Observ cu placere in ultimii ani, numarul in crestere a competitiilor
de alergare si mai mult decat atat, numarul din ce in ce mai mare al celor care isi dau seama ca sportul este o componenta importanta a unui stil de viata sanatos. Asa ca nu am fost deloc surprins, ca aproximativ 600 de persoane au luat parte sambata, 21 septembrie, la Run Fest, un eveniment excelent organizat de MPG in padurea Baneasa.
Dupa 3 ani si aproape 10.200 km alergati, in cea mai mare parte pe asfalt, profit de orice ocazie de a alerga pe teren variat (padure, munte). Imi aduc aminte ca prima competitie de trail running la care am participat a fost anul trecut, Baneasa Trail Race si pot spune ca a fost dragoste la prima vedere, ma rog alergare 😀 Apoi a urmat Forest Run – semimaraton in padurea Cernica, pentru ca mai apoi sa dau piept si cu muntele in doua competitii absoult superbe: Marathhon 7500 si Retezat Marathon.
Era clar ca nu puteam lipsi nici de data aceasta, mai ales ca invitatia la miscare a fost facuta de o persoana pe care eu o admir si o respect foarte mult, Gabi Szabo. Cred ca nu exista persoana din generatia mea care sa nu fi stat cu sufletul la gura urmarind la televizor cursele absolut senzationale pe care le facea Gabi.
Competitia a avut mai multe probe: cursa copiilor (1.5km), juniori (3km), Open (3 sau 9 km), stafeta (3 x3km) si familie (3km). M-am inscris la cea de 9 kilometri si-am raspuns prezent la invitatia organizatorilor de a face o alergare de recunoastere a traseului cu cateva zile inainte de cursa,
antrenament condus chiar de Gabi. A fost o mare onoare pentru mine sa alerg umar la umar cu Gabi si sa povestim despre sport. Nici nu stiu cand au trecut cei aproape 5 kilometri si toti cei prezenti acolo am avut bucuria sa o ascultam pe Gabi cum povestea cu pasiune de antrenamentele pe care le facea, de incaltamintea folosita, de cat de importanta e incalzirea inainte de concurs, tehnici de respiratie, diferenta intre tipurile de tartan de pe pistele de alergare, alimentatie. Ascultand-o cum povesteste mi-am data seama ca este o persoana care a facut totul din pasiune, pasiune care nu a disparut nici acum, dupa retragerea din activitatea competitionala. Intrebata daca sportul necesita sacrificii din partea celui care-l practica a raspuns cu convingere: “Nu! Atunci cand incepi sa faci sacrificii, inseamna ca nu mai faci din placere, iar sportul trebuie facut din placere!”
Asadar, sambata m-am asezat la linia de start alaturi de cei aproape 300 de participanti de la proba de 9 km, cu gandul la ce ne spusese Gabi cu cateva zile inainte. Vroiam pur si simplu sa ma bucur de cursa, de ceea ce era in jurul meu, de minunata zi de toamna din padurea Baneasa. Pentru ca desi m-am apucat de alergare in urma cu 3 ani pentru a-mi demonstra mie ca pot alerga un maraton chiar si dupa o operatie de ruptura de menisc, totul a devenit apoi placere pura, iar participarea la curse parca ar fi o nota buna luata la scoala dupa o lunga perioada de invatat. E modalitatea mea de a ma bucura de pasiunea pentru sport dupa perioadele lungi de antrenament.
3..2..1 START! Ca de fiecare data, ma ia valul si am tendinta sa plec prea tare. Dupa cateva sute de metri imi dau seama ca e mult prea tare pentru mine si ca nu voi putea termina in ritmul asta (alergam undeva pe la 3:20/km). Desi decid sa o las mai moale, primul kilometru il parcurg in 3m:40s dupa care incetinesc un pic motoarele si incerc sa stau in zona 4:00-4:20. Dupa cateva sute de metri de la start drumul paraseste asfaltul si imi dau seama de beneficiile alergarii in padure. Aerul pe care il respiram era proaspat, curat si rece iar eu incercam sa iau cat mai mult in plamani pentru zona de asfalt (iesirea din padure) care avea sa urmeze. Imi faceam un calcul ca daca pastrez ritmul asta, voi face un personal best pe distanta de 9 km insa nu vroiam sa ma gandesc prea mult la asta, vroiam sa ma bucur de cursa.
Aproape ca terminasem si bucla a doua cand vad o masina de salvare care incerca sa isi faca loc printre participanti si se indrepta spre intrarea in padure. Nu stiam ce se intamplase. M-am gandit ca unui participant i s-a facut rau. Inchei bucla a doua si pornesc spre padure in bucla a treia, cand vad o persoana tinandu-se de brat si plangand. M-am gandit ca s-a accidentat si ca salvarea pentru ea venise. Exact la intrarea in padure aud pe cineva ca striga: “atentie la viespi”. Brusc am realizat ce se intamplase dar nu stiam unde voi intalni viespile pe traseu. Dupa cateva sute de metri, zaresc voluntarii care reactionasera rapid si aprinsesera mici vetre de foc, folosind fumul pentru a indeparta viespile. Am inceput sa depasesc concurentii incercand sa fiu atent la viespi. Nu stiam daca sunt alergic sau nu asa ca mai bine era daca scapam fara intepaturi. La un moment dat un concurent din fata mea fusese muscat de cap si alergand, isi tot dadea cu mana prin par avand senzatia ca viespea inca era acolo. Trec pe langa el si il linistesc spunandu-i ca nu mai are nimic. Nu stiu de unde am mai avut putere sa accelerez pe bucata aceea de traseu insa am facut slalom printre concurenti cat de repede am putut si am iesit din padure fara nici o intepatura. Nu la fel de norocosi au fost unii concurenti se pare.
In tot cazul, felicitari organizatorilor care au actionat foarte repede facand loc salvarii sa ajunga cat mai aproape de zona incidentului si asigurand suportul celor care au fost intepati. E normal ca asa ceva
nu ai cum sa prevezi ca si organizator mai cu seama ca inainte cu cateva zile alergasem pe acelasi traseu si nici urma de viespi. Insa rapiditatea si maniera in care au actionat venind in ajutorul persoanelor afectate de intepaturi, denota prezenta de spirit si profesionalism.
Dupa ce am scapat de zona “fierbinte” ma uit la ceas si imi dau seama ca voi face un personal best. Mai erau doar cateva sute de metri si incep sa accelerez trecand linia de sosire in 35:51, al 16-lea din aproape 300 de participanti. O alta sambata frumoasa, petrecuta in natura, alaturi de prieteni si un eveniment al carei editii urmatoare le astept cu nerabdare! 🙂
