In pas cu Paul – ziua 4 (75.7 km) 2

Fratilor am facut-o si pe asta! Scriu aceste randuri la patru ore dupa terminarea celor aproape 76 km iar euforia si adrenalina finishului inca e prezenta. Acum nu va ganditi ca imi pun incaltarile inapoi in picioare si plec in parc! Nici chiar asa 🙂 Insa e un sentiment unic pe care fiecare cred ca il traiti la terminarea unei curse mai dificile. Dar sa o luam cu inceputul. M-am prezentat dimineata in IOR cu sfiala parca (pentru ca nu stiam cum o sa decurga ziua de azi) insa cu destula incredere si entuziasm ca lucrurile vor iesi pana la urma bine si ca voi termina “nebunia” pe picioare. Personal este un record in ceea ce priveste numarul de kilometri alergati dintr-o data, insa ceva ceva aveam eu idee ce ma asteapta. Pentru ca anul trecut, in prima editie a Transmaraton, am alergat 70 km pe Transfagarasan. Insa acolo mi s-a parut ca a trecut timpul mai repede. Monotonia traseului de astazi, in schimb, m-a “ucis” psihic. 24 de ture sa te invarti in jurul lacului IOR … ma bucur ca n-am luat-o cu capul :)) Primii 42 chiar 50 de kilometri au mers ca unsi, dupa care a inceput sa intervina oboseala, nu atat fizica cat psihica. Si ca si cum Paul s-ar fi rugat (dar stiu ca n-a facut-o) pentru mine sa n-am numai traseu plat, sa am si eu o duna de nisip, o denivelare, ceva … voila de vedeti ca de la km 50 s-a schimbat traseul! Nu pentru ca as fi vrut eu, ci pentru ca niste oameni minunati au facut un sant pe toata latimea aleii de pe langa lac unde alergam, au inchis perimetrul cu benzi rosii/albe si treci daca mai poti. Daca ocoleam prin stanga, trebuia s-o iau inot. Singura varianta era prin dreapta, insa se ocolea destul de mult si se urca si se cobora un deal ca sa ajungi inapoi pe alee. Le-am multumit frumos in gand, le-am urat multa sanatate, fericire si noroc … si-am tot facut-o in urmatorii 25 de kilometri de fiecare data cand treceam pe acolo! 😀 Kilometrul 65 m-a gasit destul de terminat psihic. Deja cursa se mutase de la nivel fizic la nivel mental. Corpul mai putea insa mintea refuza s-o mai faca. Eram aproape sa “lovesc zidul”, insa am continuat intr-un ritm mai scazut, un pas inaintea celuilalt incercand sa-mi gasesc resursele necesare sa termin cursa. Cuvintele ultramaratonistului Dean Karnazes imi tot rasunau in minte: “Run if you can, walk if you have to, crawl if you must … just never give up!” Si cu ele in cap am terminat aceasta mica mare nebunie pe picioare, dupa 7h 11m! Cu ele si cu gandul la cele 10 flotari de la final! Pai ce, credeati ca nu le fac? 🙂

o banca din parc. Multumesc si celor de la High5 pentru gelurile energizante care au facut minuni. Sa tinem pumnii si sa ne rugam pentru ca Paul sa termine si el cu bine penultima etapa din Marathon de Sables! Trackerul Garmin il gasiti aici Si-acum flotarile 🙂