La numai 2 zile dupa aflarea vestii ca Sahara Marathon a fost amanat din cauza conflictelor armate de la granita Algeriei, am participat la o competitie foarte frumoasa care m-a mai scos din ganduri si m-a facut din nou sa cred ca orice obstacol, fie el de natura fizica sau emotionala, poate fi depasit atunci cand iti doresti cu adevarat.
Semimaraton Gerar este primul concurs din anul competitional romanesc, organizat de Ro Club Maraton in colaborare cu Universitatea Politehnica. Formatul concursului a fost unul inedit pentru mine, pentru ca desi aflat la a treia editie, eu am participat anul acesta pentru prima oara. Cursa presupune alergarea a 21 de km intr-o echipa formata din 3 persoane. Nu in sistem de stafeta, ci plecand de la start umar la umar si trecand linia de finish tot impreuna, ca o echipa.
Cu cateva luni in urma (inainte sa aflu ca Sahara Marathon se amana) m-am gandit ca ar fi frumos daca in echipa “Andrei Gligor pana in Sahara” de la Gerar, ar putea sa mi se alature doua persoane care au alergat cu ani in urma, in Sahara aceeasi cursa pe care trebuia sa o fac eu pe 25 februarie. M-am simtit fericit si onorat, cand au raspuns invitatiei mele Andrei Rosu si Marian Chiriac. Ma bucuram ca un copil, pentru ca urma sa primesc sfaturi de la doua persoane care trecusera prin experienta unui maraton in desert, stiau cu ce se mananca aceasta cursa
si deci urmau sa fie 21 de kilometri de intrebari si raspunsuri. Zeci de intrebari imi treceau prin minte, cu cateva zile inainte de competitie, insa ele s-au transformat rapid in discutii legate de cum ar fi mai potrivit sa termin acest proiect, in conditiile date.
Era clar ca nu voi mai alerga in desertul Sahara, cel putin nu pe 25 februarie. Incercam in mintea mea sa accept aceasta situatie, sa o “imbratisez” si sa incerc sa merg mai departe, sa ma gandesc la un final frumos pentru acest proiect in care am pus tot sufletul pentru ca Inima Copiilor sa poata cumpara RetCam pentru micutii de la Marie Curie.
Astfel, in campusul Universitatii Politehnica, pe un traseu frumos cu pante si rampe, dar si cu portiuni plate, cu zapada topita si oameni entuziasmati pe margine, trei Saharieni (imi permit sa ma includ aici si pe mine, gandindu-ma ca o data si o data voi alerga in Algeria) au alergat umar la umar 21 de kilometri, care parca pentru mine au trecut mult prea repede. Am alergat, am povestit, ne-am incurajat atunci cand rotitele incepusera sa scartaie, ne-am bucurat de vreme si atmosfera de pe margine si am trecut linia de sosire impreuna, dupa 1:41:51, clasandu-ne astfel pe locul 12.
Ce a insemnat pentru mine semimaratonul Gerar? Bucuria alergarii alaturi de doi oameni deosebiti carora vreau sa le multumesc atat pentru suportul din timpul cursei cat si pentru cel din timpul intregii campanii. Apoi, a mai insemnat adaugarea a inca 21 de kilometri din drumul pe care l-am inceput pe 16 iunie anul trecut, aducandu-ma astfel cu 3400 de kilometri mai aproape de promisiunea facuta.
Drumul meu continua! Mai am de alergat 200 de kilometri, iar la final un maraton alaturi de voi, toti cei care ne-ati sustinut, pe mine si Inima Copiilor, in acest proiect. Sub ce forma se va concretiza acest maraton, inca nu am stabilit. Fie ca va fi afara sau in sala, intr-un parc sau pe strada, voi alerga ultimii 42 de kilometri la sfarsitul lui februarie, pentru a-mi indeplini promisiunea facuta acum 8 luni.
Contez in continuare pe suportul vostru, pe gandurile frumoase si pe donatiile voastre care vor aduce lumina in ochii nou nascutilor de la Marie Curie!
