Stafeta Run4Freedom 4

Duminica dimineata am luat parte la un proiect de sensibilizare a publicului larg dar mai ales al tinerilor, cu privire la o problema pe care este posibil sa nu o constientizam foarte bine, dar care se intampla frecvent peste tot in lume si care din pacate a luat amploare si in Romania, si anume traficul de persoane.

Si cum sportul ne-a adus mereu mai aproape unii de altii, a daramat bariere, a schimbat mentalitati si ne face sa privim viata dintr-o perspectiva unica, un eveniment de alergare a exprimat cel mai bine ceea ce au gandit initiatorii acestei campanii. Si nu vorbim aici de un simplu cros, ci despre o stafeta de 4 persoane care sa alerge impreuna 12 kilometri. Pe mine ideea stafetei m-a dus pur si simplu cu gandul la ce lucruri frumoase se pot face atunci cand faci parte dintr-o echipa si scopul este acelasi.

Stafeta RUN 4FREEDOM a fost parte a campaneiei The NO Project powered by Bancpost, avand ca parteneri Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane Asociatiile ADPARE si eLiberare. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ro Club Maraton, People for Sport Romania si Elite Running.

In pofida vremii destul de urate, (ploaia a inceput chiar in dimineata concursului si nu s-a oprit  nici la ora la care scriu aceste randuri, dupa 2 zile)  aproape 400 de persoane s-au alinitat la start, aproximativ 100 de echipe. Ma bucura enorm cand vad ca indiferent de dificultati, oamenii isi traiesc mai departe pasiunea si participa la astfel de evenimente.

Concursul a avut loc in parcul IOR, pe aleile caruia am alergat mii de kilometri in ultimii 3 ani si unde stiam fiecare pietricica si crapatura in asfalt, deci cu atat mai mult nu puteam sa-l ratez. Acum mai trebuia alcatuita echipa. Am pus un anunt pe Facebook si bineinteles ca n-a durat decat cateva ore pana cand Liviu, Bogdan si Hortensia au raspuns pozitiv invitatiei mele. Si uite asa a luat nastere echipa “Run Hard, Live Easy”. Pe Liviu l-am cunoscut acum o luna in cadrul programului “Primul maraton” si apoi ne-am reintalnit la Gabi Szabo Run Fest. Peste o saptamana va alerga primul lui maraton, pentru care se antreneaza din luna mai. Cu Bogdan m-am intalnit la Maraton 7500 cand m-a salvat “temporar” cu o fiola de anti-carcel pentru ca aveam niste crampe musculare ingrozitoare. Spun temporar, deoarece mai tarziu, dupa aproximativ 33 de ore si 75 km parcursi am fost nevoit sa abandonez (povestea cursei aici). Iar pe Hortensia am intalnit-o la mai toate crosurile din Bucuresti si alergarile de grup ale Nike Running Club de sambata dimineata din Herastrau. Asadar ne cunosteam, stiam toti cam ce putem si speram sa facem o cursa cat mai buna. Planul nostru era sa alergam cu 4min/km sau chiar sub 4 minute daca se poate.

Ordinea schimburilor a fost: Hortensia, Bogdan, Liviu si eu. Concurenta era foarte serioasa si stiam cel putin doua echipe pe care nu aveam cum sa le intrecem. Insa nu stii niciodata ce se poate intampla intr-o astfel de cursa. S-a dat startul si Hortensia a plecat tare. Dupa vreo 11 minute eram cu ochii pe ceas fiindca stiam ca trebuie sa apara. Unele echipe facusera deja schimbul doi. N-a mai durat mult si dupa aproximativ 13 minute Hortensia a trecut linia de sosire in forta pasand stafeta lui Bogdan. Numarasem cate echipe facusera schimbul doi si erau aproximativ 10. Din momentul acela am stiut ca va trebui sa tragem cat putem daca vrem un loc pe podium. Bogdan a facut o cursa excelenta trecand linia de finish si pasandu-i stafeta lui Liviu, in 11m25s.

Era agitatie mare in zona liniei de start. Cei care terminau schimbul aveau pe chipuri vizibile urme de efort si inclestare, cei care asteptau sa primeasca stafeta erau nerabdatori si concentrati, sustinatorii entuziasmati si cu zambetul pe buze. Ploaia parca mai slabise un pic din intensitate insa cine se mai gandea la asta?

Eram cu ochii pe ceas asteptand sa apara Liviu si saltam usor de pe un picior pe altul incercand sa ma incalzesc. Bogdan imi spune ca va pleca in alergare usoara pe traseu si ca ma va astepta la 1 kilometru de start ca sa alerge cu mine pana la sosire, sa ma sustina. Ma uitam cu ingrijorare ca tot mai multi concurenti ajungeau la finish si faceau schimbul cu colegii de echipa, insa m-am linistit cand am observat ca faceau doar schimbul 3, si ca doar cateva echipe facusera schimbul 4 si plecasera in fata. Stiam oricum in momentul acela ca va trebui sa ajung din urma si sa depasesc pe cativa daca vroiam sa prindem podiumul. Ma uit la ceas, vad ca trecusera 11 minute de cand plecase Liviu si ma gandeam ca ar trebui sa apara. Si asa a si fost. Dupa numai 39 de secunde Liviu trece linia de sosire in forta pasandu-mi stafeta.

Am plecat ca din pusca, parca eram la proba de 100m. M-am uitat la ceas si am vazut 3m15s/km. Apoi m-am temperat un pic stiind ca nu voi putea tine ritmul asta pana la final. Primul kilometru l-am facut in 3m40s. Tot depaseam insa nu stiam daca erau concurenti din schimbul 4 sau din schimbul 3. Bogdan ma astepta dupa 1 kilometru asa cum promisese si a inceput sa alerge impreuna cu mine. Mi-a spus “Avem doua persoane de depasit ca sa prindem podiumul si o putem face! Este timp!”. Prima “tinta” era undeva la 400-500m distanta, o puteam vedea. Am accelerat un pic si am depasit. Ritmul mi se parea infernal. Nu mai alergasem distanta asta cu 3:40-3:50 pana atunci. In dreptul vestitei zone cu rate salbatice si broaste testoase din IOR zarim si cealalta persoana pe care trebuia s-o depasim. Nu era clar in cea mai buna forma si atunci mi-am dat seama ca daca voi reusi sa mentin ritmul pana la final nu aveam cum sa pierd.

Am trecut in forta pe langa cel pe care trebuia sa-l depasesc. Pret de vreo 50m a incercat sa se tina dupa mine. Ii simteam pasii si respiratia in spate. N-am incetinit deloc si dupa vreo cateva zeci de secunde m-am uitat cu coada ochiului in spate: renuntase. Mai erau 300m pana la linia de sosire si Bogdan ma incuraja de pe margine: “Hai si-un sprint. hai ca poti!”. Nu stiu de unde am mai avut putere insa pe ultima suta de metri am accelerat si am trecut linia de sosire in 11m45s. Dupa calculele noastre trebuia sa fim locul 3. Am intrebat  insa orgnizatorii ca sa fim siguri. Verificand pe calculator ordinea sosirilor, ni s-a comunicat ca echipa “Run Hard, Live Easy” este pe locul 3! Le-am impartasit si colegilor de echipa si ne-am bucurat ca niste copii 🙂

Personal, este primul podium pe care-l prind dupa 3 ani de alergare! A fost o cursa minunata, alaturi de prieteni frumosi, pasionati de sport si niste colegi de echipa de nota 10! Multumesc mult dragilor pentru o experienta de neuitat!