1000km Balkan – ziua 7


Sau ce nu te omoara, te intareste!

Povestea zilei de astazi va fi una scurta pentru ca sunt extrem de obosit. Dupa o saptamana si 820km parcursi a inceput sa se acumuleze oboseala si am acea senzatie ca nu mai pot tine bateriile incarcate. Acest eveniment este un “monstru” in depasirea limitelor proprii si trebuie sa fii putin intr-o ureche cand te inscrii. Insa odata ce ai facut-o, ii descoperi adevarata frumusete. Intr-adevar, este despre depasirea limitelor, dar in primul rand este despre prietenie, despre caritate, despre cum putem fi mai buni zi de zi si despre implinire sufleteasca. Am pornit in aceasta cursa nebuna din dorinta de a ajuta Padurea Copiilor sa creasca, adaugandu-i 1200 de copacei. Pana acum, donatiile voastre se apropie de cumpararea a 400 de pomisori care vor fi plantati in zonele despadurite din sudul Romaniei. Se spune ca in viata esti cu adevarat implinit daca constuiesti o casa, aduci pe lume in copil si sadesti un copacel. Aveti acum ocazia, daca n-ati facut-o, sa “plantam” un copacel impreuna (link)

Revenind la etapa de astazi imi vine in minte un singur gand. Interminabila! Sau cel putin asa mi s-a parut. Inflamatia din bolta plantara era normal sa nu dispara peste noapte. Ma asteptam la asta. Asa incat am pornit in aceasta etapa de 65km  cu multe semne de intrebare. Durerea m-a sacait vreo 5km  dupa care a disparut ca prin minune. Probabil se incalzise musculatura si nu mai simteam nimic. Aveam sa aflu dupa terminarea etapei ca durerea si inflamatia sunt inca acolo. Traseul a facut legatura dintre orasul Lukavit si Pleven si a fost destul de plat. Spun destul, pentru ca Bulgaria este toata numai deal-vale. Au fost rampe si pante si astazi insa mi s-au parut destul de cuminiti in comparatie cu ce-am avut pana acum.

Fata de ziua de ieri cand am avut chiar si 18 grade la pranz, astazi a fost foarte frig si ceata tot drumul. Un frig care iti intra in oase si din cauza asta nici n-am putut sa stau prea mult la punctele de alimentare. Am preferat sa merg cu un ritm constant ca sa nu ma racesc. Toate bune si frumoase pana pe la kilometrul 50 cand au inceput niste dureri la tendonul ce leaga gamba de glezna, la piciorul drept. Probabil fara sa imi dau seama, am incercat sa protejez piciorul stang care avea problema inflamatiei arcului plantar si am folosit mai mult dreptul. Aceste mici accidentari sunt inevitabile la o astfel de cursa, in care recuperarea este aproape inexistenta, pentru ca a doua zi o iei de la capat si a treia zi la fel, etc.

Eh, si de aici a inceput chinul. Au fost cei mai lungi 15km din viata mea, iar ultimii 5 mi s-au parut un calvar. Noroc ca am fost escortati de politie de la intrarea in Pleven si pana la hotel, altfel nu cred ca puteam sa ma mai opresc si la semafoare.

Am terminat si etapa aceasta, insa complet stors de orice fel de energie. Maine va trebui sa fac cumva sa mai gasesc resursele necesare sa continui si sa incerc sa imi reprim durerile pentru ca, cel putin primii 10km din cei 55 vor fi cei mai grei. Deoarece Pleven se afla intr-o vale, inconjurat de dealuri destul de inalte, ca sa iesim din oras vom avea de luptat cu un deal care arata destul de descurajator, din spusele celor care au mai fost la editiile anterioare. Organizatorii spun din statistici ca ziua 8 este ziua in care cei mai multi au renuntat. Sa speram ca nu va fi cazul. N-ar mai fi mult pana acasa. Doar 240 de kilometri si 4 zile de alergare. Incerc sa imi gasesc in fiecare dimineata cand suna ceasul la 5:30 motivatia sa ma ridic din pat si sa mai fac un pas si inca un pas spre casa, pentru ca stiu ca sunteti alaturi de mine dar si de Padurea Copiilor!

Va pup si va multumesc frumos! Ne auzim maine din Byala!

Foto: Cristina Bobe

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.