Cappadocia Ultra Trail 1


3

Au trecut cateva zile de la intoarcerea din Turcia si simt ca daca las sa treaca mai mult timp e posibil sa mai uit din detaliile ce de altfel alcatuiesc o experienta extraordinara, care merita povestita “la cald”. Asadar, alaturi de o ceasca de cafea, care imi va fi prietena pentru urmatoarele ore asigurandu-ma ca nu ma ia somnul dupa o tura de noapte destul de obositoare, sa incepem sa depanam firul cursei de la sfarsitul saptamanii trecute.

Putina istorie si geografie
Cappadocia este o regiune populara din centrul Turciei, renumita atat din punct de vedere istoric, dar si geologic si cultural. Cu o populatie majoritar greaca intre secolele 12-13, regiunea a fost treptat ocupata si a ramas parte a imperiului otoman incepand cu secolul 15, in zilele noastre fiind parte a Turciei.

Relieful este alcatuit dintr-un platou ce se intinde la altitudinea de 1000m, brazdat de conuri vulcanice, avand ca punct central muntele Erciyes (3916m), langa Kayseri. Rocile sedimentare formate in lacuri si rauri precum si depozitele de roca formate ca urmare a eruptiilor vulcanice de acum 3 milioane de ani, creioneaza astazi relieful Cappadociei. Timpul si eroziunea au creat piloni de forma unor minarete pe care locuitorii Cappadociei i-au sculptat, construindu-si locuinte si manastiri. Zona este inclusa pe lista monumentelor UNESCO si atrage anual zeci de mii de turisti.

 

 

Cand pasiunea pentru calatorie intalneste pasiunea pentru sport

Explore Travel este o agentie de turism care are in portofoliu pachete de destinatii foarte frumoase pentru pasionatii de calatorii iar in ultimii ani si-a extins expertiza pe un segment al turistilor putin diferit. Acestia sunt pasionatii de sport, pentru care planificarea unui concediu pleaca de la consultarea calendarului international de competitii sportive 🙂  M-ati prins. Ma recunosc in aceasta postura pentru ca am facut-o si eu de cateva ori. Insa ce-i mai frumos decat sa pleci in concediu, sa iti faci damblaua ca alergator participand la cursa respectiva, apoi sa te relaxezi sau sa vizitezi zona impreuna cu familia? Am facut asa Atena, Roma si Berlin si nu-mi pare rau nici o secunda.

Revenind la Cappadocia si Explore Travel, din pasiunea petru sport si calatorie s-a nascut Explore Sport, care prin acorduri cu directorii diferitelor curse internationale, au devenit parteneri de turism acreditati pentru Romania. Asadar, un numar limitat (depinde de acordul incheiat) de locuri este rezervat din partea organizatorilor pentru sportivii romani. In plus agentia de turism completeaza intreg pachetul cu cazare, transport, transferuri de la aeroport. Intr-un cuvant, nu iti mai bati capul cu nimic. Treaba ta este doar sa pleci in vacanta si sa te bucuri de cursa si de imprejurimi.

Cappadocia Ultra Trail
Ajunsa la a treia editie, cursa are cate putin pentru fiecare si te poarta de-a lungul celor 30, 60 sau 116 kilometri prin zone parca desprinse din povesti. Alaturi de zborul cu balonul cu aer cald (o atractie a zonei), Cappadocia Ultra Trail incepe sa actioneze ca un magnet pentru cat mai multi sportivi atat profesionisti cat si amatori, ajungand anul acesta la aproximativ 1000 de persoane inscrise pentru toate cele trei probe. Am fost un grup frumos de zece romani, prieteni vechi dar si persoane pe care le-am cunoscut acum si care au facut cu siguranta ca aceasta experienta sa ramana una de neuitat.

Totul a inceput vineri dimineata la terminalul plecari al aeroportului Otopeni, punctul de intalnire pentru Explore Sport Runners. Am ajuns cu Dragos primii si apoi rand pe rand au inceput sa soseasca si membrii grupului: Alex, Victor, Marian, Stefan, Radu, Rodica, Ingrid, Roxana. Atmosfera era foarte faina si a ramas asa pana la intoarcerea in Bucuresti. Incepeam sa descopar avantajele plecarii in grup la o astfel de cursa. Personal, recunosc ca avem un pic emotii in ceea ce priveste cursa, desi plecasem cu gandul ca aceasta sa fie una de antrenament, sa nu trag foarte tare si sa ma incadrez in timpul limita de 24 de ore. Chiar il intrebasem pe Radu cu o seara inainte tot felul de detalii despre traseu, timpii intermediari, intrucat el participare cu un an inainte reusind performanta unui loc 4 in clasamentul general. Pentru o cursa de 116km si 3800m diferenta de nivel, 24 de ore ar fi trebuit sa fie suficient. Insa, atunci cand organismul sta in efort continuu atate ore la rand nu poti sti niciodata ce probleme pot aparea (accidentari, probleme de nutritie, etc). Toata lumea insa era optimista si nerabdatoare sa traiasca / retraiasca experienta Cappadocia.

Drumul
Intrucat nu exista zbor direct pana acolo traseul a fost urmatorul: Bucuresti – Istanbul / Istanbul – Kayseri si apoi o ora de mers cu microbuzul pana la hotel. Timpul a trecut extrem de repede si in cateva ore aterizam pe aeroportul din Kayseri unde ne astepta o masina care ne-a dus direct la hotel. Am ramas surprins sa descopar o zona foarte arida, stancoasa si nisipoasa. Se pare ca cineva acolo sus ma iubeste si urma sa imi ofere 116km numai buni de antrenament pentru provocarea de la anul.

Era deja pranzul si ni se facuse tuturor foame, asa incat am plecat in centru unde baietii care fusesera si anul trecut stiau un loc cu mancare foarte buna. Apoi ne-am intors la hotel pentru cateva ore de odihna, urmand ca dupa amiaza sa iesim la o alergare usoara. Au iesit aproape 5km care nici nu stiu cand au trecut pentru ca s-a ras si s-a glumit tot drumul. Desi initial nu vroiam sa ies, intrucat eram destul de obosit (lucrasem noaptea dinainte) mi-a parut bine ca am facut-o, pentru ca am reusit sa-mi dezmortesc picioarele si sa ma conectez oarecum la cursa. Seara am mers sa ridicam kitul de concurs unde ni s-a verificat echipamentul obligatoriu si apoi a urmat o cina pe modelul “all you can eat” la hotel. Am uitat sa mentionez faptul ca in oferta de cazare era inclus micul dejun si cina, pe model bufet suedez. Cine a mai fost in Turcia poate ca stie ce inseamna mancare cat vezi cu ochii si sortimente variate de nu stii ce sa alegi. Ne-am umplut toti farfuriile de ziceai ca nu mancasem de trei zile iar cand am ajuns la dulciuri … aveam senzatia ca am ajuns in Rai 🙂
Avand in vedere ca urma sa pierdem a doua zi in jur de 8000 de calorii, nimeni n-a facut rabat de la nimic.

Dimineata cursei
Desi startul era la aproximativ 1km de hotel, dimineata am avut la dispozitie o masina care ne-a dus pana acolo. 10 minute ne desparteau de numaratoarea inversa si peste toata zona plutea un soi de bucurie, neliniste si emotie. Toata lumea zambea, facea poze, isi verifica pentru ultima oara vesta de alergare / rucsacul, se faceau ultimele opriri la toalete, verificarea ceasurilor.

3…2…1 si-am pornit!
Chiar de la start am inceput cu o urcare, parca special facuta sa ne mai taie unor din entuziasm. Ce-i drept studiind profilul cursei nu ai cum sa nu observi ca de la inceput si pana la sfarsit aceasta cursa este un sus-jos, jos-sus continuu. Sunt destul de putine zone de plat, insa din fericire urcarile nu sunt chiar atat de abrupte incat sa nu poata fi alergate, mai putin ultimele trei din partea a doua a cursei. Dar ajungem imediat si acolo 🙂

Incepuse sa se lumineze iar razele inca timide ale soarelui care cadeau pe stancile si potecile Cappadociei, te transportau parca pe alta planeta. Era momentul din zi cand o multime de baloane cu aer cald pline de turisti se ridicau in vazduh iar noi alergam ca furnicutele printre turnuletele atat de frumos sculptate de natura. Peisajul era coplesitor si mai ca imi parea rau sa trec pe langa toate minunatiile acelea in fuga.


Ajuns la primul punct de control din cele zece, n-am facut decat sa imi reumplu bidoanele de hidratare cu apa, mi s-a scanat cipul si am continuat alergarea cu ochii cand in stanga cand in dreapta. Si se pare ca eram asa de placut impresionat de ce vedeam incat in loc sa urmez marcajul la iesirea din sat si sa fac dreapta am continuat inainte si ca mine au mai facut inca 20 de persoane. La un moment dat ne-am dat seama cu totii ca nu este drumul cel bun si am revenit intr-un tarziu pe traseu, dupa un ocol de 3-4km. Recunosc ca pentru cateva minute am fost destul de suparat pe mine pentru ca sa alergi cu 3km in plus intr-o cursa de 116km si asta inca de la inceputul ei nu era bine deloc. Insa mi-a trecut repede, mai cu seama ca obiectivul cu care plecasem de la start era aceala sa ma bucur de cursa si sa reusesc sa o termin in timpul limita, adica 24h.

Eu care nu prea am baterii sa alerg pe urcari foarte mult, eram surprins ca de la start si pana la kilometrul 20 nu m-am oprit absolut deloc. Intr-adevar urcarile nu sunt foarte tehnice si te tenteaza sa alergi pe toate portinile traseului insa pe de alta parte cursa este lunga si trebuie sa te asiguri ca iti raman destule resurse sa o duci la bun sfarsit. Pe la kilometrul 15, tocmai cand se termina din nou o urcare de 580m diferenta de nivel si aveam sa ne delectam picioarele cu o dulce coborare, zaresc in fata mea un concurent purtand o sapca cu cozorocul la spate pe care scria Grand 2 Grand Ultra. Era francez si am intrat imediat in vorba cu el. Facuse G2G cu numai o luna in urma si era destul de rezervat in ceea ce priveste resursele lui pentru Cappadocia Ultra Trail, probabil nu se refacuse complet. Am profitat de ocazie si l-am intrebat cum i s-a parut, comparativ cu Marathon des Sables, pe care il alergase la fel ca mine, anul acesta in luna aprilie. Este o lume nebuna si mica rau cea a ultramaratonistilor 🙂 Parerea lui ca G2G este mai dificil decat MDS nu m-a suprins. Ma asteptam oarecum la acest raspuns, intrucat la G2G diferenta de nivel este mai mare si terenul mult mai accidentat, cu destule portiuni tehnice.


Am constatat ulterior ca francezul chiar dispunea de resurse considerabile pentru ca ne-am tot depasit in urmatorii 20 de kilometri. Il simteam ca era extrem de competitiv, de fiecare data cand veneam din spate si treceam pe langa el, accelera incercand sa tina pasul. Cateodata reusea si mai stateam de vorba, cateodata ramanea in urma, apoi ma ajungea si ma depasea el. Cam asa ne-am distrat vreo ora si jumatate. Am intrat apoi intr-o zona care mie mi-a placut foarte mult. O zona de canioane inguste, cu tuneluri sapate in stanca si ca sa fie o experienta totala, se alerga pe un nisip fin. Exceptand canioanele, aveam senzatia ca sunt la Marathon des Sables. Ce antrenament mai bun mi-as fi putut dori pentru marea provocare de la anul? Eram super fericit si ma bucuram de fiecare moment, de fiecare fir de nisip, stanca, poteca ingusta. Peisajul era complesitor.


La kilometrul 45 m-am intalnit in punctul de control cu Marian, care facea anul acesta cursa de 60k si dupa un scurt moment de pauza am hotarat sa alergam impreuna cat a mai ramas din cursa lui. Anul trecut traseul de 116k si cel de 60k erau comune pana la finishul celui de 60, de acolo urmand sa se desparta. Aveam sa aflu in curand insa, ca anul acesta organizatorii hotaraseara sa desparta traseele mai devreme, cel de 116km nemaitrecand prin zona de unde luasem startul de dimineata. Ajuns la punctul de control de la km 58 am ramas destul de surprins cand voluntarii de acolo m-au intrebat daca vreau apa, avand in vedere ca urma (dupa mintea mea) sa ajung in zona de unde plecasem dimineata in scurt timp si sa alimentez de acolo. Asadar am refuzat politicos si mi-am dat seama dupa cativa kilometri ca am facut o mare greseala. Urmatorii 12km au fost destul de grei pentru mine. Era miezul zilei, soarele incalzea destul de tare iar eu mai aveam doar cateva guri de apa. Dupa o urcare sustinuta, intalnesc un alergator care luase o pauza si isi scotea nisipul si pietricelele din pantofi. Era o idee buna, pentru ca de cativa kilometri aveam parte de un masaj nedorit la ambele talpi. O sumedenie de pietricele isi facusera loc si stiam ca impreuna cu nisipul imi vor face niste basici de mai mare frumusetea. Asa ca am hotarat sa ma opresc pentru cateva secunde si sa golesc balastul. Timp in care am socializat putin cu cel care se oprise pentru acelasi lucru. Era din Ucraina si auzindu-mi povestea cu apa s-a oferit sa-mi dea un bidon plin de la el, intrucat el luase mai multa decat i-ar fi trebuit. I-am multumit frumos si am alergat impreuna pe urmatoarii kilometri apoi el a bagat intr-a cincea si s-a dus. Insa nu pentru scurt timp, deoarece l-am pris din urma aproape de kilometrul 70.


La CP de la km73 am oprit sa beau un ceai cald si sa iau o fiola de magneziu, desi nu simteam inca aparitia unor crampe, insa voiam sa previn aparitia lor. Voluntarii mi-au scanat cipul de concurs si au notat timpul intr-un caiet. Atunci mi-a trecut prin minte: “ce-ar fi sa intreb pe ce pozitie sunt?” Si de atunci s-a schimbat totul. Afland ca sunt al 23-lea la general, mai intai nu mi-a venit sa cred, apoi brusc cursa a devenit competitiva. Si am realizat pentru prima oara, uitandu-ma la ceas, ca teoretic ar fi posibil sa termin inainte de miezul noptii. Asta ar fi insemnat un timp de sub 17 ore. Pentru o cursa de peste 100km (mai exact 120 cu cei 4km alergati in plus) mi se parea ireal, in conditiile in care cel mai bun timp al meu intr-o cursa similara a fost 22h la Ciucas. E adevarat ca la ciucas sunt cateva sute de metri in plus diferenta de nivel, dar totusi: sub 17h??!

Si de aici a inceput vanatoarea. Am zis ori la bal ori la spital. Am alergat toate portiunile care se puteau alerga. Incepuse sa se intunece si sa se lase frig. Am facut pauza 5 minute timp in care mi-am pus o bluza cu maneca lunga, am scos din nou balastul din pantofi si am aprins frontala. A fost momentul cand m-au depasit 3 alergatori, pe o zona in urcare, unde praful fin depasea cu o palma glezna iar inaintarea se facea destul de greu. Ajuns in varf stiam ca urmeaza o coborare pana la CP8, si n-am mai tinut cont de nimic. Pur si simplu am dat drumul la picioare, incercad sa ii prind din urma pe cei 3 care ma depasisera. Picioarele se afundau in praf si nisip iar riscul de accidentare era destul de mare, intrucat sub nisip erau si pietre pe care nu le vedeai. La un moment dat nu mai vedeam nimic in fata deoarece lumina frontalei cazand pe praful fin ridicat in aer, creea o perdea de ceata. Am continuat in acelasi ritm sustinut depasind doi dintre cei trei. Am ajuns la CP8 pe pozitia 24. Reteta a fost aceeasi. Golit balast, ceai cald, umplut bidoanele cu apa si valea. Din pacate mai aveam inca doua urcari destul de dificile, pe un teren similar. Ma gandeam in mintea mea: bine ai venit la Cappadocia des Sables :))

Desi am tras cat am putut, pana la CP9 am mai fost depasit de un alergator. Nu stiu daca erau cei pe care ii depasisem mai devreme sau nu. Nu aveam timp sa ma uit la ei. Un singur gand mi se cuibarise in minte si nu-mi mai dadea pace: sa termin inainte de miezul noptii. Eram pe pozita 25 in clasamentul general. Surpriza a fost ca atunci cand am ajuns in checkpoint sa observ cativa alergatori care mancau (paste sau supa calda, nu mai stiu exact). M-am gandit ca e un moment bun sa mai recuperez din pozitii, am dat pe gat un ceai cald, am insfacat un sfert de lamaie si-am plecat ca din pusca. Si s-a dovedit a fi de bun augur intrucat am ajuns in CP10 pe pozitia 22. Asta dupa ce pret de 10km am fugit ca un iepure speriat de vanatorii cu frontale din spate. Asta pentru ca probabil cei care stateau la masa in CP9, vazand ca plec asa repede s-au mobilizat si au venit dupa mine. Toata urcarea si coborarea pana in CP10 le vedeam frontalele in spate, la 500m. Speram doar ca pana la CP10 sa oboseasca si sa se opreasca pentru ca eu unul nu aveam de gand.

Astfel, ajuns in CP10, la 108km de la start, am fost intampinat de o domnisoara care m-a felicitat si m-a invitat inauntru sa-mi dea ceva de mancare .Am refuzat politicos. Le-am spus doar sa-mi scaneze cipul si ca nu vreau nici macar apa (mai aveam jumatate de bidon). Mai erau 10km pana la final si nu vroiam sa mai pierd timpul. Am lasat si pietrele si nisipul la locul lor in pantofi si am alergat asa pana la final. Uitandu-ma pe profilul cursei parea ca mai sunt mici urcari dar in general coborare. Ah, si cat aveam sa ma insel!

Cine a urcat pe Vf. Bucsoiu venind dinspre Poiana Izvoarelor, La Prepeleac stie ca ai impresia ca nu mai ajungi. Cand crezi ca ai ajuns in varf descoperi de fapt ca mai ai o urcare si inca una. E, aici cred ca au fost patru astfel de urcari si mici coborari. Nu-mi venea sa cred. Ma uitam la ceas si imi dadeam seama ca e posibil sa nu imi ating targetul in stilul asta. Nu stiam de unde tot apareau urcarile acelea cand in mod normal ar fi trebuit sa se coboare. Intre timp am mai depasit un alergator englez pe care l-am vazut destul de debusolat si l-am intrebat daca are nevoie de ajutor. Mi-a zis ca este ok si sa imi continui cursa. Cand in sfarsit a venit si dulcea coborare spre Urgup parca nu mai aveam suflu si nici energie sa dau drumul la picioare. Cu toate astea am strans din dinti si am hotarat sa alerg cat de tare pot. Nu de alta, insa era aproape de miezul noptii si simteam frigul cum imi intra in oase de indata ce incetineam. Am iesit din zona de poteca si am intrat in oras. Teoretic nu trebuia sa mai fie mult. Insa traseul ne-a mai plimbat vreo 3km si prin oras, pe tot soiul de stradute, bineinteles cu rampe si pante, ca doar nu putea sa fie plat tocmai acum la final.

Pe ultimii 2km am mai depasit un alergator si mi-am dat seama ca in momentul aceala eram pe pozitia 20 la general! Mi se parea fantastic ce se intampla insa era devreme sa ma imbat cu sentimentul acela. Orice cursa se termina cand treci linia de sosire iar eu mai aveam 2km de alergare pe stradute inguste si piatra cubica. Cred ca ma uitam la ceas din 30 in 30 de secunde incercand sa trag cat pot, sa ajung sub 17h. Dupa o curba destul de stransa incep sa zaresc banerele Salomon si imi dau seama ca se apropie finalul. Ma mai uit inca o data la ceas si de abia atunci ma linistesc. Trec linia de sosire in saritura si tipand de bucurie ca un copil. 16h:52m:47s pentru 120km cu 3800 diferenta pozitiva de nivel. La scurt timp ajunge si alergatorul turc pe care l-am depasit in oras, ne imbratisam si ma felicita pentru cum am tras pe ultimii 2 kilometri. Organizatorii imi pun medalia la gat si imi ofera vesta de finisher. Imi sun acasa sotia sa ii spun ca sunt bine si ca sunt fericit si apoi plec spre hotel unde colegul de camera, Fane, ma astepta sa schimbam impresii. Iesise pe locul 9 la general si 1 la categoria de varsta 40+. Jos palaria Fane!


A urmat o noapte alba in care nu am putut sa inchid un ochi, iar a doua zi ne-am intalnit cu totii la micul dejun si apoi am iesit la o plimbare prin oras impartasindu-ne fiecare experienta prin care trecusem. Si ca totul sa fie si mai frumos, luni dimineata, inainte de a pleca spre casa am avut bucuria sa ne urcam cu totii intr-un balon cu aer cald si sa zburam o ora deasupra Cappadociei, minunandu-ne de peisaj, de traseul pe unde am alergat, de senzatia pe care ti-o ofera o astfel de exeperienta.

Au fost 4 zile de vis petrecute in inima Turciei, alaturi de un grup de oameni tare faini. Cu siguranta Explore Sport va fi partenerul cursei si la anul si sunt convins ca vor putea obtine chiar mai multe locuri decat anul aceasta. Este o experienta pe care o recomand din tot sufletul iar faptul ca totul se desfasoara intre prieteni o face cu atat mai valoroasa.

NUTRITIE
Inainte de cursa (dimineata):

– un bol de cereale cu miere (doar cerealele, fara lapte)
– o banana
Calivita Oxymax, 20 picaturi in 500ml apa
Calivita MagneZiB6 – 1cp
Calivita Polinesian Noni 1cp
Calivita Omega3 concentrate – 2cp
Calivita Shark Aid – 2cp
Calivita Iron Plus 1cp
Calivita Strong Bones – 2cp
Calivita Joint Protex Forte -1cp

In timpul cursei
Calivita Polinesian Noni 1cp la fiecare 25km
–  o fiola de magneziu AllStars la 30km / 60km / 90km
– isotonic Isostar Endurance + sarat pe tot timpul cursei (un bidon de apa si unul de isotonic)
– 4 geluri Issotar Energy Neutral si 3 geluri Isostar Cherry + Cofeina
– 3 pahare de ceai cald
– 3 pungulite preparate de acasa cu mei+quinoa fierte + branza sarata

Dupa cursa:
– 500ml de Isostar Reload After Sport Drink
– 1 baton Isostar Reload Energy

ECHIPAMENT
– Buff CEP
Tricou de compresie Wingtech CEP
Pantaloni de alergare CEP
Sosete de compresie ultralight CEP
Incaltari Hoka One One Speadgoat
Foita de vant WAA Marathon des Sables
– Frontala
Bluza cu maneca lunga Helly Hensen
Vesta de alergare Ultimate Direction Scott Jurek 1.0

3

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “Cappadocia Ultra Trail