Prima suta! 1

Nu, nu este un articol despre cum am devenit antreprenor si am facut prima suta de milioane de dolari. Desi, n-ar fi rau! 🙂

Este povestea primei curse de peste 100km alergata pe munte. CiucasX3 ma atragea ca un magnet inca de anul trecut si trebuie sa fiu sincer si sa recunosc ca asta se datora in mare parte neterminarii probei de ultra de la Marathon7500. Vroiam sa-mi demonstrez mie ca pot duce o astfel de cursa la capat in timpul limita. Insa anul trecut avusesem in calendar extrem de multe competitii si ma simteam mult prea obosit pe final de an, pentru o astfel de incercare. Asadar am ramas cu CicasX3 in gand si in plan pentru anul acesta.

A urmat Marathon des Sables, unde am vazut ca pot alerga distante lungi, in conditii extreme chiar mai multe zile la rand, apoi o cursa de Ironman. Toate acestea n-au facut decat sa-mi sporeasca increderea in mine ca voi fi capabil sa termin proba de ultra de la Ciucas (105km cu 5000m diferenta pozitiva de nivel) in timpul limita, 24 de ore.

Intors de la Marathon des Sables (MDS) am inceput sa cochetez din ce in ce mai mult cu ideea de a ma inscrie la UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc – 168km cu 10.000m diferenta pozitiva de nivel). Iar pentru aceasta aveam nevoie de 9 puncte de calificare luate la terminarea unor curse acreditate de organizatori. MDS era una dintre acestea, la terminarea careia am primit 4 puncte. Apoi, planul era sa mai iau 3 puncte la terminarea Marathon7500 si inca 3 puncte la CiucasX3. Si cum socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din teren, Marathon7500 a iesit din calcul si urma acum doar sa ma bucur de CiucasX3, stiind ca pana in decembrie, cand se fac inscrierile la UTMB nu mai este in tara nici o cursa cu puncte de calificare. Asadar, Ultra Trail du Mont Blanc va ramane un vis pentru 2017.

ANTRENAMENTE

Alergarea montana este un sport diferit de alergarea pe asfalt si care necesita antrenamente specifice, antrenamente la munte, cu diferenta de nivel. Altfel, nu vei putea fi pregatit niciodata foarte bine pentru o astfel de cursa. Terenul accidentat, pantele cateodata interminabile pe care le urci cu “pulsul in gat”, coborarile abrupte unde de abia reusesti sa iti tii echilibrul, pasajele tehnice cu stanci, creste ascutite, portiuni cu lanturi, toate aceastea sigur, au farmecul lor. Dar ca sa te bucuri pe deplin de ele, trebuie sa te duci pregatit. Mi-ar fi placut sa locuiesc in Brasov, sau intr-o zona unde sa am muntele in spatele casei. Sau macar sa am timpul necesar sa ajung mai des in vara aceasta la munte pentru antrenamente specifice.

Am reusit totusi alaturi de Dani (partenerul meu de anul acesta de la Marathon7500) sa mergem in Bucegi acum 2 saptamani si sa facem un antrenament asa cum trebuia pentru CiucasX3. (mai multe detalii aici). In rest, antrenamentele au constat in ture de IOR, Herastrau si Tineretului. Ce sa-i faci, asta e Bucurestiul. Nu prea ai unde sa te antrenezi cu diferenta de nivel. Insa eram destul de increzator ca voi resusi sa duc cursa la capat.

NUTRITIE

Stiam de la MDS, de la Ironman, ca o astfel de cursa, in care corpul este supus efortului pe o perioada indelungata de timp, nutritia joaca un rol extrem de important. Trebuie sa stii cu ce si mai ales cand sa alimentezi “rezervorul” pentru ca masina sa mearga in continuare.

Inainte cu cateva zile de cursa am stat de vorba cu Robert Hajnal, cel care a reusit anul aceasta o performanta extraordnara pentru Romania, si anume locul 8 la Ultra Trail du Mont Blanc, proba de 100km cu diferenta de nivel 6800m, CCC. Mai mult decat atat, el a castigat CiucasX3 de doua ori si m-am gandit ca este persoana cea mai potrivita pentru a-mi da sfaturi inainte de cursa. Si ele au venit foarte sincer:

– mananca din timp, constant, la intervale regulate de timp, nu forta pe coborari, evita sa-ti inghete extremitatile (o sa fie destul de frig)
– daca nu e cald, nu exagera cu hidratarea, daca e cald niciodata nu e suficient cata apa bei
– pe urcari mergi constant, pe coborari menajeaza-te si cand e “plat” alearga
– nu alerga singur, mai ales noaptea. Daca ai partener majoritatea cursei, alearga cu el

Apoi l-am intrebat despre nutritie. Eram curios ce trebuie sa mananci intr-o cursa de 100km pe munte, ca sa o duci cu bine la capat. Gelurile si batoanele energizante sunt foarte bune si iti ofera energia necesara, insa dupa mai mult de 10-15 ore de efort, organismul incepe sa nu le mai tolereze. Am simtit-o pe pielea mea la prima editie Marathon7500 cand dupa 30 de ore petrecute pe munte efectiv nu mai puteam sa mananc nimic dulce.

Secretul se pare, este sa alternezi gelurile si batoanele energizante cu mancarea solida. Din vorba in vorba cu Robert, cand m-am uitat pe planul de nutritie facut de el am si glumit la un moment dat spunand ca o sa umblu mai mult la desaga cu mancare decat o sa alerg :))

– la 30 de min – 1/2 baton Isostar
– la 1 ora – un gel Isostar
– la 2 ore – un sandwich cu unt de arahide/nutela si feliute de banana
– la 4 ore – piure sau orez cu lapte
– lasa toate produsele cu cofeina pentru a doua jumatate (activatoare, energy shot-uri)

Si pentru ca era clar ca o sa uit sa iau toate astea la ore fixe, mi-am facut o bratara pe care am trecut ora si ce anume trebuia sa mananc. Bineinteles pe bratara, era scris mai mic si cu prescurtari ca sa incapa 🙂

Trebuia sa ma gandesc la o modalitate de a ambala orezul si piureul ca sa imi fie usor in cursa. Si am apelat din nou la pungi cu ziplock, metoda pe care am folosit-o si la Marathon des Sables pentru a-mi impacheta mancarea deshidratata si care s-a dovedit a fi foarte buna. In cursa nu urma decat sa le desfac la un capat si sa mananc continutul la fel ca gelurile.

ECHIPAMENT
Intrucat organizatorii permiteau lasarea unui “drop bag” la baraj la Maneciu (kilometrul 60) mi-am impartit cursa in doua atat din punct de vedere nutritie cat si echipament. Am luat cu mine cele necesare pentru primii 60 de kilometri, urmand ca la baraj sa fac o pauza scurta spentru a-mi schimba tricoul, sosetele si incaltarile daca va fi cazul si sa iau mancarea necesara pentru a doua jumatate a cursei.

Am folosit in cursa:
– doua tricouri CompresSport
– manecute de compresie
– colanti UW CompresSport
– doua perechi de sosete de compresie MDS
– o foita de ploaie si vant MDS
– buff MDS
– incaltari S-Lab Sense 4 Ultra SG si Salomon SpeedCross 3 (pregatiti de schimb la baraj, dar pe care nu i-am mai folosit. Am alergat toata cursa cu S-Lab Sense 4 Ultra, deoarece m-am simtit foarte bine in ei)
– frontala
– caciula
– SJ Ultra Vest

3..2..1 START!
Am ajuns in statiunea Cheia, locul de desfasurare a evenimentului, si dupa ce am lasat bagajul la pensiune (Pensiunea Ardeleana – recomand cu caldura, sunt niste oameni extraordinari) am plecat spre sala de sport pentru a-mi ridica kitul de concurs si a participa la sedinta tehnica. Am intalnit multi prieteni dragi si am realizat inca o data ca aceasta comunitate este una foarte faina. Aproape toti ne cunoastem si cand ne intalnim incepem sa povestim ca niste vechi prieteni care nu s-au vazut de mult.

Am fost numai ochi si urechi la sedinta tehnica sa prind fiecare detaliu din traseu explicat de organizatori, insa la un moment dat n-am putut sa nu ma amuz de faptul ca erau mai numeroase detaliile legate de stanele si de cainii rai pe care urma sa ii intalnim pe traseu, decat orice altceva 🙂  Am inteles de la alti participanti ca la primele editii era o cursa pe care o faceai la sacrificiu, insa acum organizatorii ne-au asigurat ca s-a discutat cu ciobanii, ca isi vor tine cainii legati si in plus vor fi prezenti si jandarmi. Am plecat la pensiune cu planul ca la 22:00 sa fiu cu tot bagajul de cursa pregatit, intrucat la ora 4:30 avea sa sune ceasul iar la ora 6:00 se dadea startul. Teoretic aveam 6 ore de somn. Practic, asa cum mi se intampla de fiecare data, n-am dormit decat 2. Nu ma intrebati de ce, dar pur si simplu n-am reusit sa adorm.

La Cheia ploua incontinuu de doua zile, era destul de frig iar ceata care invaluia muntii crea o atmosfera apasatoare. Ma gandeam in noaptea dinaintea cursei (daca tot n-am dormit) ca daca va continua sa ploua va fi o cursa extrem de dificila. Insa se pare ca cineva acolo sus ne iubea pe toti, iar dimineata ne-a adus un cer inorat si fara pic de ploaie. Aproape 90 de curajosi, nebuni, tacaniti de-a binelea sau cum vreti sa-i numiti stateau cumiti la linia de start si asteptau numaratoarea inversa. Era multa veselie in jur insa si multa emotie. Se imparteau zambete, dar se faceau si planuri. Toti erau pregatiti sa-si infrunte demonii, sa-si depaseasca limitele. Priveam peste linia de start, la muntii din zare, unde urma sa-mi petrec cel mult 24 de ore si singurul gand a fost ca pot sa o fac, ca vreau sa o fac, ca n-am venit acolo sa renunt, oricat de greu va fi pe traseu. Nu stiam ce ma asteapta, nu mai alergasem in muntii Ciucas, insa eram destul de increzator in fortele proprii. Cu gandurile aceastea am facut primul pas peste linia de start, atunci cand numaratoarea inversa a ajuns la 1.

Start – Baraj Maneciu (primii 60km)

Dupa 400m de asfalt, marea de licurici (cred ca asa aratau de sus 90 de alergatori cu frontalele aprinse) a facut stanga pe un drum forestier ce ducea in Valea Stanii prin culmea Buzaianu. Padurea parea incremenita la primele ore ale diminetii, iar umezeala si frigul iti intrau parca in oase. Pamantul umed de la ploile din ultimele zile, radacinile copacilor iesite in afara si extrem de alunecoase, mi-au trezit parca toate simturile. Eram foarte atent unde calc si stiam ca va trebui sa raman la fel de alert toata cursa pentru a o duce la capat cu bine. A urmat apoi un urcus sustinut pana in Tabla Butii si o coborare spre Poiana Stanii. Incepuse sa se lumineze si am stins frontala deoarece urma sa mai am nevoie de ea peste 10-12 ore, cand avea sa se intunece din nou. Am ajuns apoi in Cheile Vaii Stanii, o portiune de traseu care mie mi-a placut extrem de mult. Un filmulet facut de Robert,exprima cel mai bine frumusetea zonei, frumusetea alergarii montane. Peisajele prin care treci intr-o astfel de cursa iti merg direct la suflet si uiti de orice fel de durere sau disconfort.

A urmat apoi urcarea spre Cabana Ciucas si Vf.Ciucas 1954m (cel mai inalt punct al traseului). Ma simteam excelent si urmam cu strictete planul de nutritie de pe bratara. Totul era la indemana in vesta de alergare. Incepusem sa ma uit la ceas nu ca sa vad cati kilometri am parcurs si cat mai este pana la urmatorul punct de control / alimentare, ci ca sa vad cand se face ora fixa ca sa mananc, conform planului. Ce mi-ai facut Robert! :)) Lasand gluma la o parte, planul s-a dovedit a fi excelent si mi-a tinut nivelul de energie foarte sus. In afara de oboseala iminenta unei astfel de curse, n-am avut caderi de energie, n-am avut crampe sau dureri musculare. Ceea ce pentru mine este o premiera. Asadar, multumesc Robert! 😛

Dupa aproximativ 11 ore, cu 4 ore inainte de timpul limita, ajungeam la Baraj Maneciu (km 60) punct de control si alimentare. Aici era un adevarat festin. N-am vazut in viata mea atata varietate de mancare la un punct de alimentare (banane, portocale, lamai, masline verzi, ciorba calda de pui cu cartofi, paste, galuste cu prune, coliva! si cred ca mai erau dar nu imi mai aduc aminte acum). Era atat de tentant totul, incat daca aveai cumva vreo problema fizica, cu siguranta te-ai fi oprit acolo la un pranz prelungit si n-ai mai fi avut taria necesara sa pleci mai departe. In general toate punctele de alimentare de pe traseu au fost foarte bine aprovizionate iar voluntarii saritori si numai un zambet, gata sa te ajute cu orice ai fi avut nevoie. Jos palaria pentru organizatori!

Mi-am schimbat tricoul ud si sosetele, am luat din bagaj cealalta jumatate din mancarea pregatita pentru cursa, am mancat o ciorba calda care a intrat de minune dupa 11 ore de umezeala si frig, o portie de coliva si am parasit postul de control cu gandul la ce surprize ma vor astepta pe urmatorii 45-50km. Pe drumul care traversa barajul am luat doua pastile de magneziu si una de Joint Protex Forte (pentru articulatii) de la Calivita. Urmau niste portiuni destul de grele si nu vroiam sa am surprize cu musculatura si articulatiile.

Cum urma sa se intunece in cateva ore, concurentii care plecau de la baraj se grupau cate doi sau mai multi pentru a fi mai usor pe timpul noptii. Am alergat o buna bucata de vreme cu Claudiu care era la primul lui ultramaraton. De la baraj, traseul urca spre muntii Tataru si apoi spre Tabla Butii dupa ce in prealabil am trecut de Vf. lui Crai. Se lasase deja intunericul si era o ceata de o taiai cu cutitul. Am format un grup mai mare (cred ca la un moment dat eram chiar 8) si incercam cu greu sa distingem marcajele prin ceata groasa. Am ajuns din nou in Poiana Stanii de unde urma sa avem parte de cireasa de pe tort, sau bomboana de pe coliva. Acum mi-am dat seama de ce aveau coliva la baraj Maneciu. Ca sa ne pregateasca sufleteste pentru ce avea sa urmeze :))  O urcare de 4km si 800m diferenta de nivel. Ca si cum ai urca o cladire cu 260 de etaje. Si toate astea, aproape de finalul cursei, la kilometrul 90! In linistea noptii se auzeau doar respiratiile sacadate ale celor care incercau sa stea in doua picioare pe panta foarte abrupta si mai tarziu injuraturile de rigoare ca nu se mai termina o data. A fost cea mai grea urcare pe care am facut-o pana acum. Nici o portiune de la Maraton 7500 nu se putea compara cu asta si nici macar celebra urcare pe Diana de la Maraton Piatra Craiului, asa cum declarau cei care alergasera si acolo. Pur si simplu, pe ultima portiune pana in varf, panta era atat de abrupta incat trebuia sa treci in modul 4×4 fie ca voiai fie ca nu voiai. Ultimul kilometru l-am facut in patru labe.

Dupa 1 ora si 40 de minute, ajuns in varf, stiam ca a trecut si cea mai grea parte a ultra maratonului. In principiu, traseul urma sa coboare pana in statiunea Cheia, locul de unde plecasem dimineata. Bineinteles ca nu a fost numai coborare, pentru ca asa e la munte. Am mai si urcat, insa nimic care sa te sperie prea tare. Dar dupa 100km orice mica panta ti se pare un munte. Cand am ajuns la cabana Muntele Rosu, cu toata oboseala acumulata un sentiment de bucurie pe care nu il pot descrie m-a invaluit. A fost momentul in care mi-am dat seama ca voi reusi sa termin cursa in timpul limita de 24 de ore, ba chiar si mai bine. 10 km ma desparteau de linia de sosire. Insa nu vroiam sa sarbatoresc prea devreme. Frontala dadea semne ca nu mai are baterie. Am avut doua avertizari scurte ca bateriile sunt pe sfarsite. La a treia, urma sa se stinga. Am inceput sa alerg de parca atunci incepusem cursa. Nu stiu de unde mai aveam energie. Cred ca de frica sa nu raman fara lumina 😀

Era ora 3:55 dimineata, cand am intrat pe portiunea de asfalt, ultimii 400m din cursa. Organizatori, voluntari dar si concurenti care terminasera tipau si aplaudau si am avut parte de o primire senzationala. Am reusit chiar si un sprint pe ultimii 200m si uitandu-ma cu coada ochiului la ceas am realizat ca alergam cu 4:30 min/km. Mi se parea incredibil! Incredibil ca am terminat aceasta cursa nebuna dar extrem de frumoasa. Locul 46 si 43 la categorie cu timpul 21h:57m.

Frumos la CiucasX3. Extrem de frumos! O organizare impecabila, un eveniment de nota 10 la care iti doresti sa revii de indata ce se incheie. Multumesc frumos echipei CiucasX3. Mi-ati oferit o experienta care imi va ramane in suflet multa vreme de acum incolo.

Multumesc si partenerilor mei care imi sunt alaturi in toate nebuniile astea (Calivita, Isostar, CompresSport, Salomon, Bery Fitness&Spa). Multumesc Robert pentru sfaturile extrem de utile.

Si nu in ultimul rand multumesc sotiei mele si fetitei noastre, care acolo in burtica mamei s-a agitat si a alergat toata noaptea, probabil cu gandul la tatal ei. Si eu m-am gandit la voi, dragele mele! Va iubesc!