana la sfarsit! Terminam etapa impreuna! Era kilometrul 20!”

Si asa s-a si intamplat. Am ajuns la sosire  impreuna iar echipa de suport deja ne pregatise o linie de finish improvizata, pancarte si strigau cat ii tineau puterile. Nu pot descrie in cuvinte ce-am simtit in momentele acelea. Vizibil afectati de dureri, am mai avut puterea sa trecem linia de sosire zambind in aplauzele tuturor.

De aceea iubesc sportul acesta si oamenii care sunt in jurul lui. De aceea 1000 Balkan Charity Challenge este un eveniment unic, cu oameni frumosi si sufletisti, care te fac sa zbori chiar si atunci cand ai aripile rupte.

Mai sunt trei zile si ajung in Bucuresti! Va multumesc tuturor celor de acasa, care-mi cititi postarile si celor care sprijiniti Padurea Copiilor! Donatiile voastre ma fac sa merg mai departe!